Gheorghe Cârțan, rămas în conștiința națională sub numele de Badea Cârțan, este cel mai cunoscut țăran român, a viață a devenit un simbol al luptei pentru unitatea culturală a poporului. S-a născut în anul 1849, în localitatea Cârțișoara, un loc situat la poalele munților Făgăraș, pe drumul care șerpuiește spre Bâlea Lac. Locul nașterii sale, marcat de asprime și frumusețea munților, i-a clădit caracterul de luptător. Numele a rămas în istorie nu doar pentru neobișnuita călătorie făcută pe jos până la Roma, ci mai ales pentru misiunea asumată de a trece Carpați cu desagi plini de cărți, pe care să le distribuie gratuit românilor din Ardeal.
Deși a devenit cunoscut drept „țăranul-cărturar”, începuturile sale intelectuale au fost marcate de o realitate surprinzătoare: până la vârsta de 16 ani, aceasta nu știa să citească. Acest detaliu biografic este păstrat în amintirile a doi fii ai satului Cârțișoara, Miron și Nicolae Budac, care au publicat aceste informații într-o broșură a apărut în anul 1936. Sursa menționează că piscurile și văile munților au vegheat copilăria micului cioban care, deși nu știa să „slovenească o buche”, a observat singur un adevăr fundamental: limba vorbită de era identică cu cea a ciobanilor de peste graniță artificială a munților. Constatare ce l-a făcut să înțeleagă că soarta românilor nu este aceea de a trăi despărțiți de o frontieră politică.
Procesul său de formare a continuat în Bărăgan, unde să ciobănească timp de 17 ani. În acest mediu, avându-l ca tovarăș pe Ion Cotigă din localitatea Săcele, Badea Cârțan a învățat să citească și la început să realizeze dimensiunea nedreaptă făcută poporului său. Cărțile care i-au definit existența au fost „Istoria Românilor” și „Istoria Romanilor”, pe care le-a citit „din doască-n doască”. Aceste lecturi i-au întărit sufletul, i-au oferit o perspectivă clară asupra latinității neamului și l-au pregătit pentru cauza națională.
Implicarea sa în destinul țării s-a văzut în anul 1877, când s-a înrolat voluntar în armata română pentru a lupta în Războiul de Independență. După încheierea conflictului, s-a întors la turma de oi din satul natal, dar spiritul său era deja setos de cunoaștere și acțiune. Citind despre faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul, a dezvoltat o admirație atât de mare pentru domnitor, a pornit pe jos spre București, pentru a vedea statuia acestuia. Conform surselor, a dormit nopți la rând lângă monumentul marelui voievod, până când a fost observat de servitorul lui VA Urechia. Acesta l-a convins să meargă în casa istoricului, care, descoperind în Badea Cârțan un patriotism autentic și o dragoste neobișnuită pentru carte, l-a primit cu brațele deschise. Urechia i-a explicat tainele istoriei, l-a introdus la întâlniri Ligii Culturale și l-a prezentat unele personalități marcante precum Grigore Tocilescu și Constantin Istrati. Prin intermediul acestora, țăranul din Cârțișoara a vizitat redacțiile ziarelor, Ateneul și muzeele Capitalei, înțelegând importanța culturii în procesul de emancipare națională.
Cel mai renumit gest al său rămâne pelerinajul la Roma din anul 1856 (an menționat în documentele citate), când a mers pe jos timp de două luni pentru a ajunge la Columna lui Traian. Ajuns acolo, din dorința de a se simți aproape de originea sale, și-a întins sarica la baza monumentului și a adormit cu capul pe soclu. Dimineața, a fost găsit de un agent de poliție care nu înțelege explicațiile ciobanului despre „mama noastră comună” și despre faptul că sunt „frați”. A fost dus la chestura poliției, dar a primit ajutor din partea Legației Române. Acolo, prezența sa a generat entuziasm, iar Badea Cârțan a ajuns să cunoască figuri importante ale vieții publice italiene, vizitând instituții de prestigiu precum Senatul, Forumul și Capitoliul.
După o lună petrecută la Roma, s-a întors în București, unde a devenit o figură cunoscută și apreciată de opinia publică. Studenții îl invită la întruniri pentru a vorbi despre „maica Roma” și despre situația grea a românilor asupriți din Transilvania. VA Urechia l-a considerat un apostol al neamului, iar regele Carol I l-a primit în audiență la palat, interesat de opiniile ciobanului încălțat în opinci.
Orizonturile sale s-au extins și spre alte locuri sfinte sau culturale. În 1879 a vizitat Parisul, „orașul-lumină”, unde a fost găzduit de studenții români. Ulterior, și-a propus să ajungă la Ierusalim, la mormântul Mântuitorului. Cu sprijinul autorităților române, care i-au oferit bilet până la Constantinopol, a plecat spre Țara Sfântă. S-a angajat lucrător pe un vas rusesc, a trecut prin Alexandria și Iaffa, parcurgând pe jos distanța până la Ierusalim. La destinație, a trăit o mare amărăciune constatând că, deși se oficiau slujbe în toate limbile lumii, limba română lipsea cu desăvârșire. De, a fost revoltat de asemenea că orașul sfânt se află sub stăpânire străină, iar palatul lui David era folosit drept cazarmă. S-a întors în țară după ce s-a botezat în apa Iordanului.
Munca lui de „împrăștiere” a cărților în Ardeal nu a rămas fără răspuns din partea autorităților maghiare, care a văzut-o în volumele sale un pericol la adresa statului. Comoara sa, formată din mii de cărți, gazete și reviste aduse pe poteci de munte, a fost confiscată de prim-pretorul plasei și de jandarmi. Cărțile depozitate la școala din Oprea Cârțișoara și prietenul său Ioan Șari au fost încărcate în patru care, duse la Brașov și arse în public. Badea Cârțan a fost aruncat în temniță și judecat pentru uzurpare. Un judecător i-a aplicat o pedeapsă severă de un an de închisoare, din care a executat șase luni, fiind eliberat în urma intervenției regelui Carol I pe lângă împăratul Franz Iosif.
Sfârșitul acestei vieți de sacrificiu a venit când, întorcându-se de la București cu desagi plini de cărți, a fost surprins de un viscol violent pe crestele munților. A rătăcit câteva zile prin zăpadă, refuzând să abandoneze volumele care îi erau atât de dragi, și s-a îmbolnăvit grav. Simțind că moartea sa este aproape, a dorit să treacă dincolo pe pământ liber românesc. Doamna Lahovary, soția fostului ministru de la Roma, i-a oferit găzduire la castelul său din Poiana Țapului. Badea Cârțan s-a stins din viața în ziua de 7 august 1911, la ora 10 dimineața.
Trupul său neînsuflețit a fost transportat la spitalul din Sinaia, fiind apoi depus în capelă, îmbrăcat în costumul său tradițional mocănesc. Înmormântarea a avut loc pe 10 august, la ora 5 după-amiaza, serviciul religios fiind oficiat de trei preoți. La funeralii au participat doamna Lahovary, autoritățile locale și numeroși membri ai Ligii Culturale. A fost depus în cimitirul din Sinaia, iar pe crucea mormântului său au fost săpate cuvintele: „Aci doarme Badea Cârțan, visând la întregirea neamului său”. Inscripție ce rezumă idealul pentru care un om simplu a acceptat închisoarea, frigul și efortul suprauman, transformând cartea în cea mai puternică armă de unificare.
Surse: Muzeul etnografic „Badea Cârțan” Cârțișoara; Radio România cultural.ro.
Extraordinar om…..sa-l legene Dumnezeu !