La această dată, cu peste 440 de ani în urmă, orașul Orăștie marca un moment decisiv pentru istoria limbii și culturii naționale prin finalizarea tipăririi „Paliei”, prima traducere în limba română a Genezei și Exodului. Lucrarea monumentală a fost rezultatul colaborării dintre meșterii tipografi Șerban, fiul diaconului Coresi, și Marian Diacul, cu un grup de patru învățați din Banat și Hunedoara: Ștefan Herce, Efrem Zacan, Moisi Peștișel și protopopul Achirie. Finanțată de nobilul maghiar Ferenc Geszti și susținută de reformă ardeleni sub coordonarea episcopului Mihai Tordași, Palia nu a reprezentat doar un instrument de prozelitism religios, ci un efort conștient de unificare lingvistică prin evitarea regionalismului și utilizarea surselor directe în greacă, latină și maghiară. Importanța documentului este dublată de o premieră fundamentală: este text care apare scrisul etnic de „români” loc de „rumâni”, adresându-se direct „fraților români” într-o perioadă istorică care are primele scrieri bisericești încă erau dominate scrierile cu caractere slavone.
La 14 iulie 1582, apărea la Orăştie „Palia”, prima traducere românească a celor două cărți de început ale Vechiului Testament (Geneza şi Exodul, important document lingvistic, mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor.
A fost tradusă la Orăştie de meşterul-tipograf Şerban, fiul diaconului Coresi, şi de diaconul Marian, care aucolaborat cu patru cărturari din Banat și Hunedoara: Ștefan Herce [Herceg], „propoveduitorul evangheliei” (pastor evanghelic) în Caransebeș; Efrem Zacan, „dascalul de dăscălie” în aceeași localitate; Moisi Peștișel, „propoveduitorul evangheliei” în Lugoj, respectiv Achirie, protopopul comitatului Hunedoarei.
Aceștia ar fi tălmăcit o parte mai mare a Vechiului Testament, din care nu s-au păstrat decât primele două cărți. Cheltuielile de tipărire au fost suportate de către nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva. Cartea a fost tipărită de fiul lui Coresi, Șerban, „meșterul mare a tiparelor”, împreună cu Marien Diacul, care folosesc pentru prima oară numele nostru etnic de „români”, și nu „rumâni”: „dându în mâna noastră ceaste cărți, cetind și ne plăcură și le-am scris voo, fraților români, și le cetiți”.
Tipărirea Paliei de la Orăştie s-a făcut sprijinul unor nobili ardeleni reformaţi, atât de origine maghiară, cât şi de origine română. În epocă, atât lutheranii, cât şi calvinii, precum şi unitarienii, încercau să îi atragă pe românii Ardeleni la Reformă. Biserica lutherană era predominant de limbă germană, iar cea calvină şi unitariană erau predominant de limbă maghiară. În timpul principilor calvini ai Transilvaniei, Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania este pusă sub supravegherea unui superintendent (episcop) calvin, care avea ca misiune să îi convingă pe cât mai mulţi dintre români să îmbrăţişeze dogmele şi ritualurile protestante. De altfel, Palia de la Orăştie a fost opera unuia dintre aceşti episcopi calvini ai bisericii românilor ardeleni, Mihai Tordaşi, lucru menţionat chiar în prefaţa lucrării. Principalul finanţator al demersului cultural şi religios a fost nobilul maghiar Ferenc Geszti din Deva.
„Că vădzum cum toate limbile au şi înfluresc întru cuvântele slăvite a lui Domnedzeu, numai noi românii pre limbă nu avem“. Aşa îşi motivau iniţiatorii Paliei de la Orăştie opera. Faptul că această primă încercare de traducere a Bibliei în româneşte a fost opera calvinilor a contribuit probabil la redusa popularizare a acestui monument de limbă românească din secolul al XVI-lea. De altfel, primul studiu serios al lucrării l-a făcut marele romanist francez şi specialist în literatura medievală Mario Roques (1875-1961). Acesta a tipărit o carte (în limba franceză), în care pomenea şi de traducerea în limba română al Vechiului Testament, carte fundamentală pentru trei religii: iudaism, creştinism şi mahomedanism. Acest Vechi Testament a fost numit „Palia de la Orăştie” (1581-1582). Cartea scriitorului francez Roques a apărut mai întâi la Caransebeş şi a fost prefaţată apoi de Genese, la Paris.
Lucrarea a fost tipărită „cu ştirea măriei lui Batâr Jigmon, voivodăl Ardealului şi a ţărei ungureşti şi cu ştirea şi cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardealului, pentru întrămătura beseareceei sfântă a românilor“. Din predoslovie mai aflăm că iniţiativa traducerii i-a aparţinut lui Mihail Tordaşi. El fusese ales la 21 aprilie 1577, de Dieta reunită la Turda, episcop al românilor ardeleni care acceptaseră să treacă la calvinism. Efortul de prozelitism al reformaţilor în Est urmărea fie unificarea cu Ortodoxia, prin negocieri cu Patriarhul de la Constantinopol, fie convertirea masivă a ortodocşilor. Calvinii au creat chiar un episcopat pentru românii calvini din Transilvania. Mai sunt pomeniţi alături de episcopul Tordaşi „Herce Ştefan, propoveduitorul Evangheliei lui Hristos în oraşul Caransebeşului, Zacan Efrem, dascăl de dăscălie şi cu Pestişel Moisi, propoveduitorul Evangheliei în oraşul Lugojului şi cu Archirie, protopopul varmeghiei Hunedoarei“.
În Predoslovie se afirmă că s-au tradus toate cele cinci cărţi ale lui Moise. Dar au fost tipărite în Palie doar primele două cărţi. Se cuvine să lămurim şi numele tipăriturii, care vine de la grecescul „he Palaia“, adică Vechiul Testament. Nu ştim dacă într-adevăr au existat şi traducerile celorlalte trei cărţi ale lui Moise şi dacă da, de ce nu au mai fost tipărite. S-a avansat ipoteza că ecoul printre românii ortodocşi ar fi fost atât de scăzut, încât iniţiatorii ar fi renunţat.
Tot Predoslovia spune că traducerea s-ar fi făcut „den limba jidovească pre greceşte, de la greci sârbeşte şi într-alte limbi şi din acelia scoase pre limbă românească“. Nu ştim numele traducătorilor, dar specialiştii au stabilit că principala sursă a traducerii a fost Pentateuhul (cele cinci cărţi ale lui Moise) tipărit de Gaspar Heltai la Cluj, în anul 1551 şi s-a folosit o ediţie a Vulgatei (traducerea în latină a Bibliei). Comparativ cu textele traduse în română din slavonă, Palia de la Orăştie reprezintă un uriaş salt înainte. Traducătorul este un bun cunoscător şi al latinei şi maghiarei, dar şi al limbii române.
Deci tipărirea Paliei de la Orăştie a avut loc cu sprijinul unor nobili ardeleni reformaţi, atât de origine maghiară, cât şi de origine română. În epocă, atât lutheranii, cât şi calvinii, precum şi unitarienii, încercau să îi atragă pe românii ardeleni la Reformă. Biserica lutherană era predominant de limbă germană, iar cea calvină şi unitariană erau predominant de limbă maghiară. În timpul principilor calvini ai Transilvaniei, Biserica Ortodoxă a românilor din Transilvania este pusă sub supravegherea unui superintendent (episcop) calvin, care avea ca misiune să îi convingă pe cât mai mulţi dintre români să îmbrăţişeze dogmele şi ritualurile protestante. De altfel, Palia de la Orăştie a fost opera unuia dintre aceşti episcopi calvini ai bisericii românilor ardeleni, Mihai Tordaşi, lucru menţionat chiar în prefaţa lucrării. Principalul finanţator al demersului cultural şi religios a fost nobilul maghiar Ferenc Geszti.
Ca o curiozitate istorică, Palia de la Orăştie a fost tipărită de fiul diaconului Coresi, pe nume Şerban, ajutat de Marian Diacul. O altă curiozitate este faptul că, pentru prima dată în istorie, acest document a folosit etnonimul de români, nu de rumâni. Traducerea Paliei de la Orăştie a fost bazată pe o carte, Pentateuhul, tipărită de marele cărturar ardelean Gaspar Heltai. Această carte a apărut în anul 1551 la Cluj.
Această teorie a fost publicată prima dată de filologul român Iosif Popivici, în anul 1911, iar scriitorul francez menţionat deja, Mario Roques, a preluat această teorie, a verificat-o şi a popularizat-o pe plan mondial în anul 1913. Până atunci, filologii susţineau că Palia de la Orăştie ar fi fost o traducere a unei ediţii medievale a Vulgatei, Biblia multiplicată în limba latină. Fiind tipărită de doi ucenici ai lui Coresi, diaconul Şerban şi Marian diacul și tradusă începând la 14 noiembrie 1581 şi au sfârşit iulie 1582, în cetatea Orăştie.
Pe prima pagină a Paliei stă scris:
„Cu bunâ voe şi destoinic mila lui Dunezeu aceaste cărţi creştineşti a să orăndite dupâ voia lui Dumnezeu cu ştirea Măriei lui Batări [Báthory] Jigmon Voivodăl Ardelului şi a Ţăriei Ungureşti, şi cu ştirea şi cu voia a toţi domnilor mari şi sfeatnici ai Ardialului: pe întru întrământura Beseareceei Sfântâ a românilor poftind tot binele ispăsenie creştinilor romăni: care ispăsenie numai de la Tine Doamne cearem printru Siângur Sfânt Fiul Tău Isus Cristos Domnul şi Ispăsitoriul nostru Amin.”
Acest remarcabil fapt istoric, prima traducere parţială a Vechiului Testament în limba română (Palia de la Orăştie, 1582), reaminteşte celor de azi prestigiul cultural şi ştiinţific al localităţii în care a apărut şi totodată notorietatea acestuia.
Nu pot să nu mă întreb când şi dacă vom reajunge la valoarea culturală a Orăştiei de altădată, chiar dacă primarii se mândresc cu pancarta „Orăştia capitală culturală”, în prezent suntem departe de a lor slogan, azi rămânem la „am fost”!
Sub titlul de Palia (gr. παλαιά „veche”), sunt reunite primele două cărţi ale Vechiului Testament, Geneza (Bitia) şi Exodul (Ishodul). Volumul are 164 de file, fiind imprimat, între 14 noiembrie 1581 şi 14 iulie 1582, pe hârtie de fabricaţie sibiană. Textul a fost tradus parţial de Mario Roques (1925), iar apoi integral, în transcriere interpretativă, de Viorica Pamfil (1968) şi de Vasile Arvinte, Ioan Caprosu şi Alexandru Gafton (2005).
Tot la capitolul curiozitate rămâne și faptul că „Palia de la Orăștie” este singura carte din România căruia ia fost dedicată un monument de for public, este grupul statuar dăltuit în marmură albă de Rușchița de sculptorul Nicolae Adam și se află în piața centrală a orașului. Monumentul are trei fețe care simbolizează etapele tipăririi cărții: prima față înfățișează cărturarii ce tălmăcesc textul în limba româna, a doua îi reprezintă pe cei doi mari meșteri tipografi care au scos cartea din teasc, iar cea de-a treia față prezintă folosirea cărții de către români.
Nu pot încheia fără a întări faptul că în Palia de la Orăştie apare pentru prima oară într-o lucrare (anterior avem doar o iscălitură a unui Nicolae Românul, din 1568) cuvântul „român“, nu varianta „rumân“.
Însă dincolo de omagiile sculptate și de prestigiul istoric incontestabil, rămâne întrebarea legată de prezentul cultural al localității. Deși actualele lozinci administrative promovează imaginea unei capitale culturale, distanța dintre valoarea intelectuală autentică a 1582 și realitatea cotidiana este una considerabilă. Palia rămâne o dovadă a ceea ce Orăștia a reprezentat odinioară în Europa de Est, un reper de excelență care astăzi pare să supraviețuiască mai degrabă prin amintire decât prin continuarea unei tradiții culturale de aceeași anvergură.
