Există personalități care rămân în memoria unui loc nu doar prin ceea ce au făcut, ci și prin legătura lor cu o școală, o comunitate sau o epocă, iar apoi, odată cu trecerea generațiilor, această legătură se subțiază până când omul dispare aproape cu totul din memoria comună.
Istoria are însă un fel al ei de a recupera asemenea destine, iar uneori este suficient să deschizi o arhivă sau să urmărești numele unui profesor într-un catalog universitar pentru a descoperi că, în spatele unei persoane despre care astăzi se vorbește atât de puțin, se află o viață intelectuală care depășește cu mult locul în care a început.
Un asemenea nume este Béla Tankó, născut la 1 octombrie 1876 în Vurpăr, format intelectual la Orăștie și Aiud, apoi la Cluj și Edinburgh, profesor, filosof, cercetător, mentor și, în cele din urmă, rector al Universității „Tisza István” din Debrecen. La 150 de ani de la nașterea sa, numele lui merită scos, măcar pentru o clipă, din tăcerea în care a intrat.
Béla Tankó s-a născut la 1 octombrie 1876, în Vurpăr, localitate aparținând de Vințul de Jos, în familia pastorului reformat József Tankó de Illyefalva și a Karolinei Verkóczy. Familia Tankó primise diplomă de noblețe în iulie 1702. Tânărul Béla și-a încheiat studiile gimnaziale la liceul reformat din Orăștie, iar din 1894 a continuat la Colegiul Reformat din Aiud. În 1895 a început studiile teologice la Cluj, apoi s-a orientat către științele umaniste și filosofia Universității „Ferenc József”. Interesul său pentru filosofie s-a manifestat încă din anii de studiu, când a obținut un premiu pentru un studiu despre psihologia prekantiană și postkantiană.
În 1898 a plecat pentru un an ca bursier la Universitatea din Edinburgh, iar în anul următor a obținut diploma în teologie la Academia Teologică din Cluj. S-a întors apoi la Orăștie, la vechea sa alma mater, devenind la 23 decembrie 1898 adjunct al liceului reformat Kún. Din 1 noiembrie 1901 a fost profesor titular de religie, predând totodată latină, maghiară și matematică și ocupând și funcția de diriginte.
La Orăștie și-a întemeiat și familia. La 25 octombrie 1902 s-a căsătorit cu Ida Nagy, educatoare, iar cei doi au avut doi fii, László și Béla Tankó. Cel de-al doilea avea să devină, la rândul său, un important biochimist, profesor la Universitatea din Debrecen și fondatorul și primul director al Institutului de Biochimie al universității.
Pentru Béla Tankó, anii de la Orăștie nu au însemnat renunțarea la cercetare. În 1909 și-a obținut doctoratul în filosofie la Universitatea din Cluj, iar în 1914 a fost abilitat ca profesor privat la Facultatea de Arte. În 1912 primise Premiul Gorove al Academiei Maghiare de Științe, iar activitatea sa îl adusese în rândurile Societății Filozofice și în conducerea Asociației Profesorilor Reformați.
În 1914 începea etapa decisivă a carierei sale. La 26 august 1914, Tankó a devenit profesor public extraordinar de științe umaniste la Facultatea de Filosofie, Lingvistică și Istorie a Universității din Debrecen, iar la 28 noiembrie 1916 a devenit profesor public ordinar.
Activitatea sa universitară a fost însă mai largă decât filosofia. Din 1 ianuarie 1915 până în 23 septembrie 1922 a fost și lector de limba engleză, iar în 1916 i s-a încredințat temporar conducerea Departamentului Educației Umaniste. După reorganizarea acestuia, a devenit director al Seminarului de Filosofie.
Deși fusese invitat să preia catedra de filosofie din Cluj, rămasă vacantă după plecarea lui Ákos Pauler la Budapesta, Tankó a ales Debrecenul, preferând să rămână la universitatea la a cărei dezvoltare contribuise. În anul universitar 1920/1921 a fost decan al Facultății de Filosofie, iar în anul următor prodecan. Pentru scurt timp, în februarie 1922, a fost și director interimar al Bibliotecii Universitare.
Cercetarea a rămas în centrul preocupărilor sale. În 1925/1926 a beneficiat de o bursă de studii la Viena și Berlin, unde a lucrat la studiul „Istoria și aprecierea critică a metodelor estetice”, iar în 1930, cu sprijinul unei burse de stat, a participat la Oxford la cel de-al V-lea Congres de Filosofie.
Tankó a fost și mentorul unei noi generații de filosofi, printre aceștia numărându-se Imre Kondor, student și apoi cadru didactic la Debrecen, pe care profesorul îl aprecia pentru interesul său față de filosofie și pentru capacitatea de a aborda independent problemele centrale ale disciplinei.
Apogeul carierei sale a venit în anul universitar 1936/1937, când a fost ales rector al Universității „Tisza István” din Debrecen. Tankó avea să descrie perioada drept una de dezvoltare liniștită, într-un moment în care Europa se apropia însă de una dintre cele mai dramatice perioade ale istoriei sale.
Sub rectoratul său, universitatea a găzduit numeroase manifestări academice și culturale, între care ceremonia finlandezo-estono-maghiară, o comemorare dedicată poetului francez Nicolas Boileau, ceremonii academice și reuniuni internaționale. Printre oaspeții străini s-au numărat teologul elvețian Karl Barth, profesorul japonez Takahashi Masao, istoricul de artă Wilhelm Pinder de la Berlin și pastorul reformat francez Marc Boegner. Biblioteca Universitară ajunsese atunci la aproximativ 200.000 de volume.
Dincolo de filosofie, Béla Tankó avea o mare pasiune pentru muzică. Era cunoscut pentru dragostea față de marile opere muzicale, pentru faptul că interpreta, dirija și comenta creațiile clasicilor. Pentru el, muzica reprezenta una dintre cele mai înalte forme de manifestare a spiritului, un spațiu în care gândirea putea depăși limitele obișnuite ale cuvintelor.
În anul universitar 1940/1941 a devenit din nou decan al Facultății de Arte, dar războiul avea să schimbe radical viața universității. În toamna anului 1944, familia sa a fugit la Budapesta, în timp ce Béla Tankó a rămas la Debrecen, fiind unul dintre puținii profesori care nu au părăsit orașul. A continuat să lucreze în anii dificili ai sfârșitului de război, conducând Seminarul Educației și asumând și responsabilități în domeniul studiilor engleze.
Béla Tankó a murit la 24 ianuarie 1946, la ora 19.00, în urma unui infarct, în timp ce tăia lemne. Avea aproape 70 de ani și se afla în pragul pensionării, care urma să vină în octombrie. O viață universitară întinsă pe aproape o jumătate de secol s-a încheiat astfel nu într-o sală de ceremonii, nu la catedră și nici în mijlocul unei sesiuni academice, ci într-un gest obișnuit, într-o Europă care abia ieșea din război.
Poate că tocmai asemenea destine trebuie readuse din când în când în memoria locului, nu pentru a le transforma în monumente, ci pentru a reface legătura dintre prezent și oamenii care au dat cândva unei comunități o parte din identitatea ei. Béla Tankó a plecat din spațiul Orăștiei și a ajuns profesor și rector al unei mari universități europene, dar ceea ce s-a pierdut aproape cu totul este memoria locului său de început. Iar dacă „Oamenii din Ținutul Orăștiei” înseamnă mai mult decât o simplă rubrică, rostul ei este tocmai acesta: să deschidă din nou ușile memoriei înainte ca oamenii care au dat cândva unui loc o parte din identitatea lui să rămână doar niște nume pe care nimeni nu le mai întreabă.
Surse: Articolul profesorului univ. dr Mudrák József, Béla Tankó – Profesor de filozofie,rector magnificus în anul de învâțâmânt 1936-37, al Universității Maghiare Regale Tisza István din Debrecen, ed. László Brezsnyánszky și Imre Fenyő, Acta Paedagogica Debrecina – Publicații ale Departamentului de Educație, Facultatea de Arte, Universitatea din Debrecen CIII., Debrecen, 2004; József Mudrák, „Biografia lui Béla Tankó, profesor de filosofie”, în spiritul filosofării autonome – Tankó Béla redivivus, ed. László Gáspár și Tamás Valastyán, profesori științifici ai Universității din Debrecen III, Debrecen University Press, 2012. Traducerea textelor din maghiar de: Dr. farm. Laszlo Tuka din Cluj-Napoca; Dan Orghici – Adrian B. Secui, „Oamenii din Ținutul Orăștiei – Călindaru’ Foii Interesante”, vol. II, ed. Măiastra, Tg. Jiu, 2013 (poate fi citit sau descărcat liber de aici). Fotografii din arhiva personală.
gn32o8