216 contestații și aproape nicio schimbare

 

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026 au fost publicate astăzi, iar în județul Hunedoara situația rămâne aproape neschimbată după soluționarea contestațiilor. Peste 200 de elevi au cerut reevaluarea lucrărilor, însă modificările apărute după recorectare au fost foarte mici.

După afișarea rezultatelor finale, județul Hunedoara rămâne fără nicio medie de 10 la această generație. Cea mai mare medie obținută la nivel județean aparține în continuare unui elev de la Școala Gimnazială „Avram Stanca” din Petroșani, care a încheiat examenul cu media 9,77.

„S-au afișat rezultatele finale pentru examenul de Evaluare Națională. La nivelul județului Hunedoara au fost depuse 216 contestații, astfel: 136 la Limba și literatura română, 77 la Matematică și 3 contestații la Limba maternă. Lucrările contestate au fost reevaluate, iar după această etapă, la nivelul județului nu avem modificări semnificative în ceea ce privește notele și mediile. Dacă analizăm mediile, avem chiar o creștere foarte, foarte mică, de 0,01%. Procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 este de 76,37%”, a declarat Maria Ștefănie, inspectorul școlar general al județului Hunedoara.

În total, 121 de elevi hunedoreni au reușit să obțină medii de 9 sau peste 9, o performanță care arată că există în continuare note foarte bune, chiar dacă nivelul general al rezultatelor a fost mai scăzut față de anii anteriori. Comparativ cu anul trecut, procentul mediilor peste 5 a scăzut vizibil în județ. Dacă în 2025 rata a fost de aproximativ 82%, în acest an a ajuns la 76,37%. Tendința este similară și la nivel național, unde Evaluarea Națională 2026 a înregistrat cele mai puține medii de 10 din ultimii 14 ani și un număr mai mare de note sub 5.

Inspectorul școlar general spune că rezultatele trebuie analizate în profunzime, pentru fiecare unitate de învățământ în parte, deoarece există mai mulți factori care pot influența aceste statistici.

„În acest an școlar, în general, au fost note mai mici față de anul trecut. Sunt foarte mulți factori care conduc la un astfel de rezultat și trebuie realizată o analiză amplă pentru fiecare unitate de învățământ”, a explicat Maria Ștefănie.

Un alt element important este scăderea numărului de absolvenți de clasa a VIII-a. În județul Hunedoara au fost cu 333 de elevi mai puțini față de anul trecut. Dacă la începutul anului trecut erau înscriși 1.988 de elevi de clasa a VIII-a, în acest an numărul lor a scăzut considerabil.

„Dacă ne uităm la cifrele din ultimii 10 ani, este cea mai mare scădere a numărului de elevi din această perioadă. În ultimii 10 ani, numărul elevilor de clasa a VIII-a a scăzut în județul Hunedoara cu 700. Aproape jumătate din această scădere s-a înregistrat în acest an”, a mai spus inspectorul școlar general.

Pentru absolvenții de gimnaziu urmează acum o etapă la fel de importantă, alegerea liceului sau colegiului unde își vor continua studiile. Cu emoțiile examenului în urmă, elevii trebuie să își calculeze atent opțiunile și să aleagă profilul care li se potrivește cel mai bine pentru următorii ani.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Ajutați-l pe Nicușor Dan!

Editorial Cornel Nistorescu

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

De ce nu vrea PNL ”să dea guvernarea pe mâna PSD acum”

Europarlamentarul Siegfried Mureşan, propunerea PNL, USR, UDMR pentru premier,...

O Federație acuză. Cum s-a ajuns la ”cea mai gravă criză” în sistemul de protecție a persoanelor cu dizabilități

Federația Columna - SCOR solicită demisia celor responsabili pentru...

Camătă şi proxenetism în Hunedoara. În unele situaţii ar fi recurs la ameninţări

Poliţiştii au efectuat 15 percheziţii în judeţele Hunedoara, Alba...

Sorin Grindeanu cere demisia lui Bolojan: ”Să existe alt prim-ministru interimar”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a acuzat luni că Ilie...