„Pentru noi a însemnat ziua în care a început destrămarea României Mari, ziua după care milioane de români au fost smulși brutal din trupul țării, ziua care avea să ducă în final la instalarea regimului comunist pentru mai bine de 40 de ani. Arhiva CNSAS conține 28 de kilometri liniari de consecințe ale acelei zile de 23 august 1939. Din toate aceste motive, considerăm că este de datoria noastră să ne amintim istoria, să comemorăm victimele și, mai ales, să ne străduim să nu repetăm greșelile trecutului.”, se arată în comunicatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Astăzi comemorăm victimele totalitarismului și ale regimurilor autoritare.
„Ziua europeană de comemorare a victimelor regimurilor totalitare și autoritare” este legată de data semnării tratatului de neagresiune între Uniunea Sovietică și Germania, cele două principale puteri totalitare ale Europei, Germania nazistă și Uniunea Sovietică, au semnat la Moscova un Pact de neagresiune, cunoscut și sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov (după numele miniștrilor de Externe german și sovietic) sau Pactul Hitler-Stalin. Înțelegerea sovieto-germană era însoțită de un protocol secret în patru puncte, prin care teritorii vaste din România (Basarabia), Polonia, Finlanda și Statele baltice urmau a fi împărțite între cele două dictaturi totalitare. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost pus în aplicare prin atacarea Poloniei de către Germania nazistă la 1 septembrie 1939, în acest fel fiind declanșat Al Doilea Război Mondial, ulterior ocuparea de către Uniunea Sovietică a regiunilor răsăritene ale statului polonez. În baza aceleiași înțelegeri odioase între cei doi dictatori, Hitler și Stalin, România Mare a fost dezmembrată, iar Statele baltice au fost ocupate de Armata Roșie în vara anului 1940.
La 23 august 1939, cele două totalitarisme, ideologic opuse, dar gemene în obsesia de a-și impune dominația mondială, au semnat pactul care a declanșat cel de al doilea război mondial. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, Germania nazistă și Uniunea Sovietică au exportat caracterul genocidar al regimului lor politic intern la scară mondială.
Înțelegerea secretă dintre Hitler și Stalin a deschis calea unui lanț dramatic de evenimente istorice, precum: deportări și crime în masă, crime de război, Holocaust, purificări etnice. Ocuparea Europei de est la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial de către Uniunea Sovietică a însemnat un val uriaș de represiune, fenomen cunoscut și sub numele de „Gulag”. Zeci de milioane de oameni au murit sau au avut de suferit ca urmare a Pactului Hitler-Stalin, însă dramele umane nu pot fi cuantificate prin cifre, oricât de mari ar fi acestea.
Aflată în tabăra învingătorilor la sfârșitul războiului, Uniunea Sovietică s-a sustras zeci de ani judecății istoriei privind responsabilitatea directă în provocarea conflagrației. Și astăzi, liderul de la Kremlin, care conduce un regim autoritar similar celui care în 1939 a fost gata să arunce întreaga lume în război pentru a-și satisface aviditatea pentru cucerirea de noi teritorii și subjugarea unor popoare, neagă orice responsabilitate a URSS pentru declanșarea celui de al doilea război mondial. Ba mai mult, cei care îndrăznesc să vorbească despre acest subiect sunt aspru pedepsiți de legea penală.
Astăzi însă, noi românii, alături de celelalte popoare ale Europei ne aducem aminte ce a însemnat 23 august 1939. Pentru noi a însemnat ziua în care a început destrămarea României Mari, ziua după care milioane de români au fost smulși brutal din trupul țării, ziua care avea să ducă în final la instalarea regimului comunist pentru mai bine de 40 de ani.
Arhiva CNSAS conține 28 de kilometri liniari de consecințe ale acelei zile de 23 august 1939.
Din toate aceste motive, considerăm că este de datoria noastră să ne amintim istoria, să comemorăm victimele și, mai ales, să ne străduim să nu repetăm greșelile trecutului.
Conform comunicatului citat, CNSAS își reafirmă convingerea că democrația nu poate fi construită și apărată prin amnezie ori indiferență, iar păstrarea vie a memoriei trecutului este o datorie a întregii societăți, nu doar a comunității istoricilor. Cultura istorică a unei națiuni trebuie să fie o preocupare publică importantă, deoarece ea poate funcționa ca un baraj eficient și durabil împotriva extremismului și populismului xenofob, tot mai prezent în societățile europene actuale.
…………………………
Surse: https://ec.europa.eu; https://romania.europalibera.org; https://www.facebook.com/Consiliul.National.pt.Studierea.Arhiv.Securitatii; foto: Wikimedia Commons
