Polițiștii au confiscat aproximativ 50 de kilograme de materiale pirotehnice în urma unor percheziții derulate în mai multe localități din județul Hunedoara. Patru persoane sunt acum cercetate penal.
Materialele, achiziționate din mediul online, proveneau din categoriile T1 și P1 — produse care pot fi utilizate doar de persoane autorizate.
În comuna Vorța, polițiștii au găsit emițătoare de sunet și o baterie de artificii, iar în comuna Ilia, o altă persoană avea depozitate mai multe cutii cu articole pirotehnice din categoria P1, în cantități considerabile.
Controalele au continuat în comuna Dobra, unde au fost descoperite o baterie de artificii categoria T1, emițătoare de sunet și cartușe propulsoare din categoria P1. În comuna Vețel, polițiștii au identificat alte cutii cu articole pirotehnice, achiziționate fără drept.
Toate materialele găsite au fost indisponibilizate, iar pe numele celor patru persoane au fost întocmite dosare penale pentru deținere, depozitare și folosire fără drept a articolelor pirotehnice, conform Legii 126/1995.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională și atrag atenția că utilizarea neautorizată a articolelor pirotehnice reprezintă un pericol major, mai ales în perioada sărbătorilor.