A decedat un alt rege. Avea 34 de ani

 

Oyo Nyimba, rege ugandez care a devenit cel mai tânăr monarh în exercițiu din lume după ce a preluat coroana în 1995, a murit la vârsta de 34 de ani, a anunțat prim-ministrul regatului său, transmite CNN.

Uganda este o republică condusă de un șef de stat ales, însă găzduiește mai multe monarhii tradiționale ai căror conducători guvernează regate constituite încă din perioada precolonială. Deși puterea lor politică este în mare parte simbolică, aceștia exercită o influență culturală și socială uriașă.

Oyo Nyimba Kabamba Iguru Rukidi al IV-lea a fost regele statului Tooro, un regat de mici dimensiuni din vestul Ugandei, situat în apropierea graniței cu Republica Democratică Congo.

„Cu profundă tristețe și inima grea anunț trecerea în neființă a Majestății Sale Omukama de Tooro, regele Oyo Nyimba Kabamba Iguru Rukidi al IV-lea”, a declarat prim-ministrul regatului, Calvin Armstrong Rwomiire Akiiki, într-o postare pe platforma X.

Regele a decedat joi, în jurul orei 22:00 (ora locală), a precizat Akiiki, fără a dezvălui cauza decesului.

Rukidi al IV-lea a fost încoronat la vârsta de doar trei ani, pe 12 septembrie 1995, în urma decesului tatălui său, Rukirabasaija Patrick David Matthew Kaboyo Olimi al III-lea.

Balaam Barugahara, ministru în guvernul președintelui Yoweri Museveni, a declarat, cu puțin timp înainte de anunțarea decesului regelui, că acesta urma un tratament în SUA.

„Este o pierdere imensă”, a spus premierul, adăugând că regele – care nu era căsătorit – a lăsat în urmă un moștenitor și că „continuitatea Coroanei este asigurată”.

Vestea morții sale a declanșat un val de tristețe pe rețelele de socializare din Uganda și a beneficiat de o amplă mediatizare la nivel național.

„O veste devastatoare! Fie ca sufletul Majestății Sale, Regele, să se odihnească în pace veșnică”, a transmis Bobi Wine – vedetă pop ugandeză devenită politician și principal lider al opoziției din țară – într-o postare pe platforma X.

În luna aprilie, într-un mesaj transmis cu ocazia zilei de naștere a Regelui, premierul regatului Tooro afirmase: „Regele nostru nu este străin de realitățile poporului său; el face parte din această generație, din acest ecosistem, evoluând, învățând și conducând… Tinerețea sa nu reprezintă o limitare, ci un atu. Ea aduce energie, o perspectivă proaspătă și curajul de a imagina un viitor diferit pentru Tooro.”

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Zile de toamnă la Cluj

Zile de toamnă la Cluj

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

PNL: ”Vom avea discuţii cu premierul desemnat”. Ce spune şi UDMR

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a transmis...

George Simion, reacţie rapidă: ”Tot o marionetă”

AUR nu va vota Guvernul propus de Luca Niculescu,...

Ce carieră are în spate premierul desemnat Luca Niculescu

Luca Niculescu, fost jurnalist devenit ambasador și apoi secretar...

Grindeanu: Noua nominalizare de premier continuă să sfideze matematica parlamentară

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat negativ la nominalizarea...