A făcut prăpăd cu Ferrari-ul

 

Un şofer de 50 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina, un Ferrari, în patru autoturisme parcate pe strada Octavian Goga din Sibiu. Bărbatul a avariat şi o ţeavă de gaz.

„Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit azi-dimineaţa, în jurul orei 04:00, la un accident de circulaţie produs pe strada Octavian Goga din municipiul Sibiu. Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Octavian Goga, un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în Sibiu, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu 4 autoturisme parcate pe strada Octavian Goga”, au informat autoritătile din Sibiu.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma coliziunii, acesta a suferit un traumatism facial şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, precizează ISU.

Share

1 COMENTARIU

  1. Omul se voia cunoscut în întreaga Românie indiferent de motivul bârfelor! Acum și-a îndeplinit dorința cu ajutorul harului cu cai putere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Luca Niculescu între sigur și imposibil

Bîlciul românesc continuă. De luni de zile aceeași poveste,...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Europa schimonosită

Prim-ministrul desemnat are un discurs minimal, fără consistența pe...

Ce se știe despre ciuma pneumonică suspectată în Rusia

Autoritățile ruse au instituit măsuri de carantină și monitorizare...

Romgaz repornește combinatul Azomureș

Romgaz pregătește repornirea combinatului Azomureș în primăvara lui 2027,...

Gică Hagi, decizie după 4 eșecuri la națională: „O să reflectez și o să decid”

Gică Hagi își pune sub semnul întrebării viitorul pe...