A început admiterea la Universitatea din Petroșani

 

Admiterea la Universitatea din Petroșani a început astăzi, iar vestea bună pentru viitorii studenți este că oferta educațională este una generoasă.

Admiterea are loc online, pe platforma admitere.upet.ro. Candidații care nu dispun de mijloacele tehnice necesare se pot prezenta la sediul Facultății dorite, unde se pot înscrie cu sprijinul voluntarilor din cadrul universității. Pentru înscrierea la concursul de admitere la studiile universitare de licență sunt necesare următoarele documente: diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă, foaia matricolă, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie (dacă este cazul), cartea de identitate și o adeverință medicală eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt pentru studii universitare.

Reprezentanții universității transmit că sunt disponibile sute de locuri, atât la licență, cât și la master, astfel încât fiecare candidat are șanse reale de admitere. Aceștia se așteaptă ca cele mai multe dosare să fie depuse în zilele următoare, după afișarea rezultatelor finale la examenul de bacalaureat. Până atunci, absolvenții de liceu sunt încurajați să se informeze cu privire la programele de studiu și să solicite sprijin pentru alegerea specializării potrivite.

„Noi am deschis platforma online pentru înscrierea la universitatea noastră pentru anul universitar 2026–2027, imediat după finalizarea probelor de la bacalaureat. Ne adresăm în special și celor care au promovat examenul în anii anteriori și nu au reușit să participe la admitere. Începând din aceste zile, după primirea diplomelor de bacalaureat, candidații se pot înscrie online pe platformă. De asemenea, cei care întâmpină dificultăți sau se află în zonă se pot adresa universității pentru sprijin în procesul de înscriere. Ulterior, urmează evaluarea dosarelor și confirmarea candidaților admiși”, a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani.

Pentru studiile de licență, înscrierile se desfășoară în perioada 6–22 iulie, iar rezultatele vor fi afișate pe 23 iulie. La programele de masterat, înscrierile au loc între 6 și 20 iulie.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miruță Vodă la război

Trecătorul și inexplicabilul nostru ministru al Apărării a mai...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Incident cu dronă în Bulgaria, în apropierea unei stații cu compresoare de gaz

În această dimineață, la ora 8:10, o dronă a intrat în spațiul aerian bulgar, după ce a trecut prin România, și a explodat pe teritoriul țării vecine

4 milioane de euro ne-a costat doar întocmirea Strategiei privind biodiversitatea

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan de risipirea și politizarea banilor publici,

Imaginea distrosionată despre Evul Mediu

Imaginea colectivă despre Evul Mediu este adesea o proiecție distorsionată de lentila cinematografiei sau/și a literaturii de ficțiune

Mai multă energie din Valea Jiului. Termocentrala Paroșeni pregătește creșterea producției

Termocentrala Paroșeni poate juca un rol și mai important în sistemul energetic național, într-un moment în care România caută surse sigure de producție.