Adio, gaze ieftine? Statul joacă la ruletă cu facturile românilor

Cu doar două luni și jumătate înainte de expirarea actualului plafon al prețului la gaze, Ministerul Energiei a anunțat că analizează o nouă formă a acestuia. Anunțul nu include o decizie concretă, un calendar sau reguli clare, ceea ce creează incertitudine pe piață. În sectorul energetic, incertitudinea se traduce adesea în creșterea prețurilor.

Piața gazelor funcționează pe bază de contracte: achiziție, transport, înmagazinare și vânzare, de regulă pe termen de un an. Atunci când statul sugerează că regulile s-ar putea schimba brusc, furnizorii, traderii și producătorii reacționează prin retragerea sau amânarea ofertelor. Rezultatul este o lichiditate mai mică și, implicit, prețuri mai mari. Costul nu dispare, ci ajunge fie în facturile consumatorilor, fie în bugetul de stat.

O analiza realizată de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, arată că efectul plafonării întârziate nu protejează consumatorul. Din contră, improvizația repetată în ultimii ani transmite semnalul că energia este guvernată „din scurt”, fără strategii pe termen lung. În acest context, investițiile în producția internă sunt amânate, iar capacitatea de aprovizionare nu crește.

Plafonarea nu mai este un scut

Datele recente arată că, în perioada septembrie–decembrie 2025, prețul efectiv plătit de consumatorii casnici a fost cu 3–8% sub nivelul plafonului. În decembrie, componenta de marfă a facturii a fost de 180,53 lei/MWh, mai mare decât prețul intern administrativ, dar mai mic decât cotațiile pentru livrările viitoare pe bursele europene.

Aceasta înseamnă că plafonul nu mai protejează efectiv consumatorul, ci funcționează ca un reper artificial. Furnizorii pot ridica prețurile până la plafon fără a provoca reacții politice sau sociale, iar semnalele pieței privind scăderile posibile sunt blocate. Practic, plafonul încetinește ieftinirile și limitează transparența.

„Liberalizarea graduală” – concept eronat

Ministerul Energiei a sugerat o reducere treptată a plafonului după 31 martie 2026. În analiza AEI se arată că piața gazelor nu a fost niciodată complet reglementată sau suspendată. Ordonanțele 27 și 6 au introdus distorsiuni temporare, dar concurența a continuat să funcționeze. Prin urmare, termenul de „liberalizare graduală” este impropriu: la 1 aprilie 2026, nu se redeschide o piață reglementată, ci se elimină distorsiuni administrativ-impuse.

Riscul real nu vine din încheierea plafonului, ci din ambiguitatea comunicării. Lipsa clarității poate menține prețurile ridicate și poate genera presiuni politice și sociale pentru reintroducerea unor mecanisme administrative.

Ce trebuie să facă statul

Pentru ca prețurile să reflecte realitatea pieței și să fie mai aproape de nivelul european, statul ar trebui să:

• Să clarifice regulile și să anunțe din timp ce se va întâmpla după 1 aprilie 2026.
• Să crească lichiditatea pe piața internă și să elimine barierele administrative.
• Să prevină comportamentele de tip oligopol și să coreleze regulile interne cu hub-urile europene (TTF, CEGH).
• Să asigure transparență asupra prețurilor pentru consumatorii finali.
• Să mențină protecția consumatorilor vulnerabili prin măsuri țintite și actualizarea ajutoarelor existente.

România depinde în 2025 de doar 7% importuri de gaze, în timp ce UE importă peste 85%. În aceste condiții, menținerea incertitudinii sau a unor mecanisme temporare poate genera prețuri interne mai mari decât cele europene, fără a exista riscul real de penurie.