România se află într-un moment critic, în care fragilitatea democrației nu mai poate fi ignorată. În loc ca legea să modeleze funcționarea instituțiilor, observăm tot mai des tentația inversă: instituțiile își creează propriile reguli, după logici interne opace. Iar atunci când procesul electoral, numirile și deciziile publice sunt privite prin prisma „dacă nu ies ai noștri, se intervine”, democrația se transformă într-un mecanism viciat.
Mai grav este că „ai noștri” nu mai reprezintă pe nimeni. Identitățile politice sunt diluate, iar loialitățile sunt orientate nu spre cetățeni, ci spre structuri de putere care operează în afara luminii publice. Reprezentarea democratică devine o noțiune formală, golită de conținut.
În acest climat, alegerile nu mai funcționează ca un exercițiu al societății, ci tot mai des ca un ritual închis, administrat de activiștii partidelor și de cei care depind de funcții și poziții în sistemul public. Participarea reală este înlocuită de mobilizarea intereselor, iar voința cetățeanului obișnuit se estompează în fața unui aparat care știe să-și protejeze propriul ecosistem.
Statul nu este proprietarul României. Nicio instituție nu are dreptul să se plaseze deasupra legii. Separarea puterilor nu este o convenție simbolică, ci armătura care împiedică alunecarea spre autoritarism.
Când se ajunge să se discute despre modificarea sau chiar anularea unui scrutin doar pentru că rezultatul nu convine, intrăm într-o zonă a abuzului instituțional. Este un gest extrem, lipsit de legitimitate și cu potențial destabilizator major. Iar întrebarea care planează este una tulburătoare: cine controlează, de fapt, regulile jocului?
Consecințele se simt atât intern, cât și extern. În Europa, credibilitatea României scade atunci când statul pare dispus să ajusteze regulile democratice după necesitățile momentului.
Sistemul trebuie reașezat sub autoritatea legii. Doar așa reprezentanții aleși pot redeveni vocea celor pe care pretind că îi servesc, nu a unei rețele de interese. Iar România își poate recâștiga pecetea esențială: adevărul democratic și supremația legalității.
Perfect. Ai lor, mereu ai lor. Deci pe unde sînt alegătorii ?
„Cine controlează, de fapt, regulile jocului”? Buna intrebare dar in analiza nu avem raspuns si se coroboreaza cu „Sistemul trebuie reașezat sub autoritatea legii „… O.K. dar a cui lege ? Raspunsul la ambele este „elita globalista” Il rog pe domnul profesor sa ne spuna cine este elita globalista !
Sistemul trebuie reașezat sub autoritatea legii.