Piața petrolului intră într-o zonă de risc care depășește cu mult ceea ce economiștii numesc, de regulă, „prima geopolitică”. Problemele nu mai sunt concentrate într-un singur punct. Trei rute esențiale pentru transportul petrolului din zona Golfului sunt afectate în același timp: Strâmtoarea Hormuz, conducta saudită Est–Vest și coridorul Marea Roșie–Bab el-Mandeb. Peste toate acestea se adaugă atacurile asupra infrastructurii de rafinare din Rusia, se arată într-o analiză AEI.
Problema nu este lipsa petrolului, ci transformarea lui în carburant și livrarea către consumator. Cantitatea de țiței disponibilă la nivel mondial nu a dispărut. În schimb, transportul, rafinarea și distribuția produselor petroliere devin tot mai complicate și mai costisitoare.
Pentru prima dată, cele trei mari coridoare care leagă producția din Golf de piețele internaționale sunt afectate simultan.
Conducta saudită Est–Vest, cu o capacitate de aproximativ 4 milioane de barili pe zi către portul Yanbu, a fost oprită după atacul asupra unei instalații de pompare. În Strâmtoarea Hormuz nu există o închidere oficială completă, însă traficul s-a redus puternic. Navele care mai trec prin zonă trebuie să țină cont de riscuri militare, costuri de asigurare mult mai mari și posibilitatea unor escorte.
Bab el-Mandeb rămâne navigabilă, însă amenințarea unei blocări selective din partea forțelor Houthi schimbă deja calculele transportatorilor.
Prin urmare, nu asistăm încă la oprirea completă a exporturilor petroliere din Golf. Riscul vine din altă parte. O rută poate rămâne deschisă din punct de vedere tehnic, dar să devină aproape inutilă din punct de vedere comercial dacă armatorii evită zona, asigurătorii refuză acoperirea sau navele au nevoie de protecție militară.
În paralel, Rusia se confruntă cu atacuri repetate asupra rafinăriilor, depozitelor și altor obiective petroliere. Situația poate produce un efect aparent contradictoriu. Moscova ar putea avea mai mult țiței disponibil pentru export, tocmai pentru că o parte din capacitatea de procesare este indisponibilă. În același timp, oferta internațională de motorină, benzină și kerosen se poate reduce.
Aici apare adevărata vulnerabilitate a pieței: petrolul există, dar rutele sigure, rafinăriile funcționale și produsele petroliere disponibile la locul potrivit devin mai rare.
Ce se poate întâmpla în următoarele săptămâni
În următoarele două până la patru săptămâni, varianta cea mai plauzibilă nu este o închidere simultană și definitivă a celor trei coridoare. Mai probabil este un regim instabil, cu întreruperi, redeschideri și noi incidente.
Arabia Saudită va încerca să repună în funcțiune conducta Est–Vest. În absența unor noi atacuri, fluxul ar putea reveni la 50–80% din nivelul anterior. O asemenea reluare nu elimină însă riscul. Stațiile de pompare, instalațiile electrice și terminalul Yanbu rămân vulnerabile.
Prin urmare, conducta ar putea funcționa în regim discontinuu: reluarea transportului ar putea fi urmată de un nou atac, o oprire, reparații și o altă încercare de repornire.
Hormuz este probabil să rămână deschisă, însă traficul va continua să fie influențat de riscul militar. Unele petroliere vor traversa, altele vor aștepta escortă, iar unii operatori pot decide să evite complet zona. Un incident major poate provoca o nouă scădere bruscă a traficului fără ca cineva să anunțe formal o blocadă.
Bab el-Mandeb are șanse mai mari să fie supusă unei presiuni selective decât unei închideri totale. Navele saudite sau cele asociate cu adversarii Houthi pot deveni ținte prioritare. Pentru forțele care controlează zona, intimidarea și selectarea navelor pot fi mai eficiente decât blocarea completă a strâmtorii, care ar crește riscul unei intervenții militare internaționale.
Rusia va încerca să repare cât mai repede rafinăriile afectate, să limiteze exporturile de produse petroliere și să trimită către Asia țițeiul pe care nu îl mai poate procesa. Dacă problemele rafinăriilor persistă, restricțiile asupra exporturilor de motorină pot fi prelungite, total sau parțial.
Cel mai periculos scenariu nu este însă simpla prelungire a blocajelor actuale. Pragul critic apare dacă atacurile se extind către rafinării și terminale petroliere din Arabia Saudită, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite.
O conductă lovită împiedică transportul petrolului. O rafinărie scoasă din funcțiune elimină direct de pe piață benzină, motorină și kerosen. În acel moment poate apărea o situație greu de explicat pentru consumatorul obișnuit: suficient țiței în lume, dar mai puțini carburanți disponibili și prețuri mult mai mari.
Până la jumătatea lunii octombrie, piața petrolieră ar putea funcționa într-un echilibru extrem de fragil: conducta Est–Vest repornită doar parțial, Hormuz traversată selectiv, Bab el-Mandeb menținută sub presiunea amenințărilor, Rusia cu exporturi mai mari de țiței și mai mici de produse rafinate, iar rafinăriile transformate în obiective strategice.
Luni, 14 septembrie, Brent a deschis la 107,3 dolari/baril, după ce piața a încorporat evenimentele produse în weekend.
Înaintea conflictului, prin Hormuz trecea aproape o cincime din petrolul mondial. Bab el-Mandeb asigura aproximativ 7% din fluxurile petroliere. Pentru Arabia Saudită, conducta Est–Vest reprezenta tocmai soluția de rezervă pentru reducerea dependenței de Hormuz. În prezent, și această alternativă este expusă.
Pentru Europa, problema devine astfel mai complicată. Motorina este mai greu de înlocuit decât țițeiul. Oferta de motorină este afectată simultan de problemele din Golf, reducerea exporturilor rusești, atacurile asupra rafinăriilor, oprirea unor capacități de producție și scumpirea transportului maritim.
Pe rutele alternative, durata transportului poate crește cu până la aproximativ 22 de zile, iar costurile suplimentare de transport apasă și mai mult asupra prețului final.
Prognoza pentru Brent
| Scenariu | Ipoteză | Brent în următoarele 2–4 săptămâni | Probabilitate |
|---|---|---|---|
| Detensionare | Conducta Est–Vest este repornită rapid, apar garanții pentru navigație, iar atacurile încetează | 94–104 USD/baril | 15% |
| Scenariu central | Conducta revine parțial, dar riscurile pentru navigație și costurile asigurărilor rămân ridicate | 106–122 USD/baril | 45% |
| Escaladare | Reparațiile durează, atacurile asupra navelor, porturilor sau infrastructurii saudite continuă | 123–145 USD/baril | 30% |
| Șoc sever | Hormuz și Bab el-Mandeb sunt afectate simultan, iar instalații petroliere saudite importante sunt lovite | 150–180 USD/baril, temporar | 10% |
Piața nu va calcula riscul doar prin prisma cantității de petrol scoase temporar din circuit. Durata reparațiilor, disponibilitatea asigurărilor maritime și posibilitatea unui răspuns militar din partea Arabiei Saudite sau a Statelor Unite pot avea o influență la fel de mare.
Un factor care poate tempera creșterea este producția americană. Pentru 2026 este estimată o medie record de aproximativ 13,8 milioane de barili pe zi. SUA poate absorbi o parte din șoc, dar nu poate compensa într-un timp scurt milioane de barili pe zi blocați în zona Golfului.
Benzina și motorina în Europa
La începutul lunii septembrie, marja motorinei față de țiței urcase în jurul nivelului record de 107 dolari/baril. Din acest motiv, chiar și o stabilizare a Brentului nu ar garanta ieftinirea motorinei.
Pentru benzină, ajustarea prognozei europene este mai redusă. În cazul motorinei, estimarea trebuie majorată cu aproximativ 0,05 euro/litru în scenariul central și cu 0,10–0,15 euro/litru în variantele de escaladare.
Pe unele piețe europene, diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei poate ajunge la 0,25–0,45 euro/litru.
România intră într-o nouă zonă de preț
Ultimele date disponibile indicau aproximativ 9,95 lei/l pentru benzină și 10,49 lei/l pentru motorină.
Următoarele 7–14 zile
În condițiile menținerii reducerii fiscale pentru motorină și ale unui curs valutar relativ stabil, estimarea este:
| Produs | Prognoză |
|---|---|
| Benzină standard | 10,15–10,35 lei/l |
| Motorină standard | 10,85–11,05 lei/l |
Depășirea pragului de 10 lei/l la benzină devine foarte probabilă și poate apărea la scară largă. La motorină, nivelul de 11 lei/l poate fi depășit și la stațiile care nu vând sortimente premium.
Următoarele 3–4 săptămâni
| Scenariu | Benzină | Motorină |
|---|---|---|
| Detensionare rapidă | 9,70–10,10 lei/l | 10,10–10,60 lei/l |
| Scenariu central: Brent 106–122 USD/baril | 10,15–10,35 lei/l | 10,85–11,05 lei/l |
| Escaladare: Brent 123–145 USD/baril | 10,40–11,50 lei/l | 11,15–12,60 lei/l |
| Șoc sever + depreciere valutară | 11,50–12,50 lei/l | 12,70–14,00 lei/l |
Evoluția prețurilor nu va urma automat fiecare mișcare a barilului. Contează stocurile cumpărate anterior, cursul dolarului, costurile cu biocomponentul, transportul, politica comercială a distribuitorilor și eventualele măsuri fiscale.
În perioade de criză, însă, companiile tind să reflecte mai rapid costul la care trebuie să înlocuiască marfa din stoc. Din acest motiv, scumpirea petrolului se poate transmite la pompă înainte ca stocurile cumpărate la prețuri mai mici să fie epuizate.
S-a spus de anul trecut că motorina va sări de 14 lei. Nenorocirea e că au spus-o conspiraționiștii putiniști care, este evident, au cobit. Dacă nu cobeau putiniștii conspiraționiști motorina s-ar fi dat cu 6 lei litrul. Ce Iran, ce SUA, ce Israel, ce Arabia Saudită, ce sancțiuni antiruse? Putiniștii sunt de vină. Și suveraniștii. Cei adevărați, nu Simion, nu Peiu , nu Ponta, etc care sunt niște lupi moraliști emanați de aceleași instituții.
NU E NICI-O ALERTĂ. dAcă era alertă se alertau mămăligarii și ieșeau ăn stradă!
Atât timp cât se găsește la pompă românul dă și 25 lei pe litrul de motorină fără să se revolte. Doar înjură și atât.
Dacă cu vorba bună n-ați priceput că trebuie să nu mai folosiți cel mai eficient motor vă-nvățăm noi minte!