Alianța Părinților se opune serbărilor de Halloween în școli. Vezi care sunt motivele

 

Asociația Alianța Părinților din România cere ca școlile să renunțe la organizarea de festivități dedicate sărbătoririi Halloween-ului. Pe motiv că este o sărbătoare care promovează întunericul, răul, groaza, violența și moartea, iar copiii sunt stimulați spre agresivitate. Conducerea alianței a explicat într-un comunicat care sunt originile acestei sărbători și ce efecte au asupra copiilor manifestările în care micuții se costumează în personaje grotești. 

„În județul Hunedoara anul acesta nu se va marca Halloween-ul, deoarece copiii sunt în vacanță și cu siguranță nu se va organiza nimic. Nici în anii trecuți această sărbătoare nu a fost foarte populară în școlile de la noi din județ. Din cunoștințele noastre, la Biblioteca Județeană din Deva se organizează în fiecare an se țin eveniemente dedicate Halloween-ului, cu concursuri de sculptură în dovleci, cu «cel mai înspăimântător costum» etc.”, a declarat Virgil Luca, președinte al Alianței Părinților Hunedoara.

Inspectorul școlar general al județului Hunedoara, prof.dr. Maria Ștefănie, susține că nu a primit, până acum, nicio reclamație din partea părinților vizavi de serbările care se organizează de Halloween. Aceasta a mai precizat că fiecare școală decide dacă marchează sau nu această zi, fiind un lucru absolut opțional. În cazul în care va exista o decizie la nivelul Ministerului Educației, de a interzice organizarea unor astfel de evenimente și școlile din județul Hunedoara se vor conforma a completat șefa Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

Redăm mai jos fragmente din comunicatul Alianței Părinților din România:

Alianța Părinților din România ia act cu profundă îngrijorare de sărbătorirea în unitățile de învățământ din România a Halloween-ului, o manifestare care promovează – ca prilej de amuzament – întunericul, groaza și moartea. Activitățile includ, în general, concursuri de costume și postere horror și cultivă gustul pentru macabru, sinistru și cruzime.
Acest lucru este absurd și inacceptabil în condițiile în care constatăm zilnic că elevii sunt din ce în ce mai puțin empatici și din ce în ce mai înclinați să relaționeze violent, iar școala își propune să deruleze constant programe antibullying, care au devenit o necesitate. Între ceea ce declară școala că vrea să facă și ceea ce face este o evidentă fractură logică.

După activităţi diverse pe tema „non-violenţei”, Halloween-ul stimulează tocmai agresivitatea prin direcţionarea greşită a creativităţii copiilor. Dorim să cultivăm la copii o creativitate care se exprimă prin capete tăiate, trupuri spânzurate, schelete, răni sângerânde, chipuri schimonosite, case bântuite, personificări ale morţii și demonicului?
Costumați în monştri, demoni, vampiri, fantome sau vrăjitori, copiii de toate vârstele, din școli și chiar din grădiniţe, „se joacă” de-a moartea, împreună cu educatorii lor, chiar în unităţile şcolare destinate formării caracterelor pe principii morale, şi nu deformării lor sub influenţa unor împrumuturi străine de tradiţiile şi credinţa poporului român.
În școli gimnaziale și licee se organizează, de câțiva ani buni, concursuri de costume sau afișe inspirate de tematica evenimentului. Cele mai sinistre dintre acestea sunt premiate potrivit principiului „cel mai hidos câştigă”.
Și anul acesta numeroase instituții de învățământ devin gazdele acestor modalităţi de educare a elevilor români în spirit păgân, cu accente satanice.

Oare câți dintre profesorii și părinții implicați în organizarea acestor activități știu ce este, de fapt, Halloween-ul?
(…)
Există informații potrivit cărora de Halloween-ul zilelor noastre se leagă, în ciuda aparenței de farsă și distracție, numeroase ritualuri sângeroase. Exemple de acest fel sunt atrocitățile comise de sataniștii din Giurgiu, care au ucis și ars o femeie în noaptea de Halloween a anului 2020 și au violat o adolescentă de 16 ani, pe un altar închinat lui Satan, în anul 2019.
Cât despre practicile obișnuite din noaptea de Halloween, iată ce declara un cunoscut cercetător al curentului New Age, Texe Marrs: „Cercetările noastre confirmă faptul că în această noapte păgână a Halloween-ului are loc sabatul vrăjitoarelor, în care se bea, se dansează, se spun blesteme și vrăji, se organizează orgii sexuale, se oferă sacrificii animale și umane“.
Anton Szandor LaVey, creatorul Bisericii Satanice a declarat că: „Două mari sărbători principale sunt celebrate de Biserica Satanică: Halloween-ul şi Walpurgisnacht.”

Își poate asuma vreun cadru didactic responsabilitatea pentru urmările care ar putea apărea în urma acestui joc „nevinovat“ de-a oroarea?
Amintim directorilor unităților școlare care promovează astfel de evenimente că între principiile care guvernează învățământul românesc se numără și „principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român”, principiu care pare să fie ignorat cu desăvârșire.
De asemenea, mai amintim factorilor decizionali faptul că protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art. 2, că „statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și învățământului, va respecta dreptul părinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filozofice.”
De asemenea, art. 29, 6 din Constituția României spune că „părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror responsabilitate le revine”, în timp ce art. 48, se referă la „îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, drept și îndatorire reluate și de Noul Cod Civil.
Din informaţiile pe care le deţinem, în multe școli sărbătorirea Halloween- ului are loc fără informarea și acordul scris al părinţilor.
Având în vedere cele semnalate mai sus, solicităm ca în școli să înceteze sărbătorirea Halloween-ului, activitate care poate afecta pe termen lung sănătatea fizică, psihică, spirituală şi morală a copiilor noştri.
Fără îndoială, elevii își pot manifesta creativitatea realizând costume tematice pentru activităţi care cultivă trăsăturile pozitive pe care ni le dorim la copii, și care explorează patrimoniul nostru cultural.
Solicităm ca școala să promoveze activități care ilustrează etosul românesc și pun în valoare tradițiile culturale care constituie baza formării spirituale a copiilor noștri. (Comitetul Director – Prof. Popa Olimpia, Dir Dep. Educaţie, Sănătate; Preşedinte, Cristian Filip)

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Duba neagră face minuni și ravagii

Înfometate de „bombe și nucleare”, de știri negre și...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Oficial rus: România acordă ajutor militar direct Ucrainei

România acordă Ucrainei sprijin militar direct, iar portul Giurgiuleşti,...

Caz halucinant în Hunedoara. A ameninţat că îşi ucide copilul

Un bărbat aflat în Uricani, judeţul Hunedoara, a pus...

România de azi – o schiță

Și uite-așa, încet-încet, în ani și ani de nepăsare...

România, între două războaie

Războiul din Ucraina continuă la granița României. Conflictul din...