Altă lege importantă declarată neconstituțională

 

Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan in cazul legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii ce evoluează într-o echipă în competițiile naționale oficiale să fie români.

Conform unui comunicat transmis, miercuri, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de președinte și a constatat că Legea pentru completarea Legii educației fizice și sportului 69/2000 este neconstituțională întrucât încalcă dreptul la liberă circulație a lucrătorilor în Uniunea Europeană, creând un tratament juridic mai favorabil pentru sportivii români în raport cu sportivii europeni.

”Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.37 ind.1 din Legea 69/2000, introduse prin art.I pct.1 din legea supusă controlului de constituționalitate, prevăd obligația federațiilor sportive naționale de a stabili o pondere a participării sportivilor de performanță români în competițiile sportive naționale oficiale, la sporturile de echipă, care nu poate fi mai mică de 40% din totalul de sportivi participanți. Curtea a observat că această reglementare are ca rezultat limitarea posibilității cetățenilor din alte membre ale Uniunii Europene de a fi incluși în echipe în cadrul acestui tip de competiții, creând un obstacol în exercitarea dreptului lor la liberă circulație. Prin urmare, Curtea a constatat că este încălcat art.148 alin.(2) privind integrarea României în Uniunea Europeană, prin raportare la art.18, privind nediscriminarea și art.45 referitor la libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și prin raportare la art.15, referitor la libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, și art.21 alin.(2), privind nediscriminarea pe motive de cetățenie, din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene”, se arată în comunicat.

Totodată, Curtea Constituțională a observat că celelalte dispoziții ale Legii pentru completarea Legii educației fizice și sportului 69/2000 se află în strânsă legătură cu dispozițiile art.I pct.1 din această lege, fiind neconstituționale pentru aceleași considerente.

Dan a transmis la finalul anului trecut o sesizare de neconstituționalitate asupra acestei legi, motivând că actul normativ este discriminatoriu.

”Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime și necesare. Totuși, ele trebuie realizate cu respectarea Constituției României și a dreptului Uniunii Europene, la care România este parte”, a spus, la acel moment, Dan.

Legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât de Constituție, cât și de tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor, dar afectează și dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competițiile naționale, argumenta șeful statului.

”Experiența altor state europene și regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetățenie, ci prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare”, sublinia Nicușor Dan.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Agonie politică prostească

Situație conflictuală mai bezmetică decît cea de astăzi ţara...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

O săptămână cu ”ochii” pe aerul din municipiul Vulcan

Un laborator mobil de monitorizare a calității aerului a fost amplasat, timp de o săptămână, în municipiul Vulcan,

Agonie politică prostească

Situație conflictuală mai bezmetică decît cea de astăzi ţara...

Houthii avansează în controlul strâmtorii Bab el-Mandeb

Houthii avansează în controlul strâmtorii Bab el-Mandeb

Geoană: Trăim din nou vremuri de profundă transformare

Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a...