Amenzi grele pe piața zahărului

 

Consiliul Concurenței a sancționat Agrana Sales & Marketing GmbH, Agrana România SRL și Lucsor Impex SRL cu amenzi în valoare totală de 52,09 milioane lei (aproximativ 10,22 milioane euro) pe motiv că s-au înțeles pentru fixarea prețurilor de vânzare a zahărului.

Conform unui comunicat de presă al Consiliului, Agrana Sales & Marketing GmbH și Agrana România SRL (care formează o singură unitate economică) au primit amendă în cuantum de 42,18 milioane lei, în timp ce Lucsor Impex SRL, o sancțiune de 9,91 milioane lei.

”În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că aceste companii au decis fixarea prețurilor de vânzare a zahărului pe piața românească. Practic, companiile au stabilit valoarea fiecărui element care ar intra în componența prețului de vânzare al produselor Lucsor Impex, inclusiv marja comercială, componentă care ar trebui să fie stabilită independent. În acest fel, prețul de vânzare al produselor Lucsor Impex către proprii clienți urma același trend cu prețul de vânzare practicat de Agrana. Înțelegerea a avut ca scop creșterea sau, cel puțin, menținerea prețului zahărului din România peste nivelul prețului care s-ar fi determinat în condiții normale de concurență. Agrana Sales & Marketing GmbH și Agrana România SRL au recunoscut încălcarea Legii Concurenței și, în consecință, au beneficiat de o reducere a amenzii”, arată instituția.

În ceea ce privește societatea Pfeifer & Langen Romania SRL, Consiliul Concurenței anunță închiderea investigației, întrucât aceasta nu a condus la descoperirea unor dovezi suficiente privind încălcarea legii, care să justifice impunerea de măsuri sau sancțiuni de către Consiliul Concurenței.

”Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare. Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune în aplicare decizia de sancționare a autorității de concurență și execută amenzile”, precizeză autoritatea.

Share

2 COMENTARII

  1. Serios?! De asta pe piata românească exista zahar doar din import din ukraina și nu numai? Ce calitate superioara cu garanție certa pentru sănătatea cetățenilor români au aceste produse din import? Nicio garanție! Dar au distrus prin închidere și vânzare fabricile de zahar românești pe motiv de minciuni crase.

  2. Zahărul ar trebui să fie mai scump decât cocaina. Amenzi grele ar trebui să primească cei care-l vând ieftin. Zahărul este o mizerie. Este singurul aliment de care organismul uman nu are nevoie. N-ar fi o problemă dacă n-ar deregla buna funcționare a majorității organelor. Procesatorii de zahăr și industria farma sunt parteneri. Zahărul este vândut cu profit infim ca să se consume în cantități industriale iar industria farma vinde medicamente cu profit astronomic. Cei care încă consumați mizeria numită zahăr faceți un experiment. Nu mai consumați o lună de zile zahăr și produse care conțin zahăr și faceți comparație cu luna anterioră. O să vă nașteți a doua oară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Întîlnirea dintre puteri

O mare parte din populația care se întreabă încotro...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

George Enescu – Timpul recompus

Astăzi, 19 august 2026, se împlinesc 145 de ani...

VIDEO. Incendiu de amploare în delta Dunării: aproximativ 1300 de hectare afectate

În delta Dunării, se desfășoară operațiuni de stingere a unui incendiu de amploare care a cuprins aproximativ 1300 de hectare.

Polonia se pregătește de un potențial război

Ne pregătim de război, sperând că acesta nu va veni niciodată

In memoriam – Theodor Aman

În această zi, 19 august 2026, se împlinesc 135...