Principalul adversar al social-democraților din Deva a ajuns funcționar la primăria municipiului condusă de un primar PSD. Este vorba despre inginerul Alin Amititeloaie, unul dintre foștii membri de bază ai USR Hunedoara și fost angajat al firmei de construcții Acomin.
Pentru a ajunge pe postul din Primăria Deva, Amititeloaie a uzat de o manevră folosită de către cei care vânează funcții la stat. A concurat pe un post la o primărie oarecare, apoi a cerut transferul pe o poziție de șef în administrația primarului PSD, Lucian Rus.
În luna mai a acestui an, Amititeloaie s-a înscris la concursul organizat de Primăria Simeria pentru postul de inspector, clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului de Guvernanță Corporativă al Direcției Economice din aparatul de specialitate al primarului. A trecut concursul, fiind singurul candidat.
Ulterior, Amititeloaie ajunge șef al Seriviciului de Investiții din cadrul Pirmăriei Municipiului Deva, în baza unei cereri de transfer. Potrivit unor surse, artificiul cu concursul organizat de Primăria Simeria a fost necesar, deoarece Primăria Deva nu putea face noi angajări, având un aparat administrativ stufos.
Fostul membru al USR devine funcționar public, după ce a eșuat la alegerile locale, când a candidat pentru funcția de primar al Devei din partea partidului Forța Dreptei (FD). Acesta s-a clasat pe locul IV, obținând 1.800 de voturi (7,6%). Amititeloaie a reușit să acceadă în Consiliul Local Deva, pe un post de consilier din partea FD, dar a demisionat, deși acest statut i-ar fi oferit platforma dorită pentru a se implica în viața comunității devene. Asta, dacă ar fi să credem că intrarea în aparatul de specialitate al primarului a făcut-o din dorința de a contribui la bunul mers al lucrurilor în orașul de la poalele Cetății și nu din alte motive.
Constant, Amititeloaie a exprimat opinii extrem de dure la adresa PSD, în ton cu foștii săi colegi din USR sau din alte partide al căror membru a fost. Angajarea într-o primărie condusă de un primar social-democrat lasă loc de controverse și, totodată, demască atitudinea demagogică a fostului USR-ist.
Iată ce spunea Amititeloaie despre membrii PSD, în urmă cu ceva timp:

Într-un alt mesaj pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook, Amititeloaie face un întreg proces de intenție celor din USR, pe care îi suspectează că și-au pierdut din „puritate” prin apropierea de „insalubrul” PSD.

Foarte urit. E vb de pactul cu diavolul.
Pai inseamna ca e un mincinos si n-a urmarit decit ciolanul. Tipic politicienilor romani.
Pai de ce a plecat de la Acomin ? Sau a fost dat afara ?
Pai e un tradator.