Analiză: România are energie, dar nu când trebuie

Vara anului 2026 a pus presiune serioasă pe sistemul energetic românesc și a evidențiat o problemă care devine tot mai greu de ignorat: România a adăugat rapid capacități de producție regenerabilă, însă nu a dezvoltat în același ritm soluțiile care permit folosirea energiei atunci când este cu adevărat necesară.

Soarele și vântul asigură cantități tot mai mari de energie, însă lipsa unei capacități suficiente de stocare și flexibilitate creează dificultăți în momentele critice. Debitul redus al Dunării afectează hidroenergia, temperaturile ridicate majorează consumul, iar după apus producția fotovoltaică dispare exact când cererea urcă. În aceste situații, sistemul trebuie să apeleze la importuri și la rezervele tehnice.

Potrivit unei analize realizate de compania de consultanță Frames, problema României nu este, în esență, una de lipsă a capacităților de generare pe termen lung, ci una de sincronizare între producție și consum și de posibilitate de a păstra energia pentru momentul în care aceasta este necesară.

Unul dintre cele mai clare semnale a venit pe 29 iunie. În timpul unui episod de caniculă, România a ajuns în topul european al prețurilor de pe piața pentru ziua următoare, cu valori de peste 4.200 de lei/MWh în anumite intervale de seară.

Ulterior, seceta a amplificat problemele sistemului. Debitul scăzut al Dunării a afectat producția hidro, inclusiv la Porțile de Fier, iar cele două unități nucleare de la Cernavodă au fost oprite succesiv. A fost pentru prima dată în ultimii 23 de ani când România nu a mai avut producție nucleară. În mod obișnuit, energia nucleară asigură aproximativ o cincime din producția națională.

În unele dintre cele mai dificile momente ale verii, dintr-o capacitate instalată de aproape 19 GW, producția efectivă a coborât la aproximativ 6,9 GW, adică sub o treime din potențialul teoretic.

„Problema nu a fost lipsa investițiilor, ci dezechilibrul structurii lor. În doar patru ani, capacitatea solară și eoliană a explodat: de la circa 0,6 GW instalați la prosumatori în 2022, la peste 3 GW fotovoltaici, peste 3 GW eolian și 3,7 GW la prosumatori în 2026. Este o reușită reală a tranziției energetice”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

În schimb, dezvoltarea bateriilor, a centralelor pe gaze care pot interveni rapid în perioadele de deficit și modernizarea rețelelor au rămas în urmă. Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice prevedea până recent numai 16,2 MW de stocare la nivel național, o capacitate aproape nesemnificativă în comparație cu miile de megawați instalați în regenerabile.

Și Comisia Europeană a atras atenția asupra acestei probleme. În raportul de țară pentru 2026, infrastructura de transport și distribuție a energiei este indicată drept una dintre vulnerabilitățile importante ale României, în condițiile în care rețelele nu țin pasul cu ritmul în care sunt construite noi capacități de producție.

„Pe scurt, am construit motorul, dar nu și rezervorul. Energia solară abundentă de la prânz nu a putut fi stocată pentru orele de vârf ale serii, când consumul crește și producția fotovoltaică scade”, explică Adrian Negrescu.

Stocarea schimbă modelul investițiilor

Soluțiile pentru această problemă încep însă să apară. Un proiect important este cel de la Ogrezeni, în județul Giurgiu, dezvoltat de compania austriacă Enery.

Proiectul combină o capacitate fotovoltaică de 761 MWp cu un sistem de baterii de 534 MW și 1.068 MWh. Investiția este estimată la aproximativ 460 de milioane de euro și se numără printre cele mai mari proiecte private din sectorul energetic românesc.

În perioada construcției ar urma să fie create aproximativ 350 de locuri de muncă, inclusiv prin implicarea furnizorilor și contractorilor locali. Finalizarea este prevăzută pentru 2027, iar producția anuală estimată se situează între 1,4 și 1,5 TWh, echivalentul consumului anual a circa 684.000 de gospodării.

Ogrezeni reprezintă, astfel, o schimbare de paradigmă: investițiile nu mai urmăresc exclusiv instalarea unor capacități noi de producție, ci și posibilitatea de a controla momentul în care energia este livrată în sistem.

Energia produsă în exces în timpul zilei poate fi stocată și introdusă în rețea în orele de vârf. Practic, bateria transformă producția variabilă a unei centrale solare într-o sursă mult mai flexibilă.

Consumul urcă, iar sistemul trebuie să țină pasul

Pentru 2026 este estimat un consum intern net de aproximativ 53.600 GWh. În perioadele de vară, cererea instantanee s-a apropiat de 7.000 MW.

În următorii ani, planurile autorităților prevăd instalarea a aproape 13 GW de noi capacități până în 2032. Acestea ar urma să includă centrale pe gaze, proiecte nucleare, eoliene și fotovoltaice, dar și aproximativ 2,25 GW de stocare în baterii.

Dacă proiectele pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă vor fi finalizate, ponderea energiei nucleare în consumul României ar putea crește de la aproximativ 18-20% până spre 30%.

În același timp, România trebuie să renunțe la capacități pe cărbune de aproximativ 1.900 MW până cel târziu la sfârșitul lui 2030, potrivit angajamentelor asumate prin PNRR.

Retragerea acestora face ca instalarea unor noi capacități regenerabile să nu fie suficientă. Sistemul are nevoie și de surse capabile să răspundă rapid atunci când producția solară și eoliană scade.

Cererea și rețelele, cele două probleme care trebuie rezolvate

Frames identifică două mari obstacole care pot limita eficiența tranziției energetice.

Primul ține de legislație și de funcționarea pieței. Mecanismele de răspuns al cererii permit marilor consumatori să-și reducă sau să-și mute consumul în perioadele în care sistemul este pus sub presiune, în schimbul unei compensații.

ANRE a anunțat introducerea unui mecanism explicit de remunerare pentru reducerea cererii, România urmând să fie prima țară din Uniunea Europeană care aplică un asemenea sistem.

Eficiența lui va depinde însă de modul în care va fi pus în practică, în special pentru marii consumatori industriali. Fabricile din siderurgie, ciment sau industria chimică nu își pot opri producția de pe o zi pe alta, însă anumite procese pot fi reprogramate dacă regulile sunt suficient de clare și stimulentele financiare sunt atractive.

Al doilea obstacol este infrastructura de rețea. Extinderea și modernizarea liniilor de transport și distribuție trebuie să țină pasul cu dezvoltarea regenerabilelor.

În lipsa investițiilor, apar congestii și limitări care pot împiedica integrarea noilor centrale în sistem. Practic, chiar dacă există producție și baterii, energia nu poate fi valorificată la maximum dacă rețeaua nu poate transporta volumele respective.

Începând din 2026, alocarea capacității de rețea se face printr-un mecanism competitiv. Măsura poate introduce mai multă disciplină în piață, însă succesul ei depinde de aplicarea predictibilă și transparentă a regulilor.

Consumatorii pot deveni parte din soluție

Flexibilitatea nu înseamnă doar baterii și centrale. Și consumatorii pot contribui la echilibrarea sistemului.

Guvernul a anunțat instalarea a aproximativ 800.000 de contoare inteligente. Acestea permit măsurarea mai precisă a consumului și creează premisele pentru introducerea unor tarife care să varieze în funcție de ora la care este utilizată energia.

Astfel, electrocasnicele sau încărcarea automobilelor electrice ar putea fi programate în intervalele în care energia solară este abundentă și mai ieftină. Potrivit estimărilor inițiale, consumatorii care își adaptează comportamentul ar putea obține economii de 10%-20% la factura anuală.

La rândul lor, prosumatorii, al căror număr a crescut puternic în ultimii ani, contribuie deja la acoperirea consumului local în timpul zilei. Instalarea bateriilor la nivelul gospodăriilor și al firmelor ar putea reduce și mai mult presiunea asupra rețelelor.

Lecția verii: România trebuie să învețe să folosească energia atunci când are nevoie de ea

„România a investit corect și rapid în producție regenerabilă, dar insuficient, până acum, în capacitatea de a o folosi la momentul potrivit. Direcția s-a schimbat. Proiecte precum Ogrezeni arată că investițiile private pot aduce simultan capacitate și flexibilitate, cu impact local”, spune Adrian Negrescu.

Vara lui 2026 a demonstrat, astfel, că problema sistemului energetic nu se reduce la cantitatea de energie pe care România o poate produce.

Capacitățile regenerabile continuă să crească, iar proiectele nucleare, pe gaze și de stocare pot modifica semnificativ mixul în următorii ani. Marea provocare este însă sincronizarea tuturor acestor investiții