Anca Alexandrescu, jurnalistica la ghiveci cu politica  

Pentru că Anca Alexandrescu a lansat în social media un mesaj pe un ton dramatic, l-am ascultat pînă la capăt. Una dintre cele mai agresive moderatoare ale perioadei, cu un talk-show revoltător de subiectiv, uneori chiar la limita obrăzniciei, se plîngea de blestemele la adresa familiei apărute pe net ale celor care nu-i împărtășesc susținerile și demersurile. Trebuie să precizez că, în opinia mea,  Anca Alexandrescu a amestecat nepermis de mult jurnalistica în jocurile  politice, partizanatul cu marketingul și investigația, dezvăluirile cu parti-pris-uri,  servituțile cu denunțurile, adresările grosolane cu tot soiul de complimente siropoase făcute la nevoie.

Și, din acest comportament cu aer de demers talmeș-balmeș, a  rezultat un conflict cu cel mai mare succes de presă al ei și al postului Realitatea Plus (numai din perioada Maricel Păcuraru). 

Dialogurile sale cu Călin Georgescu și susținerea acestuia pas cu pas, pe la adunări populare, tribunale, biserică și poliție, au inundat spațiile de emisie ale postului. Numai bunicuțele admiratoare ale lui Călin Georgescu n-au realizat că Realitatea Plus este și organ de propagandă al acestuia, și apărător, și agenție de marketing, și public relations, și subiect exasperant, și demers public. În nenumărate  emisiuni, Anca Alexandrescu i-a turnat lui Călin Georgescu sirop în palme și i-a presărat petale de trandafir pe umeri. 

Părea că îi leagă o colaborare ca o frăție, ca un tîrg, ca un ideal împărtășit. Nu se putea ca noua vedetă lansată de crima politică petrecută la alegerile anulate să apară pe undeva și Realitatea (își zice și Plus pentru că a schimbat firma) să nu-l însoțească, cu unu-doi reporteri. Mai ales cu Alexia (cînd Ditcov, cînd Păcuraru) alături, care să-i soarbă propozițiile asemenei unei păpuși cu microfon și să-l gîdile cu întrebări de tip dl Goe. Iar cînd era vorba de un adversar al lui Maricel Păcuraru (patronul Realitatea) să fulgere întrebări pe ton de nevăstuică de presă gata să sară la gîtul celor de la Romprest sau al altora aflați în conflict cu patronul.

Așadar, Anca Alexandrescu a lansat un apel mîhnit prin care își dorea să avem „capacitatea să înțelegem ce se întîmplă”, fapt pentru care chiar i-am ascultat pînă la capăt și re-ascultat zisele pe ton îndurerat.

„Sunt speriată de faptul că că niște personaje și se exclud dl George Simion și  dl Georgescu, vor să folosească furia poporului  care a ajuns să nu mai suporte ce se întîmplă pe bună dreptate pentru un nou 10 august. Nu știu cine este părtaș și cine este victimă”. 

Apelul lăsa impresia că vedeta Realității se străduiește să denunțe o nemernicie, un atac la adresa democrației, un pericol pentru România, o mini-tentativă de lovitură de stat. A și spus că 

-„Mișcarea  suveranistă este supusă unui atac mizerabil”.  

Ceea ce este mai mult decît adevărat. Este chiar o strategie dirijată de la Bruxelles și executată fără crîcnire la București de partide, de autorități și de propagandiști. Ba, la un moment dat, chiar spune că 

-„Azi dimineață am început să înțeleg cine coordonează  totul. N-o să vorbesc despre asta. Lucrurile vor ieși la suprafață”. Curajul celei care le striga multora de pe micul ecran un grosolan „marș, mă, marș!” s-a diluat însă în următoarele propoziții. Tot apelul ei care  părea a fi o dezvăluire se preface într-o confesiune patetică și într-o încercare de a scoate la vopsea incidentul cu Călin Georgescu. 

„Ce văd în aceste zile mă sperie, nu pentru că-mi este mie frică, nu-mi este frică de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu! Le transmit tuturor care ridică piatra iubire și pace”. 

Auto-declarată credincioasă în mod repetat pe micul ecran, Anca Alexandrescu se întoarce la disputa sa cu Călin Georgescu.

 -„Nu știu cine și de  ce l-a înfierat pe domnul  Georgescu împotriva mea. Nu știu  cine si de ce i-a înfierat pe cei de la AUR  împotriva mea. Nu am făcut  decît să spun adevărul”.

De aici începe logica și gramatica. Numai un suflet îndurerat și o gîndire agitată pot forța în acest fel limba română. Pe micul ecran sau la microfon, improprietățile mai trec neobservate. În scris, dor și trădează absența bibliotecii și fac dicționarul și gramatica limbii române să urle. 

Cînd suferă, cînd se simte călcată pe bombeu, Anca Alexandrescu răbufnește și pierde cîrma fără să-și dea seama că vorbește în gol. 

„Vă rog un singur lucru Nu îmi mai blestemați familia și copii. Spuneți ce doriți și despre mine, înjurați cît  doriți, dar asta nu este credință”.

Și, mai apoi, tot ea zice 

-„Nu mă interesează rețelele sociale”!

Amestecul nepermis de jurnalistică și jocuri politice practicate cu sîrg vreme de decenii au dus-o pe Anca Alexandrescu cînd într-o direcție, cînd într-alta, cînd la unul, cînd la altul, încercînd să fie cînd candidat, cînd investigator, cînd cîine de pază, cînd moderator pătimaș, cînd propagandist de partid. Ca toate ghiveciurile comportamentale, și cel profesional al Ancăi Alexandrescu a ajuns la un pas de a se sfîrși prost. 

Adică la o pierdere cumplită de credibilitate.