Ar putea Bolojan reface echilibrul pierdut?

Sistemul judiciar românesc traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimii ani. Îmbătrânirea corpului magistraților, pensionările masive și dezechilibrele salariale au transformat justiția într-o instituție tot mai fragilă, incapabilă să-și regenereze resursa umană și să răspundă presiunilor sociale. În acest context, orice tentativă de reformă pare o misiune aproape imposibilă.

Justiția este placa turnantă a legalității și a înțelegerii ei, fundamentul pe care se sprijină toate celelalte instituții. Când acest mecanism se blochează, întregul stat devine vulnerabil.

Lipsa de transparență, politizarea și impunitatea au făcut din justiție primul act al procesului de mafiotizare a instituțiilor, prin care grupuri de interese, profitând de erori și complicități, au deturnat sensul legii și al responsabilității publice.

În România, problema nu este Catedrala, ci credința falsă în propria infailibilitate a unei părți din corpul magistraților. De ani de zile, unii dintre ei au fost încurajați să se comporte ca niște autorități absolute, deasupra legii și a criticii publice. Această percepție a fost cultivată, întreținută și exploatată — uneori din motive politice, alteori din rațiuni de interes personal —, iar efectele se văd: decizii arbitrare, lipsă de responsabilitate și o distanță tot mai mare față de cetățeanul obișnuit.

În această realitate, instituțional, România este decedată. Funcțiile esențiale ale statului – controlul, echilibrul, responsabilitatea – au fost înlocuite de rețele de interese și reflexe birocratice care servesc conservării puterii, nu cetățeanului. Administrația nu mai reformează, Parlamentul nu mai corectează, iar justiția nu mai sancționează.

Ilie Bolojan, cunoscut pentru stilul său administrativ pragmatic și pentru disciplina impusă în structurile publice, ar putea aduce o perspectivă diferită asupra acestui sistem: una orientată spre eficiență și responsabilitate. Totuși, o astfel de abordare nu ar fi lipsită de riscuri.

Reducerea vârstei de pensionare, plafonarea pensiilor speciale și reglementarea mai echilibrată a salariilor judecătorilor ar reprezenta un pas spre normalitate fiscală și instituțională. Dar asemenea măsuri ar putea fi percepute de corpul magistraților drept o ofensivă politică împotriva independenței justiției.

Pentru clasa politică, o astfel de confruntare ar putea fi momentul de delimitare între reformism și populism. Cine își asumă reforma reală a sistemului judiciar – una care nu se bazează doar pe tăieri, ci și pe responsabilizare, transparență și criterii de performanță – ar putea câștiga credibilitatea pierdută.

Dacă însă această problemă nu va fi rezolvată, clasa politică și Parlamentul României vor trebui să recunoască o disfuncționalitate gravă a propriului sistem. Incapacitatea de a corecta derapajele justiției nu mai este doar o problemă de guvernare, ci dovada unui stat care funcționează după reguli paralele, în afara principiilor de drept și echitate.

Problema nu este doar de cifre sau de vârste de pensionare, ci de încredere. România are nevoie de o justiție care funcționează nu pentru sine, ci pentru cetățean. Iar dacă Bolojan – sau oricine altcineva – va reuși să aducă acest echilibru între dreptate, responsabilitate și eficiență, atunci reforma justiției nu va mai fi doar un slogan, ci o realitate.