De miru’ lumii

(VIDEO) Daniel Funeriu, o nouă ieșire nervoasă pe tema studiilor lui Nicușor Dan

Fostul ministru al Educației nu se poate deprinde cu ideea că este nevoie de transparență și de clarificări în privința studiilor lui Nicușor Dan. Într-un al doilea mesaj în care-l apără, Daniel Funeriu lasă să se înțeleagă că nimeni nu are dreptul să pună la îndoială ”eminența” școlară a președintelui. În opinia acestuia, ”performanța și excelența” lui Nicușor Dan nu au nevoie să fie confirmate prin diplome sau ștampile, iar cei care nu vor să accepte că ”realitatea este reală”, vorba președintelui, sunt ”tâmpiți”. […]

JUDEŢEANA PSD. Consultaţiile „gratuite” Salvital au costat peste 1,3 milioane de lei în acest an

Asociația Salvital se situează pe locul 2 în topul celor mai mari cotizații plătite de Consiliul Județean Hunedoara în 2025. Judeţeana PSD plăteşte 1.376.296,60 lei în conturile ONG-ului condus de Petru Mărginean. În schimbul banilor Salvital organizează carave medicale de […]

Bidonville a la Orăștie

Un „bidonville” este un cartier de locuințe mizere, improvizate, de la periferia orașelor, unde locuiesc persoane cu venituri foarte mici. Termenul provine din limba franceză, de la cuvintele bidon (bidon/butoi) și ville (oraș), referindu-se la modul în care inițial erau […]

(VIDEO) Dronă rusească găsită pe câmp, dezmembrată și dusă acasă de săteni

Localnicii dintr-un sat din Republica Moldova au găsit o dronă pe câmp, pe care au dezmembrat-o și au transportat-o acasă. Este vorba de sătenii din localitatea Pepeni, raionul Sângerei, o zonă care se află în sudul municipiului Bălți. Potrivit publicațiilor […]

Ironii pe tema gropii din Petroșani: ”Atentat cu «Plombă» în Bosnia! Cartierul Bosnia!!”

Incidentul din Petroșani, unde doi cetățeni au căzut într-o groapă adâncă de un metru, de pe o stradă din Petroșani, a stârnit discuții aprinse în mediul on-line. Unii spun că acei cetățeni nu ar fi căzut în groapă, ci ar […]

(VIDEO) Un manelist supărat a luat la bătaie lebedele din centrul Orăștiei

UPDATE. Reprezentanții Primăriei Municipiului Orăștie au transmis că bărbatul care a lovit obiectele de decor din centrul localității a fost identificat și urmează să fie tras la răspundere. Totodată, soția acestuia, care a filmat scenele în care soțul și copilul […]