Circulația rutieră pe autostrada Deva – Lugoj, în zona localității Dobra, județul Hunedoara, pe sensul de mers spre Nădlac, se desfășoară doar pe banda a doua, din cauza reparațiilor care se efectuează la podul peste Mureș. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara le recomandă șoferilor să-și adapteze viteza, în zonele cu lucrări, la condițiile restrictive de trafic.
„Circulație doar pe bana a 2-a pe autostrada #A1, km 399+505 (Dobra, HD), sensul de mers spre Nădlac. Pe banda de urgență și pe banda 1 se execută lucrări de reparații la sistemele de acoperire ale rosturilor de dilatație la podul peste Mureș. După finalizarea lucrărilor pe acest sens, echipele antreprenorului Neotehnic se vor muta pe calea 1, sensul spre Sibiu. Adaptați viteza în zonele cu lucrări”, informează DRDP Timișoara.
