Drag tânăr, uită de băuturile energizante cu nume de fiare sălbatice și culori care luminează întuneric! Înainte ca rafturile magazinelor să fie pline de lichide neon care vă promit „aripi” (dar vă dau doar palpitații), sportivi și băieții de cartier ai Antichității aveau sau licoare mult mai hardcore.
Era ieftină, era rudimentară și, dacă o guști azi, probabil prima ta reacție ar fi să verifici dacă nu cumva cineva a pus detergent în apă. Se numea Posca și era „combustibilul” oficial al legilor romane.
De ce să dai banii pe chimicale când poți bea… oțet? În timp ce aristocrații romani stăteau la umbră și sorbeau vinuri fine (probabil cu degetul mic ridicat), soldații care mărșăluiau prin noroaiele Britaniei sau prin nisipurile Africii beau Posca. Rețeta era de o simplitate dureroasă: oțet de vin amestecat cu apă și, dacă aveai o zi norocoasă, niște ierburi aromatice ca să nu simți că bei direct din sticla zeama de pe salată.
Specialiști de azi se iau cu mâinile de cap când văd cât zahăr și câte E-uri bagă tinerii în ei pentru „energie”. Posca, în schimb, era bio, eco și „conqueror-friendly”. Nu doar că te hidrata mai bine decât apa stătută din plosca de piele, dar oțetul omora bacteriile – un fel de dezinfectant intern care îi ținea pe legionari departe de toaletele publice – care, între noi fie vorba, oricum nu erau cine știe ce.
Este energizantul care i-a însoțit pe legionarii romani din pădurile Germaniei și ploioasa Britanie până în deșerturile Africii de Nord. Posca reflectă esența practicii romane: eficiență, adaptare și simplitate. În timp ce aristocrații savurau vinuri rafinate, imperiul era susținut, la propriu, de oameni care beau această licoare acrișoară.
Cu alte cuvinte, și glumind nițel, Imperiul Roman nu a fost clădit pe smoothie-uri de kale sau băuturi izotonice cu aromă de fructe de pădure. A fost susținut, la propriu, de niște oameni foarte serioși care miroseau puțin a murături, dar care aveau destulă energie cât să măture toată Europa.
Așa că date viitoare când te simți epuizat după o zi de birou, lasă doza de energizant de 15 lei și pune niște oțet în apă. O să ai un gust de neuitate în gura și, cine știe, poate să diseară cucerești și tu un mic cartier! Ave, Posca!
Cosmin Pătraşcu Zamfirache scrie pentru Adevărul.ro despre licoarea nelipsită a legionarului roman
Posca era o băutură simplă dar eficientă. Nu se știe exact când a fost inventată. Cel mai probabil în timpul Republicii, odată cu expansiunea romană. Trupele aveau nevoie să consume apă fără bacterii patogene și totodată să aibă energie pentru marșurile lungi.
Cuvântul „posca” provine probabil din latinescul „potor” („a bea”), sau din grecescul „epoxos” („ascuțit”). Interesant este faptul că textele timpurii în limba greacă precum Evangheliile, folosesc cuvântul „oxos” (oțet) pentru a se referi la această băutură, deoarece le lipsea un termen specific pentru „posca”.
Acesta este adesea tradus ca „acetum” în Biblia Vulgata. În jurul secolului al VI-lea d.Hr., cuvântul „phouska” apare în greacă, probabil absorbit din tradiția romană de către armata bizantină. Medici din secolul al VII le d Hr precum Aetius și Paul din Egina oferă o rețetă pentru o „phouska” mai plăcută la gust, care include ingrediente precum chimion, semințe de fenicul, țelină, anason, cimbru, și sare adăugate la baza de oțet și apă, arătând varietatea modurilor în care putea fi preparată. În concluzie, posca este un cuvânt de origine latină, pătruns ulterior și în limba greacă, mai ales în perioada bizantină.
Iată ce era de fapt, o posca romană adevărată. Era un amestec de apă cu oțet din vin, la care adăugau coriandru și sare sau chiar miere. Varianta clasică era, însă, fără miere.
Această băutură era extraordinară pentru marșurile lungi. Era hidratantă, astâmpăra setea și totodată oferea o sursă de apă sigură. Și asta în condițiile în care oțetul avea proprietăți antimicrobiene. Exista o varietate de ierburi aromate care se adăugau în posca, după gustul fiecăruia. „Apa era ceea ce bea în timpul campaniilor sale, doar că din când în când, când îi era o sete cumplită, cerea oțet sau, când puterile îi slăbeau, adăuga puțin vin”, arată Plutarh în „Viața lui Cato cel Bătrân”. Așa cum am precizat mai sus, au rămas inclusiv rețete pentru posca. Iată una dintre cele mai simple. Avem nevoie de un pahar și jumătate de oțet din vin, patru pahare de apă, o jumătate de pahar de miere și o linguriță de coriandru zdrobit. Se amestecă toate ingredientele și se pune la fiert pentru a se topi mierea. Odată ce mierea s-a topit se ia băutura de pe foc și se lasă la răcit. Se strecoară pentru a îndepărta resturile de coriandru.
