Avram Iancu nu este mort

Luni, la Alba Iulia, de ziua națională a românilor, oamenii veniți de pretutindeni depun o floare, o lumânare, un gând pios, la monumentul celor trei martiri, Horia, Cloșca și Crișan.  Nu departe de Alba, lângă gorunul lui Horia, în cimitirul din Țebea, veghează  poporul român un alt erou, Avram Iancu.

În testamentul său pe care l-a scris la numai douăzeci și șase de ani, „Crăişorul Munţilor”, eroul național al românilor din Ardeal, ca un vizionar, își descria lupta și drumul pentru tot restul scurtei sale vieți: “Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea mea fericită, pentru care, după putere am și lucrat până acum. Cu durere multă, fără mult succes. Ba, tocmai acum, cu întristare văd că toate speranțele și jerfta adusă se prefac în nimic”. Deznădăjduit și trădat, mintea sa s-a rătăcit, doar sufletul i-a rămas agățat de un fluier cu care își cânta cu jale adâncă crezul, eliberarea naţiunii sale.  „Mintea i se împăienjeni de durere, iar figura lui câştigă încetul cu încetul expresia dureroasă şi cruntă a eroilor distruşi de puterea covârşitoare a unei idei, pe care realităţile vremii o refuzaseră deocamdată”, îl descria istoricul si biograful său, Nicolae Buta. În momentele sale de luciditate Iancu spunea adesea: „Eu nu-s Iancu, eu sunt numai umbra lui Iancu. Iancu e mort”. 

S-a stins cu ochii spre cer în noaptea de 10 spre 11 septembrie 1872, pe prispa brutăriei lui Ioan Stupină din Baia de Cris și a fost înmormântat trei zile mai târziu pe cheltuiala comunei. S-au adunat peste cinci mii de oameni, cei mai mulți din Munții Apuseni, dar și frați de arme a lui Iancu. Și, deși la înmormântare a slujit protopopul Zarandului cu treizeci de preoți, o înmormântare cu muzică de jale la care s-au tras clopotele din tot Zarandul timp de trei zile și trei nopți, un fapt avea să lumineze peste secole ca o candelă veșnică care ține aprinsă demnitatea poporului român. 

A doua zi  după înmormântare, la preotul ortodox de la Ţebea s-au prezentat doi moţi care au întrebat cât a costat înmormântarea lui Iancu. Aflând suma, au plătit pe loc cheltuielile de înmormântare, după care au plecat fără să spună nici un cuvânt. Ei nu au vrut ca mortul lor scump să fie înmormântat pe cheltuiala unui stat străin, care îl duşmănise şi îl persecutase pe Avrămuț. Numele celor doi moţi nu se cunoaşte nici până în ziua de azi. Dar, atâta timp cât ne amintim acest fapt scrijelit în cartea de istorie a poporului român, Avram Iancu nu este mort, el continuă să ne vegheze somnul….