Traian Băsescu a declarat, marţi, despre viitorul premier al Ungariei, Peter Magyar, care a câştigat duminică alegerile, că este o copie aproape fidelă al lui Orbán, numai că este puţin mai tânăr, dar este naţionalist, este împotriva sprijinirii Ucrainei şi este împotriva intrării Ucrainei în Uniunea Europeană.
Băsescu l-a mirosit şi pe noul lider al Ungariei. Cum i se pare?
LĂSAȚI UN MESAJ
CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.
Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.
Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!
Baselu ar trebui sa isi miroasa ciorapii si sa si-i schimbe. Poate si niste pantofi de lac, vata in nas etc
Daca nu era betivanul turnător Petrov sa ne spună, noi nu știam! Culmea prostiei: un relicva ruginită da sfaturi prin propriile opinii cetățenilor din Romania!