Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, în această săptămână, consumul de energie electrică din intervalul de seară a fost mai redus decât în mod obișnuit, apreciind că apelul adresat populației și companiilor de a economisi energie a avut efecte vizibile.
Într-o intervenție la RFI România, șeful Executivului le-a mulțumit cetățenilor, firmelor și instituțiilor care au răspuns solicitării de a limita consumul, în special între orele 19:00 și 23:00.
„Analizând ce s-a întâmplat în această săptămână, constat o reducere a consumurilor în orele de seară şi folosesc încă o dată acest prilej să mulţumesc tuturor românilor, cetăţeni, companii, instituţii, pentru că mulţi au răspuns acestui apel cu responsabilitate. Atunci când ai un deficit de energie, ca efect al secetei pe care le avem nu doar în România, ci în toată regiunea, atunci când capacitatea de a importa este limitată, pentru că şi în celelalte ţări din regiune avem aceste probleme, soluţia de bază este să îţi reduci consumul la nivelul la care poţi să asiguri o producţie la care să se adauge importul de electricitate”, a declarat Ilie Bolojan.
Potrivit premierului interimar, în toate zilele săptămânii, cu excepția zilei de miercuri, când temperaturile au atins cele mai ridicate valori, consumul de energie a fost mai mic decât în mod obișnuit.
„Şi le mulţumesc românilor pentru că au înţeles că împreună, cu mici eforturi, putem trece cu bine peste această perioadă”, a spus Bolojan.
Acesta a precizat că reducerea consumului s-a situat între 200 și 300 MW față de nivelurile înregistrate într-o zi obișnuită din anii anteriori.
„Adică faţă de 7.700-8.000 megawaţi, cât am consumat într-o zi normală anul trecut, acum avem consumuri de 7.300-7.500-7.700 megawaţi, deci 200-300 megawaţi în minus, ceea ce este foarte important”, a adăugat premierul interimar.
6 august 2025, 21:30, consum: 7415 MW (producție: 5300 MW)
6 august 2026, 21:30, consum: 7330 MW (producție: 5100 MW)
Am ales vîrful de consum.
Oricum 300MW sînt undeva la 4% din consum, nimica toată, poate fi de la orice.
Și mai și:
6 august 2024, 21:30, consum: 6670 MW (producție: 5100 MW)
6 august 2023, 21:30, consum: 5940 MW (producție: 6030 MW)
Ce pastele mamii lui e asta, cumva e ministrul energiei de orăcăie și grohăie pentru orice domeniu abuzând de funcția ocupată în guvernul României?
Apropo, e orele 12,21 azi și acum, americanii sau europa militară mai da o tură pe deasupra județului Vaslui spre Prut și posibil ukraina pentru o șarjă de atacuri?! Tocmai am văzut pe ukraina live pe YouTube că, la limita graniței dintre Odessa și Ismail sau cum se numește zona cea mai de Sud-Est la ieșirea spre mare și vecina cu Romania, sunt atacuri puternice, după ce în jurul orelor 4-5,00 dimineața, au fost lupte aprige în aceeași zonă(Odessa și Ismail), poate e un mic cadou sau bucăți de drone pentru guvernul României
Pentru un director de vânzări (de țară) ca Bolojaf, este un succes să bagi frica în milioane de oameni și să le vinzi alte soluții de miliarde, furnizate de clienții șefilor tăi.
Altfel e doar o altă catastrofă firească pentru banda de ilegali de „frunce”. Nu e nicio speranță să aflăm cum e posibil ca o caniculă moderată să bage țara în criză, după atâtea presupuse investiții, fonduri europene, împrumuturi, planuri de dezvoltare, specialiști, etc… Și bineînțeles nicio speranță ca lucrurile să se îmbunătățească, dimpotrivă.
Ce jeg împuțit acest BOLOJAFKOV! De ce? Pentru că, se simte în grai că minte de rupe cu seninătate! Bai proasta satului cu izmene, habar nu ai că, nimeni nu declară realitatea din teren in orice domeniu, știi asta dar minți cu nesimțire! Când au auzit de raționalizare și închidere, au modificat puțin cifrele sa dea bine, consumul cetățenilor e același, fix metoda cu becurile din Romania înlocuite cu chinezării cu cam același consum pentru a închide definitiv fabrica românească de becuri de la Fieni, idiotule infractor neutil Romaniei! Bai javrete ordinar, sunt aceleași principii dinainte de 1989 și aceleași forme de speriat cetățenii, doar că înainte de 1989 se achitau datoriile reale făcute de alți idioți și infractori ca tine și guvernul tau! Nu sugerează nimeni nimic, tu sugi.erezi orice distrugere pe baza de minciuni. Sikkktir văcar infect.
Ce, numai Donald Trump să mintă? Și bolojan are minciuna-n sânge.
Oare s-a gândit interimarul că oamenii au scăzut consumul din cauza prețurilor aberante la diversele forme de energie?