Nu prea înțeleg cum a apărut subiectul cu doctorii și cu intelectualii satelor la întîlnirea premierului cu primarii. Presupun că mulți dintre aceștia s-au plîns de lipsa cadrelor calificate, mai ales de medici și profesori. Și Ilie Bolojan a dres-o instantaneu cu o părere a sa. A zis că:
„În ce priveşte problemele legate de dezechilibre rural – urban, medici şi aşa mai departe, eu voi susţine că, dacă beneficiezi, în ţara noastră, de o pregătire medicală pe toată durata parcursului – studii făcute la buget, rezidenţiat plătit de statul român – ai o obligaţie faţă de ţara aceasta” (ar fi fost mai inspirat dacă zicea „țara noastră” că doar nu-i „pălăria asta”).
Presupun că primarii l-au copleșit cu nenumărate cereri, reproșuri, solicitări și acuze, iar propunerea neașteptată i-a picat ca o soluție inteligentă și salvatoare care să-l scoată mai puțin șifonat din încurcătură.
„Şi cel puţin câţiva ani de zile – doi, trei, patru, cinci ani de zile – trebuie să lucrezi undeva în România. Dar haideţi să punem asta în practică”.
Nu știu dacă, „specializat” pe tăieri, desființări și reduceri, Ilie Bolojan o fi lansat soluția ca pe o formă de justificare a situației și ca un argument în fața primarilor pentru asemenea lipsuri. Va uita și această propunere sau o va amîna? Sau chiar are de gînd să înainteze parlamentului un asemenea proiect de lege? Încă nu știu, pentru că invitația de a pune „în practică” este o noutate „absolută”.
În această situație, eu cred că Ilie Bolojan chiar are dreptate. Din păcate, trebuia să o pună la cale din primele sale zile de mandat și nu să încurce Ministerul Educației cu un închipuit progresist ca Daniel David.
De ani și ani, România exportă pe nimic forță de muncă super-calificată, mai ales în domeniul medicinei și farmaciei, a ingineriei și chiar a pregătirilor didactice. Dacă am înmulți numărul celor plecați cu specializarea obținută pe bani mulți în România cu valoarea cheltuielilor publice făcute de stat, am ajunge la cifre astronomice. Am exportat de pomană inteligență românească obținută cu greu. În afară de materii prime vîndute pe mai nimic, România a livrat lumii civilizate multe „divizii” și trenuri de profesioniști bine pregătiți. Și a luat ce? Am exportat de pomană intelectuali și am predat aproape toată piața românească pentru fonduri europene și circulație liberă, ignorînd ca fraierii situația din alte țări unde există obligații de contract sau de rambursare a creditelor bancare sau a burselor de companie. Din acest punct de vedere, excluzînd îngrădirile și nenumăratele sale greșeli și excese, Nicolae Ceaușescu n-a cedat.
Asta ar ține de reformă, nu de tăieri și reduceri!
Sper că personaje precum istoricul fantezist Lucian Boia vor pricepe că obligația de a lucra în România pentru o perioadă de timp, în contravaloarea cheltuielilor efectuate de statul român, nu ar fi în nici un caz similară cu restricționarea dreptului de călătorie sau cu acela de a emigra.
Obligațiile legale sunt una și nu se bat cap în cap cu drepturile!
In curid va avea loc lal Strassbourg congresul medicilor romani din Franta. E posibil sa merg acolo doar din pura curiozitate sa vad acea parte dintre noi care a ales altceva avind posibilitatea sa o faca.
Cred ca ar fi interesant. As putea sa-i fac un live lui Bolojan cu mesaje in direct dar sper ca pina atunci sa nu mai fie prim ministru si sa fi disparut de tot din constiinta publica.
ce s-ar in timpla cu stataul roman daca 18 milioane de oameni ar depune cerere de renuntare la cetatenia romana?
Bolojaf, medicii la privat sunt plătiți cu un minuscul procent din încasări, știai asta? Știai că un consult medical la cardio în privat costa cel puțin 300 lei din care mare parte rămâne la firma privata, plus rețetă cel puțin 200 lei că nu îți dă nimeni rețetă compensată pentru venit lunar până în 2.500 lei? Știai că o consultație la dermato sau oricare la stat fără trimitere costa cel puțin 150 lei, daca ai trimitere ești programat peste 3-4 luni și poți da colțul tu bolnav? E ceva timp de când spun că guvernul e criminal sau ucigaș al proprietarului compatriot și chiar așa e la vedere, e in practica live!
Deși s-a umplut Ro,ânia de cabinete stomatologice ( peste tot e plin de ele, la fel ca cele de jocuri de noroc) numărul de locuri la învățământul superior pentru această specialitate este în contiuă creștere, inclusiv la rezidențiat !
Pregătim din banii noștri specialiști pentru țări străine !