Bulgaria vrea încă două poduri peste Dunăre

 

Bulgaria intenționează să deschidă negocierile cu România pentru construirea a două noi poduri peste Dunăre după formarea unui guvern stabil la București. Anunțul a fost făcut de ministrul bulgar al Transporturilor, Gheorghi Peev, în cadrul unei audieri în comisia parlamentară de specialitate, potrivit Rador, care citează BGNES.

În fața parlamentarilor bulgari, Peev a indicat infrastructura de transport și conectivitatea drept unele dintre principalele probleme cu care se confruntă țara. În această perioadă, autoritățile de la Sofia își concentrează atenția asupra zonei Kresna și a punctelor de legătură de la frontiera de nord.

„Purtăm discuții intense cu comisarul european pentru transporturi, care a promis că va veni în Bulgaria. În momentul în care va exista un guvern stabil în România, vom începe negocierile pentru încă două poduri”, a declarat Gheorghi Peev.

Ministrul a vorbit și despre Podul Asparuh din Varna, pentru care este pregătită o renovare. Deocamdată, Ministerul Transporturilor nu a discutat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice despre traseele alternative care ar urma să fie folosite pe durata lucrărilor. O astfel de întâlnire este însă programată.

Investițiile feroviare reprezintă cea mai costisitoare componentă a infrastructurii de transport, motiv pentru care autoritățile bulgare încearcă să stabilească priorități clare în utilizarea fondurilor europene. Siguranța și conectivitatea sunt principalele criterii avute în vedere pentru ca proiectele să nu piardă finanțarea.

Peev a dat drept exemplu tunelul Elin Pelin-Kosteneț, proiect considerat în dificultate din cauza problemelor de finanțare. Ministerul Transporturilor discută în prezent cu Comisia Europeană posibilitatea separării acestuia de celelalte investiții, astfel încât fondurile disponibile să poată fi păstrate.

„Am lucrat pentru a preveni lansarea unui alt proiect care duce lipsă de finanțare. Toate guvernele au făcut ceea ce au considerat oportun. Ceea ce considerăm a fi un deficit este lipsa planificării pe termen lung. Predictibilitatea și stabilirea unor obiective naționale duc la rezultate bune atunci când sunt urmărite cu consecvență”, a afirmat ministrul.

Premierul Radev a decis, în acest scop, constituirea unui grup de lucru interministerial, din care fac parte experți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice și ai Ministerului Mediului și Apelor. Grupul a identificat deja mai multe amplasamente strategice, inclusiv pe Coridorul VIII. Programul urmează să fie prezentat oficial în perioada următoare.

Share

2 COMENTARII

  1. Cand au inchis la Giurgiu au gatuit traficul pe la Calafat.
    Daca Dunarea va continua sa scada mai trec ei sau elicopterul sau cu barca cu vasle.

    Bulgarii sa faca cheta sa dea o shpaga la P$DNL niste zboruri cu jetul lui Grindeanu si la CCR si toata lumea va fi arhimultumita.

  2. De ce poduri? Ca să aibă luger la traseu sa trimită efecte militare în Romania la momentul horodincii contra rusicai?! Vai mama noastră, ce bine ajuta bulgarii Romania cand e vorba de executare ordin a altei tari și nu a propriei țări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miniștrii infernului din guvernul fantomă

Ne pregătim să avem un guvern ca să putem...

Ultima Oră

Share

bigfm

Similare
Articole

Aseară la TV: Din greșeală, din nou doamna cu ceas scump

Nu părea deloc încurcată, Diana Stoica, deputat USR, că...

”Înainte să-i judecați pe cei care stau în genunchi, întrebați-vă cine i-a adus acolo!”

Măi, oameni buni, de câteva zile urmăresc cu uimire...

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

De la jocul fecioresc la vioara cu goarnă sunt...

VIDEO. Navă cu două milioane de barili de petrol în flăcări, după ce a lovit o mină în Hormuz

Un supertanker care transporta peste 2 milioane de barili...