Cașcavalul șobolanilor de mediu

Recent, câteva (mereu aceleași) organizații de mediu plus o mână de visători locali au adresat ministrului Mediului, Diana Buzoianu, o scrisoare deschisă prin care cer ca Râul Jiu să beneficieze de „protecție totală”. Din apelul lor lipsește exact ceea ce ar trebui să fie esențial într-o dezbatere despre natură: OMUL.

Un râu nu este doar un ecosistem. Râul Jiu este și o sursă de viață pentru oamenii din jurul lui, alimentează localități și este, indiscutabil, o sursă de energie curată, mai ales acum când mineritul a fost tras pe linie moartă. A-l „sigila” complet ar însemna să decuplăm oamenii de resursa lor naturală, ceea ce nu este nici realist, nici echitabil.

Oamenii din Valea Jiului, comunitățile care trăiesc acolo, nu apar în textul scrisorii deschise, nici ca parte afectată, nici ca beneficiar al unei posibile soluții.

În apelul transmis ministrului, agitatorii de mediu vorbesc despre „amenințări la adresa biodiversității” și despre „riscul distrugerii ecosistemului Jiului”. Tonul scrisorii este unul imperativ, de parcă opinia localnicilor sau a autorităților ar fi un detaliu neimportant. Totul se reduce la o cerere: „protecție totală”. Dar ecologia nu poate funcționa fără oameni.

Să ceri „izolarea completă” a unui râu care traversează o regiune locuită este o formă de terorism ecologic, nu o soluție practică. Cei care cer protecție totală ignoră exact condiția esențială a conservării: echilibrul între om și natură. Comunitățile din Valea Jiului nu pot fi lăsate pe dinafară. 

Puțină lume știe că foarte multe arii protejate sunt ținute deliberat fără plan de management, într-o promiscuitate controlată de haștagiști infiltrați în structurile guvernamentale și câțiva profitori de mediu. Ei decid cine are voie să investească într-o arie protejată și cine trebuie lichidat. 

Avem exemplul Geoparcului din Țara Hațegului cu două MHC-uri identice, dar tratate selectiv de căpușele activiste. La Râul Alb lucrările începute au fost blocate cu prețul unei tentative de omor, în timp ce MHC-ul de la Baru, construit de un italian, funcționează bine-mersi, fără să fi fost vreodată deranjat de proteste, petiții sau acțiuni în instanță. 

După zece ani, italianul de la Baru produce energie curată și nimic apocaliptic n-a zdruncinat ecosistemul și viață de pe râul Bărișor. 

În schimb, la Râul Alb a pierdut toată comunitatea prin blocarea investițiilor de la păstrăvărie și de la cele două microhidrocentrale.   

Agitatorii de mediu, prin cererea lor de „protecție totală a Râului Jiu”, ignoră complet orice soluție care să permită și oamenilor să trăiască, să muncească și să se dezvolte în armonie cu mediul.

Apelul la „protecție totală” e ca momeala din cursa pentru șoareci – de la distanță pare ceva bun. Însă doar de la distanță…