Ideea că România a beneficiat timp de ani de zile de energie ieftină produsă pe cărbune trebuie privită prin prisma tuturor costurilor suportate de stat și de economie. Prețul plătit pentru energia livrată în piață nu a reflectat întotdeauna costul integral al producției.
O parte din aceste costuri a ajuns în subvenții, ajutoare de stat, datorii, investiții publice sau pierderile companiilor energetice. Alte costuri țin de infrastructura îmbătrânită, minele care au necesitat investiții pentru menținerea în funcțiune și obligațiile de mediu care trebuie suportate la închiderea exploatărilor.
O analiză a Asociației Energia Inteligentă, care urmărește perioada 2000-2026, compară prețul mediu angro al electricității din România cu costurile estimate ale producției pe cărbune. Sunt luate în calcul atât costurile după sprijinul acordat producătorilor, cât și variantele care exclud certificatele de CO₂ sau includ integral costurile economice.
Datele arată că diferența dintre costul aparent al energiei pe cărbune și costul real al acesteia a fost, în anumite perioade, semnificativă.
În intervalul 2005-2008, costul suportat direct de producător după intervenția statului putea coborî sub prețul mediu al energiei din piață. Comparația putea crea impresia unei surse interne de electricitate care oferea simultan securitate energetică și costuri reduse.
Calculul nu includea însă toate cheltuielile transferate în afara prețului energiei. Aici intrau arieratele, obligațiile către buget, investițiile publice, pierderile unor companii de stat, costurile de mediu și cheltuielile viitoare asociate închiderii minelor și refacerii terenurilor.
În aceste condiții, subvenția nu elimina costul. Îl muta din prețul energiei în alte zone ale finanțelor publice.
După 2013, diferența față de piață s-a schimbat
Începând din 2013, costul suportat de producătorii de energie pe cărbune, chiar după acordarea ajutoarelor, a depășit în mod constant prețul mediu angro al electricității. Diferența s-a accentuat după 2018.
Prețul certificatelor de CO₂ a avut un rol important. Analiza AEI estimează că impactul acestora a crescut de la aproximativ 95 de lei/MWh în 2018 la circa 500 de lei/MWh în 2022. Pentru perioada 2024-2026, costul este estimat la aproximativ 330-350 de lei/MWh.
Certificatele de CO₂ nu explică însă singure situația producției pe cărbune. Randamentele scăzute, costurile tot mai mari ale extracției, echipamentele vechi, cheltuielile de mentenanță și investițiile amânate au contribuit la creșterea costului de producție.
La acestea se adaugă reducerea numărului de ore de funcționare. Costurile fixe sunt astfel repartizate la o cantitate mai mică de energie produsă.
Problema s-a acumulat în timp. România a continuat să susțină capacități vechi, fără să pună în funcțiune suficient de repede capacități noi care să le înlocuiască.
Ce arată anul 2022
Criza energetică din 2022 a modificat radical raportul dintre prețurile din piață și costurile producției pe cărbune.
Prețul mediu al energiei pe piața românească a ajuns atunci la aproximativ 1.131 de lei/MWh. Nivelul s-a apropiat de costul economic estimat al producției pe cărbune.
Comparația nu demonstrează însă că lignitul devenise ieftin. Într-un an în care întreaga piață a energiei a înregistrat prețuri excepțional de ridicate, producția pe cărbune a devenit relativ mai apropiată de prețul pieței.
Potrivit estimării AEI, costul integral al energiei produse pe cărbune, fără sprijin, ajungea în 2022 la aproximativ 1.320 de lei/MWh.
Prin urmare, episodul din 2022 trebuie privit în contextul unei crize energetice fără precedent, nu ca dovadă că producția pe lignit devenise competitivă pe termen lung.
CO₂ a crescut factura, dar problemele erau mai vechi
Eliminarea costului certificatelor de CO₂ din calcul oferă o imagine mai clară asupra problemelor structurale ale producției pe cărbune.
Chiar și în acest scenariu, potrivit datelor AEI, costul estimat pentru 2026 rămâne cu aproximativ 130 de lei/MWh peste prețul mediu al pieței. Dacă sunt incluse toate costurile economice, diferența ajunge la aproximativ 480 de lei/MWh.
Certificatele de CO₂ au contribuit, astfel, la deteriorarea competitivității centralelor pe cărbune. Ele nu explică însă existența tuturor celorlalte costuri.
Centralele vechi, minele cu productivitate redusă, investițiile amânate și costurile administrative și sociale ale sectorului existau înainte de creșterea puternică a prețului certificatelor.
Energia importată poate fi mai ieftină, dar are o altă valoare strategică
Datele analizate de AEI pun sub semnul întrebării și ideea potrivit căreia producția internă pe cărbune ar fi automat mai ieftină decât importurile.
În 2024, chiar și energia importată în intervalele cu prețuri mai ridicate este estimată sub costul producției pe cărbune susținute prin mecanisme publice. Pentru 2026, energia importată este estimată peste costul rămas producătorului după ajutoare, dar sub costul economic integral al producției pe cărbune.
Comparația trebuie făcută însă cu o precizare importantă. Energia importată și energia produsă de o centrală disponibilă în România nu au aceeași funcție pentru sistemul energetic.
Importurile depind de disponibilitatea energiei în țările vecine, de capacitatea interconexiunilor și de nivelul congestiilor. Într-o criză regională, mai multe state pot avea nevoie simultan de energie, ceea ce limitează posibilitatea de a acoperi deficitul prin importuri.
Din acest motiv, costul energiei nu poate fi confundat cu valoarea strategică a unei capacități de producție.
Dacă statul consideră necesară păstrarea unor centrale pentru siguranța sistemului, costul acestui serviciu ar trebui evidențiat separat. Astfel, factura pentru producția de energie și costul menținerii unei capacități disponibile în caz de necesitate ar deveni transparente.
Problema României: înlocuirea întârziată a capacităților vechi
Discuția despre cărbune nu se reduce la problema închiderii minelor și centralelor.
O parte importantă a problemei ține de ritmul în care România a construit alternativele. Centralele pe gaze, capacitățile de stocare, investițiile în rețele, proiectele hidroenergetice și alte mecanisme de flexibilitate trebuiau să avanseze suficient de repede pentru a prelua treptat rolul capacităților vechi.
În schimb, o parte dintre proiecte au rămas în faze administrative, în timp ce centralele existente au continuat să genereze costuri.
România ajunge astfel să suporte simultan cheltuielile pentru menținerea unor capacități vechi, costul certificatelor de CO₂, sprijinul acordat producătorilor și costurile energiei importate în perioadele în care producția internă nu acoperă necesarul.
Cărbunele poate avea un rol de rezervă, dar costul trebuie cunoscut
Potrivit analizei, problema nu este doar menținerea sau eliminarea cărbunelui. În anumite perioade, capacitățile pe cărbune pot avea o funcție importantă pentru securitatea energetică, mai ales înainte ca noile capacități ferme să fie finalizate.
Această funcție trebuie însă cuantificată. Dacă statul decide să păstreze o centrală pentru situații de criză sau pentru adecvanța sistemului, costul disponibilității sale trebuie separat de costul propriu-zis al energiei produse.
În acest fel, România poate stabili câtă capacitate pe cărbune este necesară, pentru cât timp și la ce cost.
Datele prezentate de AEI indică faptul că producția pe cărbune nu mai poate fi considerată o sursă permanentă de energie ieftină. În același timp, renunțarea la capacitățile existente înaintea construirii unor înlocuitori suficienți creează un risc pentru echilibrul sistemului.
Problema centrală devine, astfel, calendarul tranziției. Capacitățile vechi trebuie retrase pe măsură ce alternativele sunt construite, iar costurile menținerii unei rezerve trebuie prezentate separat și transparent.
În cazul României, costurile acumulate în sectorul cărbunelui arată diferența dintre prețul plătit pentru un MWh și costul total al menținerii unui întreg sistem de producție. Subvențiile au redus factura vizibilă pentru producător, dar nu au eliminat cheltuielile suportate de economie.
Bla, bla, bla, eu cetățeanul de rând, consumator captiv, văd că plătesc tot mai mult pentru același consum. Restul e abureală. UE și sclavii lor de la conducerea Coloniei ne-au adus în această situație. Pauperizarea românilor se vede din avion și imbecilii prooccidentali și pro orice sunt îngrijorați că românii spun că mergem în direcția greșită, deși zic ei că suntem pe „drumul cel bun”. Siktir.
Securiciul Chisăliță mine de-ngheaă apele. Întrebați-l pe Laurențiu Ciurel!
Cine e asociatia asta inteligenta ? Oricine poate face analize si din pix ori din excel iese ce trebuie (pentru ce s-a incasat). Diferenta e ca ieri foloseam carbune de la noi iar azi cumparam foarte scump ce mai apucam de la altii.