Cât va fi ajutorul la încălzire în Deva

 

Direcția de Asistență Socială Deva demarează, luni, 23 octombrie 2023, sesiunea de preluare a cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie.

Ajutorul se acordă familiilor și persoanelor singure cu venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană (în cazul familiei), respectiv până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure). Ajutorul de încălzire se acordă diferențiat, în funcție de venitul pe membru de familie sau al persoanei singure, iar compensarea se raportează la valoarea de referință prevăzută de lege și NU la valoarea facturii de energie.

Astfel, valoarea de referință este:

– 250 lei/lună – pentru gaze naturale

– 500 lei/lună – pentru energie electrică

– 320 lei/lună – pentru combustibili solizi și/sau petrolieri

Pe lângă ajutorul de încălzire a locuinței, familiile și persoane singure cu venituri mici pot beneficia de un SUPLIMENT PENTRU ENERGIE, în sumă fixă, acordat lunar, pe tot parcursul anului, în funcție de sursele de energie utilizate, astfel:

– 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică

– 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale

– 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri

– 70 lei/lună, dacă SINGURA sursă de energie utilizată este energia electrică

CERERILE și documentele justificative pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie se depun începând de luni, 23 octombrie 2023, în clădirea Pieței Centrale Deva, etaj 1, Birourile nr. E22 și E24, după următorul program:

– luni – joi, între orele 8:00 – 11:00 și 14:00 – 16:00

– vineri, între orele 8:00 – 11:00

Prin EXCEPȚIE, persoanele care beneficiază de venit minim garantat (ajutor social) și alocație pentru susținerea familiei vor depune cererile în clădirea DAS Deva, etaj 1, Compartiment Ajutor Social, Beneficii Locale, după același program.

Detalii privind acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie (acte necesare, bunuri care conduc la excluderea acordării ajutorului, valoarea subvenției etc.) pot fi consultate pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Copii și Familiei sau accesând link-ul: https://dasdeva.ro/index.php/copii_familie/ajutor_familie_detaliu/28, de unde pot fi descărcate și formularele necesare.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.814 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Biroul Beneficii Sociale), în timpul programului de lucru.

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Comisioanele, domnule prim-ministru!

Puși mereu în fața mormanului uriaș de împrumuturi externe...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Specialist: Fără nuclear, nu mai discutăm despre prețul energiei, ci despre cine va fi deconectat

Scenariul opririi ambelor reactoare de la Cernavodă, probabil începând...

VIDEO. Drone tip Gerbera, distruse în zona Neptun Deep

Două drone tip Gerbera au fost distruse, marţi după-amiază,...

Ironii: ”Să se ducă Miruță să filmeze cum se oprește reactorul”

Ministrul Apărării, Radu Miruță, este ironizat de unii jurnaliști...

Când știrile false devin subiectul fals

Există o întrebare pe care dezbaterea despre o lege...