Câtă hrană aruncăm fără să înțelegem cât valorează

Hrana se termină în momentul în care ajunge la gunoi. O pâine aruncată înseamnă făină, apă, energie, transport și munca celui care a produs-o, un kilogram de fructe lăsate să se strice înseamnă teren agricol și resurse consumate fără ca hrana să-și atingă scopul.

Într-o lume în care milioane de oameni nu au suficientă hrană, aproape un miliard de tone de alimente sunt risipite în fiecare an. Este una dintre marile contradicții ale timpului nostru: producem, transportăm, cumpărăm și gătim mai mult decât reușim să consumăm, iar ceea ce ar trebui să hrănească oameni ajunge, prea des, să hrănească tomberoanele.

Astăzi, 29 septembrie 2026, marcăm cea de-a șaptea ediție a „Zilei Internaționale de Conștientizare privind Pierderile și Risipa de Alimente” (IDAFLW), proclamată de Organizația Națiunilor Unite în 2019. Tema din acest an, „Potențialul transformator al reducerii pierderilor și risipei de alimente”, pune accentul pe ceea ce s-ar putea schimba dacă lumea ar învăța să piardă mai puțină hrană: securitate alimentară mai bună, protejarea resurselor naturale și reducerea emisiilor, dar și o economie mai eficientă.

Datele sunt impresionante. Potrivit UNEP, în 2022 au fost risipite 1,05 miliarde de tone de alimente, aproximativ o cincime din hrana disponibilă consumatorilor la nivel mondial. Din această cantitate, 631 de milioane de tone au provenit din gospodării, ceea ce înseamnă 60% din totalul risipei măsurate la nivelul consumatorilor, comerțului și serviciilor alimentare. În fiecare zi sunt risipite, numai în gospodării, alimente echivalente cu peste un miliard de mese.

Dar risipa începe mult înainte de bucătăria noastră. FAO estimează că aproximativ 13% din alimentele produse în lume se pierd între etapa de după recoltare și momentul în care produsele ajung la retail, prin probleme de recoltare, depozitare, transport, procesare sau distribuție. Într-o zonă rurală în care nu există spații bune de depozitare, câteva zile de temperaturi ridicate pot însemna pierderea unei recolte; pentru un producător, aceasta înseamnă nu numai hrană pierdută, ci și venituri pierdute.

Există însă și exemple care arată că lucrurile pot fi schimbate. Japonia a redus risipa alimentară cu 31%, iar Regatul Unit cu 18%, potrivit datelor sintetizate de UNEP; Țările de Jos au raportat, la rândul lor, reduceri atât la nivelul consumatorilor, cât și în retail. Sunt exemple care arată că măsurarea problemei, obiectivele clare și colaborarea dintre autorități, industrie și consumatori pot produce rezultate.

În UE, problema este urmărită tot mai precis. Cele mai recente date Eurostat arată că în 2022 au fost generate 59,2 milioane de tone de deșeuri alimentare, echivalentul a 132 de kilograme pentru fiecare locuitor al Uniunii Europene. Gospodăriile au reprezentat 54% din total în acea măsurare, urmate de industria alimentară, restaurante și servicii alimentare, comerț și producția primară. Datele actualizate de Comisia Europeană pentru 2025 indică în continuare gospodăriile drept cea mai mare sursă, cu 53% din risipa alimentară a UE, aproximativ 69 kg pe locuitor.

Japonia a reușit să reducă până în 2022 pierderile și risipa alimentară cu 53% față de anul 2000, în timp ce Regatul Unit a redus risipa cu 22% față de 2007, rezultate obținute prin combinații de politici publice, măsurare, colaborare cu industria și schimbarea comportamentului consumatorilor.

Nu sunt soluții identice și nici modele care pot fi copiate mecanic, dar au un element comun: risipa începe să fie tratată nu ca inevitabilul rest al abundenței, ci ca o pierdere care poate fi măsurată, prevenită și, acolo unde este posibil, transformată din deșeu în hrană.

Exemple concrete din lume:

Japonia – este unul dintre cele mai clare exemple de reducere a risipei la scară națională. Potrivit UNEP, Japonia a redus până în 2022 risipa și pierderile alimentare totale cu 53% față de anul 2000, combinând politici publice, măsurarea pierderilor și implicarea sectorului alimentar.

Regatul Unit – a obținut o reducere de aproximativ 22% a risipei alimentare din 2007, prin colaborarea dintre autorități, companii și organizații, precum și prin campanii adresate consumatorilor.

Țările de Jos – UNEP menționează o reducere de 23% a risipei la nivelul consumatorilor și de 17% în retail, ceea ce arată că intervențiile pot funcționa atât în gospodării, cât și în comerț.

În Europa, problema nu mai este tratată doar prin campanii de conștientizare. Franța, Germania și Țările de Jos au strategii naționale de prevenire a risipei alimentare și mecanisme de colaborare între autorități, producători, comercianți, organizații și consumatori.

Franța este un exemplu interesant prin accentul pus pe redistribuirea surplusului alimentar: atunci când produsele sunt încă sigure pentru consum, dar nu mai pot fi comercializate în condiții obișnuite, ele pot fi direcționate către organizații care le redistribuie. Această logică este susținută și de cadrul european, care stabilește că prevenirea risipei și consumul uman trebuie să aibă prioritate.

Italia a dezvoltat, la rândul ei, o abordare bazată pe acorduri voluntare și pe monitorizarea fenomenului prin Observatorul Național privind Risipa Alimentară, iar Comisia Europeană îl prezintă ca exemplu de colaborare între autorități, cercetare și sectorul alimentar.

Un alt exemplu interesant este Ungaria, unde Comisia Europeană menționează acordurile voluntare dezvoltate între autorități și organizații precum Banca Alimentară Maghiară, pentru prevenirea și redistribuirea surplusului alimentar.

Se încearcă acum să se transforme aceste cifre în obiective concrete și anume: până în 2030, statele membre trebuie să reducă risipa alimentară cu 10% în procesare și producție și cu 30% pe cap de locuitor în retail și consum, categorie în care intră gospodăriile, restaurantele și serviciile alimentare.

Iar aici începe partea cea mai simplă și, poate, cea mai dificilă, să privim altfel ceea ce avem în frigider. O pâine aruncată înseamnă făină, apă, energie, transport și munca celui care a produs-o; un kilogram de fructe lăsate să se strice înseamnă teren agricol și resurse consumate fără ca hrana să-și atingă scopul.

La scară globală, UNEP estimează că pierderile și risipa alimentară generează costuri economice de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari anual și sunt asociate cu 8–10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.

De aceea, Ziua Internațională de Conștientizare privind Pierderile și Risipa de Alimente nu este, în fond, despre mâncarea pe care o aruncăm, ci despre ceea ce putem recupera dacă învățăm să nu o mai aruncăm: hrană pentru oameni, bani pentru familii și companii, resurse pentru agricultură și un pic mai mult spațiu pentru planeta pe care trăim.

Poate că adevărata schimbare începe în clipa în care nu mai vedem în pâinea uitată pe masă doar o bucată de pâine, ci vedem în ea drumul întreg pe care l-a făcut până la noi. Pentru că mâncarea nu devine lipsită de valoare atunci când nu o mai vrem, doar devine pierdută.

Surse: site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rularea; Platforma UE privind pierderile și risipa alimentară, Food.ec.europa.eu; Platforma Tehnică privind Măsurarea și Reducerea Pierderilor și Risipei de Alimente (TPFLW). Coperta „Ziua Internațională de Conștientizare privind Pierderile și Risipa de Alimente”, galeria liberă ONU.