După ce am ratat toate evenimentele desfășurate la Catedrala Mîntuirii Neamului (Vizita Papei, sfințirea picturii), am primit o invitație să mă alătur unui grup de vizitatori (și turiști curioși și credincioși) la o vizită prin marele lăcaș bisericesc al României, cel de copleșitoare dimensiuni. Nu intenționez să pun în discuție importanța sau semnificația. Sunt prea mic și necunoscător. Dar nu mă pot preface că n-am văzut.
La Catedrala Mîntuirii Neamului încă se lucra din greu la partea decorativă. Mulți pereți acoperiți de schele. Se mai lucra la montajul de imagine rituală confecționată din mozaic. Adică pictura care fusese sfințită și care pe alocuri nu există nici acum. Șantier în toată regula. Pe jos apă peste tot care să mai domolească praful.
Etajul inferior, unde ar trebui să fie amenajat o altă biserică pentru serviciile diurne în dimensiuni ceva mai mici, totul era neamenajat. Se află doar în faza betoanelor decofrate. Cu un muncitor îngăduitor am coborît și mai jos. Alte spații cu diverse destinații rămase tot la faza de betoane decofrate. Aproape încă o jumătate de edificiu departe de a fi terminat.
Pentru o clipă m-a fulgerat gîndul la epopeea Sagrada Familia. Apoi, cu mintea mea de credincios neinițiat într-ale construcției de edificii de cult, am zis că mai durează cîțiva ani. Trei sau patru, dacă nu opt sau zece. Asta sunt obligat să o scriu. Imaginile luate cu telefonul ar putea fi o DOVADĂ. Celelalte țin de eternitate.
Cam câte milioane de euro mai trebuie să ”dea” țara să poată fi terminată ? Nimeni nu știe.
Și-ți pare rău, probabil preferi să bagi miliarde în fiare vechi nemțești!
De ce oare cred unii, ca lucsul si opulenta sunt pe placul Domnului ? Eu nu pot sa observ decat inversproportionalitatea lacas de cult-credinta.Biserica sunt de fapt oamenii, nu cladirile.Cu ce ii ajuta pe cei bolnavi si saraci cladirile astea faraonice, in care si cel mai credincios dintre credinciosi petrece cateva ore pe saptamana? Rugaciunea adevarata si ajutatoare trebuie sa vina din inima nu din palat, pentru ca Bunul Dumnezeu este omniprezent si omniscient.El, este acolo unde e sinceritate si inima franta.Unde sunt intelepciunea,smerenia celor ce reprezinta BOR ?
Cel mai credincios dintre credincioși, mai ales dacă a citit toată Biblia și a învățat din ce a citit, nu merge acolo. Acolo merg clasa înaltă a corupților din înaltele instituții ale statului laic, pentru ca poporul oprimat și jefuit să vadă cât de mare e „credința” lor. E un spectacol al luxului, opulenței și vanității. S-a făcut atât de mare această catedrală pentru ca să aibă unde să încapă credința care nu există a lui Ciolacu sau a lui Bolojan și a altora ca ei? În construcția acestei catedrale sau înlăuntrul ei stă mântuirea? Ce ați citit frații mei?
Vă referiți și la marile catedrale din Europa, pe care lumea aleargă sa le viziteze?
Acum, mă gândesc că domnul acela candid, din Parlament, Clement parcă, care l-a propus pe Patriarh prim ministru, ştia mai multe decât ştiam noi.
O construcție din beton armat ține 100 (una sută) de ani cu întreținere. Oare cum de n-au folosit piatră? Cine-a hotărît?
Cât o să mai chinuiți cititorii cu scrierea asta protestatară, pe stil vechi…? Toată lumea scrie cu â, numai câțiva elitiști prețioși se țin, frate, cu dinții de î. Poate că nu vi se pare ceva important, poate că v-ați obișnuit cu poziția de contrași ai normelor stabilite de AR și poate chiar vi se pare că aveți dreptate. Fapt este însă că aceste anomalii de scriere continuă să sară în ochii cititorului și sunt obositoare. De ce trebuie să vă numere cineva greșelile, în loc să fie atent la conținut? Pentru că, oricâtă dreptate ați avea pe fond, o țară întreagă scrie altfel și, prin urmare, textele dumneavoastră apar ca fiind pline de greșeli – greșeli nescuzabile prin prisma statutului dumneavoastră de veterani în ale scrisului. Mai sunt și destui literați (ba chiar reviste literare) care procedează la fel. Dacă tot aveți convingeri ferme, schimbați norma scrierii. Revoltați-vă. Certați-vă cu lingviștii Academiei. Dar nu ne mai chinuiți, vă rog. Nu e atâta cerneală roșie cât să vă corecteze dumneavoastră textele.
Progresistule! Îmi fac mea culpa că mie nu mi-au sărit în ochi greșelile protestatare. Acum că ai atras atenția am citit cu foarte mare atenție la formă și nu la conținut și am observat marile crime lingvistice care se comit la Cotidianul. Îmi pare rău că ai ajuns așa de chinuit. Poate ar trebui să citești un alt ziar, mai la nivelul dumitale lingvistic ca să te relaxezi.
Scrierea cu a din a versus scrierea cu i din i este in sine un subiect interesant de dezbatut. Poate maestrul va gasi de cuviinta sa-l atace intr-un viitor editorial.
In ce ma priveste, mi-amintesc ca am imbratisat cu entuziasm noua (de fapt vechea) norma de scriere de pe la inceputul anilor 90.
Retroactiv privind, acel entuziasm se datora probabil si faptului de a fi fost impresionat de bunicul meu care a utilizat scrierea cu a din a toata viata, iar la intrebarea mea de ce (pe vremea cind i din i era norma) mi-a raspuns ca el asa invatase si nu dorea sa schimbe. Nu nega valabilitatea normelor curente dar isi asuma propria educatie fara a accepta reeducarea…
Marturisesc ca mi-a trecut destul de repede entuziasmul, constatind anomaliile si distorsiunile introduse de noile (de fapt vechile) norme.
Anomalii aparute tocmai pentru ca scrierea corecta cu a din a este mai complicata si necesita mai multe cunostinte decit scrierea cu i din i care este simpla si respecta fonetismul limbii (ceaa ce scrierea cu a din a nu o face, de ce as avea acelasi sunet cu scriere diferita doar pentru ca este la inceputul sau interiorul cuvintului?).
In consecinta, elitism pretios se potriveste mai bine cazului de sofisticare inutila, ce parere aveti?
De altfel, trecerea de la scrierea cu a din a la scrierea cu i din i s-a facut ca urmare a unor dezbateri intre lingvisti si filologi de valoare cu argumente aduse pentru o varianta sau alta.
Nu toti au fost neaparat de aceiasi parere, dar in final a cistigat varianta fonetica. A ramas celebra afirmatia lui G. Calinescu: „Eu sunt pentru sint”.
Revenirea la scrierea cu a din a s-a facut dupa ’89, si este de natura mai mult politica. A persistat probabil parerea ca asa am afirma mai clar ruperea de comunism. Ceea ce s-a dovedit a fi fals…
Bolsevicii nu aveau de ce sa fie impotriva scrierii intr-un anumit fel in limba romana, ei actionau impotriva limbii romane in general.
De altfel, din cite imi amintesc, initial s-au stabilit ca ambele forme sa fie acceptabil corecte, poate sa se fi schimbat intre timp…
PS: Scuze pentru lipsa diacriticilor. Utilizez o tastatura US, si nu vad necesitatea efortului de a le utiliza. Ma gindesc ca nu ar trebui sa fie o problema pentru cititorii de limba romana.
Să înțeleg că editorialul acesta a fost cadoul făcut Preafericitului Patriarh Daniel cu ocazia zilei sale de naștere ?!
Nici eu nu știam, dacă nu dădeam din întâmplare pe Antena 3 unde pastorul Mihai Gâdea tocmai făcea niște urări de bun simț, mai ales că se știe că-i de altă confesiune ….
Și dacă tot am luat-o pe alei nostalgice retrăind ceva din atmosfera vechiului Cotidian în care îi întâlneam pe alde Mishteaux, chiar pe Charlie, cu care ne contram deseori, sau pe Cora, cu ale ei nostalgice ziceri, sau de alții și alții pe care nu-i mai „văd” pe-aici simt nevoia să aștern ceva care-i poate aduce pe ei aici, sau pe noi cu gândul la alte vremi :
Măsura liniștii puține. :
Îmi e de-ajuns dacă te simt pe-aproape, / Dacă te ştiu prin preajmă şi te am, / Ca pe-o sămânţă gata să se-ngroape / De dragu-nmuguririi altui ram. / Îmi e de-ajuns dacă te pot atinge / Dacă te pot privi şi-mbrăţişa, / Când peste merii mei cu floare ninge / Şi trece-un cal prin cer, cu luna-n şa. / Îmi e de-ajuns dacă mai dau de tine / Printr-un ungher de vis desăvârşit, / Când peste drumuri cad din nou cortine / Şi-o altă aşteptare ia sfârşit. / Dar nimeni şi nimic n-ar fi în stare / Să umple golul tău prin vreun cuvânt, / Simţindu-mă, din ce în ce mai tare, / Purtat printre iubiri ca frunza-n vânt. / Dac-ai lipsi o zi sau vremea toată, / Rămasă vieţii mele de-ndurat, / Nimic anume n-ar mai fi, să poată / Îndepărta vreun rău, cu-adevărat. / Şi m-aş topi de dor pe nesimţite, / În lipsa ta, iubito, ca şi când / Nu unul, ci o mie de cuţite / Mi s-ar înfige-n fiecare gând. (George Țărnea)
sau :
Există motive ! :
(Liviu Scutaru). Un bucureștean prins de nevastă în patul amantei a dat vina pe suflul exploziei din Rahova…