Câţi bani primesc „asistaţii” Devei şi ce fac ei pentru sumele primite

 

Devenii care primesc ajutor social au muncit în folosul comunităţii 9.468 de ore pe parcursul anului 2023.  În Deva sunt 72 de „asistaţi sociali”, dintre care mai mult de două treimi sunt femei, iar 32%, bărbați, conform datelor existente la Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială al Direcției de Asistență Socială Deva.

În luna decembrie 2023, un număr de 44 de persoane din familiile care beneficiază de ajutor social efectuează între 5 și 40 de ore de muncă în folosul comunității, în funcție de suma acordată ca ajutor social. Potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta, lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se depăși regimul normal de lucru.

Orele de muncă se calculează proporțional cu cuantumul ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe țară, iar repartizarea acestora se face conform Planului anual de acțiuni de interes local, aprobat de Consiliul Local. Refuzul de a efectua orele de muncă duce la suspendarea ajutorului social.

Suma acordată ca ajutor social se stabilește în funcție de valoarea Indicatorului Social de Referință și de numărul persoanelor din familie (ex.: 170 lei/lună, în cazul persoanei singure; 305 lei/lună, în cazul familiei de două persoane; 427 lei/lună, pentru familia de trei persoane; 529 lei/lună pentru familia de 4 persoane; 631 lei/lună, în cazul unei familii de 5 persoane etc.).

Plata ajutorului social se efectuează de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara, pe baza situațiilor transmise, lunar, de către Direcția de Asistență Socială Deva.

Conform datelor publicate de AJPIS Hunedoara, suma medie lunară plătită, de la începutul anului 2023, beneficiarilor de ajutor social din municipiul Deva a fost de 22.777 lei.

Persoanele apte de muncă, beneficiare de ajutor social au obligația înregistrării la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Refuzul unui loc de muncă oferit de AJOFM sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională atrage încetarea dreptului la ajutor social.

 

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

David și ceilalți

N-am mai călcat pe la o deschidere de an...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Prognoză şi mai rea despre Dunăre

„Apele Române” avertizează că Dunărea este în continuare sub...

Pahonțul nicușor-danist & SPP-ist – bîta securistă bună & salvatoare

despre rahatul cancerigen și messianistoid de ziua a șaptea  Eeee,...

Jurnalista Sorina Matei, noua şefă interimară a televiziunii publice

Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului...