Cea mai complexă Caravană Medicală cu 33 de medici voluntari vine la Orăștioara de Sus

 

Cea mai complexă caravană medicală organizată vreodată vine la Orăștioara de Sus pentru a le asigura localnicilor investigații medicale gratuite. Proiectul de voluntariat „Împreună pentru viață” aparține Asociației pentru Anestezie Terapie Intensivă (ATI) „Aurel Mogoșeanu”, condusă de prof. dr. Dorel Săndesc, de la Spitalul Județean Timișoara.
Așadar, duminică, 4 octombrie, începând cu ora 10:00, persoanele care doresc să beneficieze de servicii medicale de diverse specialități sunt așteptate în Tabăra de la Costești, unde va fi amenajat un adevărat spital mobil.
Echipa medicală va fi formată din 33 de medici timișoreni, respectiv profesori universitari, medici primari, medici specialiști, rezidenți, studenți la medicină sau kinetoterapeuți.
Vor fi oferite investigații pentru următoarele specializări: Cardiologie, Nefrologie, Endocrinologie, Pneumologie, Oftalmologie, Pediatrie, Neurologie, Ginecologie, Chirurgie, ORL, Gastroenterologie, Analize, Eco Mamar, Screening col uterin. De asemenea, pacienților li se vor da ochelari, dacă vor avea nevoie, în baza examenului oftalmologic.
Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” organizează constant acțiuni de voluntariat pentru persoanele care nu au acces la servicii medicale.
La Orăștioara de Sus va fi a 41-a ediție a Caravanei medicale, organizată de Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” și Spitalul Județean Timișoara, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Primăria Orăștioara de Sus și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Hunedoara. 
Caravana medicală „Împreună pentru viață” este câștigătoare a Trofeului Campania Anului la competiția cu juriu internațional ROMANIAN HEALTHCARE AWARDS.

Share

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miruță Vodă la război

Trecătorul și inexplicabilul nostru ministru al Apărării a mai...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Caz halucinant în Hunedoara. A ameninţat că îşi ucide copilul

Un bărbat aflat în Uricani, judeţul Hunedoara, a pus...

LA ORA ÎNCHIDERILOR. Sarmizegetusa, refuzată turiştilor

Trăim momente halucinante în care ușa prăvăliei ni se...

Violator trimis după gratii

Un bărbat de 43 de ani din municipiul Vulcan,...

Clown românesc, pe scena celui mai mare festival de teatru

Actrița și creatoarea Edith Alibec va prezenta, în luna...