Cetatea Alba Carolina adăpostește din Alba Iulia cea mai veche catedrală din România

 

Ea reprezintă unul dintre cele mai importante monumente de acest gen din România, atât prin vechime, cât și prin valoare artistică.

E bine să știți că lăcașul deține două recorduri absolute între catedralele din România: este cea mai veche și totodată cea mai lungă.

Începuturile ei sunt legate de întemeierea la Alba Iulia, la începutul secolului al XI-lea, a Episcopiei Romano-Catolice a Transilvaniei. Cu această ocazie este edificată o biserică în stil romanic, cu trei nave și o absidă semicirculară la est.

În anul 1241, lucrările la catedrală au fost afectate de invazia tătarilor. Actualul edificiu a fost zidit pe la mijlocul secolului al XIII-lea, în stil romanic târziu, în parte cu materialele provenite de la vechea construcție. De fapt, ea a fost construită în totalitate din blocuri de piatră cioplită, provenite din ruinele fostului castru roman al Legiunii a XIII-a Gemina. Aceasta a fost concepută tot ca bazilică cu trei nave, un transept, dar cu trei abside semicirculare, două turnuri și un turn peste careu, la vest. Construirea a durat peste jumătate de secol (1246-1300), lucrările în piatră fiind conduse de meșterul pietrar Johannes din Saint-Dié. În jurul anului 1300 când catedrala a fost terminată, au fost construite și bolțile în cruce, în stil gotic timpuriu. În timpul răscoalei sașilor din anul 1277, clădirea, în curs de construcție, a fost incendiată și devastată, iar aproximativ 2000 de persoane, refugiate între zidurile bisericii, au fost ucise. Tot atunci a fost distrus și turnul central.

La începutul secolului al XIV-lea, absida navei centrale a fost prelungită și împodobită cu un altar și trei noi travee în stil gotic, amenajându-se, în această parte și mari ferestre gotice. În timpul lui Ioan de Hunedoara se fac importante reparații (1442-1450) în interior și se adaugă turnului principal încă două etaje. Catedrala devine acum necropola familie Hunedoreștilor, iar mai târziu, a principilor ardeleni. Dintre monumentele funerare amintim, sarcofagele voievodului Ioan de Hunedoara, ale fratelui său Ioan și ale fiului său Ladislau; cele ale principelui Ioan Sigismund Zapolya și reginei Isabella; epitafele principilor arhitecți ai cetății Giovanni Morando Visconti și Francisco Brilli.

Și pentru că am vorbit despre Ioan de Hunedoara, e bine de știut că era unul dintre cei mai vestiți cavaleri ai Europei din vremea lui. În iulie 1456 Ioan de Hunedoara a oprit invazia otomană prin respingerea atacurilor concentrate asupra Belgradului, o barieră serioasă în calea cuceriri Europei.

Și dacă nu știați de ce bat clopotele la ora 12.00 în toate bisericile catolice, aflați că: pentru actul istoric obținut de Ioan de Hunedoara, Papa Calixt al III-lea, primul papă de origine spaniolă, a emis un ordin papal prin care ordona să fie trase toate clopotele catolice din Europa, în fiecare zi la ora 12, în semn de omagiu pentru eroul de la Belgrad.

Adăugiri însemnate s-au adus bisericii și în secolul al XVI-lea, când s-a construit, pe latura ei nordică, o capelă în stilul Renașterii timpurii, pe cheltuiala arhidiaconului Ioan Lazonyus, la 1512. Din această perioadă datează și frescele din interior, de o reală valoare artistică. În timpul luptelor religioase (1550-1700), catedrala intră pe rând, în posesia unitarienilor și calvinilor pentru ca la începutul secolului al XVIII-lea, să revină în posesia bisericii catolice. Biserica a fost, în repetate rânduri, devastată de tătari, sași, turci, de bandele înarmate ale generalului Castaldo, Basta și Moise Secuiul. Ca urmare a distrugerilor suferite, i se fac mari reparații în timpul principelui Gabriel Bethlen, folosindu-se meșterii italieni, aduși din Lombardia. Acum se termină și turnul în formă de campanilă, adăugându-i-se și ultimul etaj. Între anii 1718-1737 se construiește, deasupra portalului gotic, bolta de la intrarea vestică și frontonul triunghiular, împodobit cu patru statui, care-i reprezintă pe regii sfinți ai Ungariei, Ștefan și Ladislau și episcopii Adalbert și Gelert.

Intrarea principală se află în partea vestică, unde portalul este construit în stil gotic timpuriu, în arc frânt. Acest portal datează de la sfârșitul secolului al XIII-lea și este atribuit meșterului francez Johannes din Saint-Dié. Cele două turnuri, până la nivelul cornișei bisericii, datează din secolul al XIII-lea. Turnul din partea de nord nu a fost terminat niciodată, iar în anul 1603, în timpul luptelor dintre Moise Secuiul și generalul Basta pentru stăpânirea cetății, el a fost distrus de o explozie a prafului de pușcă, depozitat acolo. Turnul de pe latura de sud a fost construit, în etape, de-a lungul a patru secole: un etaj în secolul al XIV –lea, două etaje în timpul lui Ioan de Hunedoara, iar ultimele două etaje în timpul principelui Gabriel Bethlen, când constructorii italieni îi dau forma de campanilă.

De-a lungul secolelor, catedrala a fost martoră la momente importante:

1241 – distrusă parțial în invazia tătarilor, reconstruită în anii următori.

1599 – Mihai Viteazul intră triumfal în Alba Iulia; catedrala devine locul ceremoniilor militare.

1700–1716 – perioada Reformei; lăcașul este folosit de unitarieni și reformați, apoi revine romano-catolicilor.

1918 – după Marea Unire, catedrala rămâne un simbol al conviețuirii culturale și religioase din Transilvania.

Astăzi, Catedrala „Sfântul Mihail” este un obiectiv turistic major și un important centru spiritual. Este deschisă pentru vizitare zilnic, iar ghizii locali oferă tururi care includ: prezentarea istoriei monumentului; explicarea detaliilor arhitecturale; vizitarea mormintelor princiare; informații despre concertele de orgă.

Program de vizitare zilnic, între 09:00 – 18:00, intrarea fiind gratuită pentru slujbe, dar unele tururi ghidate pot avea taxă.

Share

1 COMENTARIU

  1. Alba Iulia ar fi cea mai frumoasa capitala a Romaniei. Serviciile administrative si ministerele sa fie imprastiate in capitalele de judet. Salariile birocratilor sunt o forma de sustinere a economiei locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

O criză inundată de ipoteze și profeții

Celebra „coaliție pro-europeană” născută dintr-o premisă falsă se apropie de dat ortul popii.

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Ce condiții pune Fritz

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat marți că formațiunea...

Grindeanu ar susține un premier tehnocrat

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi, la RRA,...

PNL: Ciucu, atac dur la adresa taberei Thuma

Ciprian Ciucu a arătat cu degetul către colegii liberali...

Ce spune Raed Arafat despre audierea de la DNA

medicul Raed Arafat, reacționează într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, după ce s-a aflat că a fost audiat de procurorii militari din DNA.