Clanul primarului din Lăpugiu de Jos, la prima condamnare

 

Comuna Lăpugiu de Jos și-a câștigat reputația de Vestul Sălbatic al județului Hunedoara, într-o perioadă în care micuța comunitate de la granița de vest a județului a fost asediată de gașca ce roiește în jurul primarului PSD Emanuel Alin Drăgănesc.

Pe parcursul ultimilor ani au fost depuse zeci de sesizări privind fărădelegile comise în această parte de lume, dar „organele” par suspect de ineficiente. Totuși, în urmă cu câteva zile, unul dintre acoliții primarului a fost condamnat penal pe fond. David Pădurean a primit 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Omul primarului PSD mai are la activ vreo trei dosare penale pe numele său, cel mai răsunător fiind cazul vandalismului din campania electorală de anul trecut. Pădurean este acuzat că a dat buzna pe proprietatea unor simpatizanți PNL, spărgând cu bolovani camerele de supraveghere. De asemenea, el și un alt camarad au spart geamurile casei și au forțat ferestrele cu o rangă, aspect surprins de camerele de supraveghere. Din sesizările făcute împotriva agresorilor reiese că aceștia ar fi acționat la indicațiile primarului PSD Emanuel Alin Drăgănesc. Cazul a fost mediatizat, dar dosarul nu a ajuns încă la judecată.

Mașină incendiată ca-n Vestul Sălbatic

Vandalismul electoral de anul trecut este o continuare a campaniei duse agresiv de PSD încă din 2020 la Lăpugiul de Jos. Atunci, disputele dintre PSD și PNL au degenerat în fapte de o violență ieșită din comun. Drăgănesc Daniel (fratele actualului primar PSD) și Igna David – cumnatul primarului, sunt judecați pentru că au incendiat mașina unui PNL-ist. Cauza este pe rol la Judecătoria Deva, având ca termen data de 28 octombrie 2025.

O altă poveste demnă de toată atenția îl vizează pe unul dintre frații primarului care se judecă cu IPJ Hunedoara pentru anularea unui proces verbal de contravenție. Din informațiile noastre, fratele Dorin ar fi fost surprins pe raza comunei Dobra cu un camion de lemne, fără forme legale de transport. Sursele noastre spun că șoferul a fost tras pe dreapta și a rupt-o la fugă în momentul în care agenții au vrut să-l legitimeze. Unele surse susțin că pentru reținerea lui s-au executat focuri de avertizare, însă cu privire la aceste aspecte nu avem o confirmare oficială.

Din informațiile noastre, singurul dosar penal finalizat de polițiști cu trimitere în judecată a unor inculpați din „clanul” primarului este cel legat de incendierea electorală a maşinii din 2020.  Majoritatea sesizărilor, însă, au rămas nesoluționate, ceea ce a dus la escaladarea conflictelor, susțin sursele noastre.

Sursa foto: Emanuel Alin Draganesc , Facebook

Citește și: Șeful IPJ, cercetat penal pentru fapte comise în „Vestul Sălbatic” din Hunedoara

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Rîde lumea de se plînge

România veselă continuă ca o emisiune nesfîrșită. Nu-i ziulică...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

CÂRPACII. Drumul de 41 de milioane începe să crape la scurt timp după modernizare

Fisuri, crăpături longitudinale și tasări au apărut pe DJ...

Apocalipsa după Diana

În curând, cel mai mediatizat, cel mai filmat și,...

LA ORA ÎNCHIDERILOR. Sarmizegetusa, refuzată turiştilor

Trăim momente halucinante în care ușa prăvăliei ni se...

Violator trimis după gratii

Un bărbat de 43 de ani din municipiul Vulcan,...