„Clasic la puterea a treia” ajunge şi la Deva

 

Concertul extraordinar „Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia” va fi în data de 12 octombrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”. Organizatorii promit „o experiență muzicală de excepție, unde forța și rafinamentul violoncelului vor cuceri scena și inimile spectatorilor”.

Unul dintre cele mai apreciate ansambluri camerale românești, Violoncellissimo, condus de inconfundabilul Marin Cazacu, pornește în luna octombrie în cel de-al șaptelea Turneu Național „Clasic la puterea a treia”.

Creat din pasiune pentru excelență și pentru promovarea muzicii clasice într-o manieră accesibilă și spectaculoasă, ansamblul Violoncellissimo reunește actuali și foști studenți ai maestrului Marin Cazacu – tineri artiști de top ai noii generații, recunoscuți pentru virtuozitatea și energia lor debordantă.

„Inițiat în urmă cu peste 15 ani, proiectul Violoncellissimo a devenit un simbol al inovației în muzica clasică românească. De la debutul său strălucit în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din 2001, ansamblul a uimit publicul și criticii deopotrivă prin abordarea sa unică și prin momentele de neuitat create pe scenă.

În 2008, nu mai puțin de 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român, oferind un spectacol „demn de Cartea Recordurilor”, după cum nota presa vremii. Performanța a fost dusă la un alt nivel în 2013, când 100 de violonceliști au concertat în aceeași prestigioasă sală, sub bagheta maestrului Cazacu.

Violoncellissimo s-a remarcat și pe scena internațională, reprezentând România cu onoare în cadrul unor evenimente de prestigiu precum Expozițiile Mondiale Dubai Expo 2020 și Osaka – Japonia Expo 2025, dar și în concerte susținute la Madrid și Barcelona, cu ocazia Zilei Naționale a României. În țară, ansamblul a fost prezent la evenimente de marcă precum Ziua Culturii Naționale, Gala Premiilor UNITER, Hope Concert sau aniversarea 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși”.

 Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

Program muzical:

Tomaso Albinoni / Marin Cazacu – „Adagio”
Johann Schrammel / Marin Cazacu – „Marș”
Edvard Grieg / Marin Cazacu – „Moartea Asei” din Suita Peer Gynt
Constantin Dimitrescu – „Dans Țărănesc”
David Popper / Thomas Mifune – „Poloneza de concert”
Burt Bacharach / Valter Dešpalj – „South American Getaway”
Giovanni Solima – „Violoncelles, vibrez!”
Astor Piazzolla / Marin Cazacu – „Oblivion”
Astor Piazzolla / Marin Cazacu – „Libertango”
Freddie Mercury / Andrei Tudor – „Bohemian Rhapsody”
Coldplay / Mladen Spasinovici – „Viva la Vida”
Vangelis / Florin Burlacu – „Conquest of Paradise”
Camille Saint-Saëns / Radu Sinaci – „Bacchanale”
A. Mozart / Radu Sinaci – „Alla Turca Jazz Rock”

„Violoncellissimo înseamnă mai mult decât un concert – este o declarație de dragoste pentru muzică, pentru excelență artistică și pentru tânăra generație de muzicieni români”, ne informează cei de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: „Clasic la puterea a treia”, Facebook

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miruță Vodă la război

Trecătorul și inexplicabilul nostru ministru al Apărării a mai...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Ambasadorul rus, la MAE – I s-au prezentat fragmente ale unei drone

Ambasadorului rus la Bucureşti, Valentin Lipaev, care a fost...

România a plătit 12 ani chirie pentru o ambasadă fără personal în Libia

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat...

Liberalii omoară din fașă comisia lui Grindeanu

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a...

Dan Dungaciu: Pactul Ribbentrop-Molotov lovește din nou, iar MAE al României tace

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, critică declarațiile recente ale ambasadorului...