UPDATE: Cod roșu de caniculă, prelungit în Hunedoara până miercuri
Județul Hunedoara rămâne sub cod roșu de caniculă până miercuri dimineață, după ce Administrația Națională de Meteorologie a prelungit avertizarea. Temperaturile vor ajunge la 41 de grade, iar ISU Hunedoara le recomandă oamenilor să evite expunerea la soare și să ia măsuri de protecție.
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo, iar pentru județul Hunedoara codul roșu de caniculă este valabil în perioada 28 iunie, ora 10:00 – 1 iulie, ora 10:00.
În acest interval, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade Celsius, valori comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime între 17 și 25 de grade.
Recomandările pompierilor
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara le recomandă cetățenilor să evite deplasările și efortul fizic în intervalul orar 11:00 – 18:00, să poarte haine deschise la culoare, pălării și ochelari de soare și să consume suficiente lichide.
Totodată, pompierii atrag atenția că persoanele în vârstă trebuie supravegheate și sprijinite în această perioadă, iar copiii și animalele de companie nu trebuie lăsați niciodată singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute.
Atenție la incendii și scăldat
ISU Hunedoara avertizează că temperaturile ridicate și seceta cresc semnificativ riscul producerii incendiilor. Cetățenii sunt sfătuiți să nu folosească focul deschis în zone cu vegetație uscată, să nu arunce resturi de țigări aprinse și să nu lase recipiente sub presiune în mașinile parcate în soare.
Celor care aleg să își petreacă timpul liber în natură li se recomandă să înoate doar în locuri special amenajate, să evite scăldatul în zone izolate și să nu intre în apă imediat după expunerea îndelungată la soare.
În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic 112 și să consulte recomandările complete privind comportamentul în perioadele caniculare pe platforma Fiipregatit.ro.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
Un val de căldură extremă, fără precedent pentru această perioadă, se pregătește să lovească din plin regiunea Ardealului. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, valabilă de duminică, 28 iunie (ora 10:00), până luni, 29 iunie (ora 10:00).
Conform prognozei de specialitate, județele transilvănene Cluj, Alba, Hunedoara, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna și Brașov se vor confrunta cu temperaturi maxime cuprinse în general între 35 și 38 de grade Celsius.
Situația devine și mai critică în zonele de vest și nord-vest ale regiunii. În județele Arad, Bihor, Satu Mare și Maramureș, arșița va atinge cote alarmante, valorile maxime urmând să urce spre 39 – 40 de grade Celsius. Meteorologii avertizează că aceste temperaturi sunt comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie în România.
Pe lângă maximele diurne de nesuportat, locuitorii din județele Ardealului nu vor avea parte de răcoare nici pe parcursul nopții. Se vor înregistra nopți tropicale autentice, cu temperaturi minime ce nu vor coborî, în general, sub pragul de 17 până la 25 de grade Celsius.
Cel mai mare pericol pentru populație rămâne însă disconfortul termic major. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în toate zonele afectate, ceea ce înseamnă că organismul uman va resimți o temperatură mult mai ridicată, aerul devenind sufocant și greu de respirat.
Restul țării, împărțit între Cod Portocaliu și Cod Galben
În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, unde temperaturile maxime vor oscila între 34 și 38 de grade, cu valori mai ridicate în județul Timiș.
Dobrogea și sud-estul Munteniei vor înregistra maxime între 30 și 34 de grade, însă pe Litoral și în Delta Dunării minimele nocturne vor rămâne ridicate, atingând 23 – 24 de grade.
Autoritățile recomandă populației din județele afectate de Codul roșu să evite expunerea la soare în orele amiezii, să consume suficiente lichide și să protejeze categoriile vulnerabile.