Conducerea CEVJ: „Este momentul să renegociem închiderea minelor din Valea Jiului”

 

Reprezentanții Complexului Energetic Valea Jiului consideră că a venit momentul ca România să redeschidă negocierile cu Comisia Europeană privind termenele de închidere a minelor din Valea Jiului și a termocentralelor pe cărbune. În opinia acestora, actuala criză energetică demonstrează că producția de energie pe bază de cărbune rămâne esențială pentru siguranța sistemului energetic național.

Președintele Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului, Marius Poșa, spune că termocentralele pe cărbune reprezintă, în prezent, o adevărată „centură de siguranță” pentru România.

„În momentul în care avem o reală criză și trebuie să importăm energie electrică, termocentrala pe cărbune reprezintă o centură de siguranță pentru noi. Cred că trebuie găsită o soluție astfel încât aceste termocentrale și exploatările miniere să-și găsească rolul și rostul în ceea ce înseamnă circuitul energetic românesc”, a declarat Marius Poșa.

Acesta susține că experiența ultimelor perioade arată clar că România are nevoie de energie produsă în bandă și că sursele regenerabile, fără capacități suficiente de stocare, nu pot asigura întotdeauna necesarul de consum.

„Avem nevoie de energie în bandă, nu de energie fluctuantă. Sursele regenerabile sunt foarte bune, dar fără stocare se demonstrează încă o dată că sunt ineficiente. Atunci când avem cea mai mare nevoie de energie, constatăm că ele nu ne pot ajuta și ajungem să importăm”, a explicat președintele CA al CEVJ.

În acest context, conducerea Complexului Energetic Valea Jiului consideră că Termocentrala Paroșeni și-a demonstrat utilitatea. În perioadele în care România a fost nevoită să importe energie electrică, aceasta a reprezentat o soluție pentru sistem, nu o problemă.

Poșa spune că, deși renegocierea angajamentelor asumate în fața Comisiei Europene nu va fi ușoară, momentul este unul favorabil.

„Cred că este momentul să redeschidem discuțiile la nivelul Comisiei Europene. Dacă alte state, precum Polonia și Germania, continuă să utilizeze cărbunele pentru producerea energiei electrice, putem și noi să facem același lucru. Cred că de mâine trebuie să începem negocierile și discuțiile, nu de cândva, pentru că actuala criză energetică este de mâine”, a afirmat acesta.

În prezent, calendarul de închidere rămâne neschimbat. Minele Lonea și Lupeni ar urma să își înceteze activitatea până la sfârșitul acestui an, iar minele Livezeni și Vulcan, împreună cu Termocentrala Paroșeni, au termen de funcționare până în anul 2032.

O eventuală modificare a acestor termene nu depinde însă doar de autoritățile române. Premierul interimar Ilie Bolojan a avertizat că nerespectarea angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență poate atrage sancțiuni din partea Comisiei Europene. În plus, România a primit fonduri europene importante destinate închiderii exploatărilor miniere și implementării procesului de tranziție energetică, ceea ce face ca orice renegociere să fie una complicată.

Share

2 COMENTARII

  1. Pai baiii….l-ati dat in judecata pe Ghinea pentru sabotaj , pentru introducerea termenelor ridicol de scurte pentru inchidere cand nu i-o cerea nimeni in timp ce Polonia si Germania au obtinut fara mari discutii termen pana-n 2050 ??

    • Da,ai dreptate, dar în Polonia și Germania nu sunt trădători ca la noi.În
      istorie suntem campioni la trădat !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Întîlnirea dintre puteri

O mare parte din populația care se întreabă încotro...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Marea Britanie va sprijini Ucraina, în ciuda avertismentelor Rusiei cu ”consecințe”

Prim-ministrul Andy Burnham a declarat că Marea Britanie va continua să ofere sprijinul său deplin și neclintit Ucrainei

VIDEO. Incendiu de amploare în delta Dunării: aproximativ 1300 de hectare afectate

În delta Dunării, se desfășoară operațiuni de stingere a unui incendiu de amploare care a cuprins aproximativ 1300 de hectare.

Polonia se pregătește de un potențial război

Ne pregătim de război, sperând că acesta nu va veni niciodată

Misiune discretă a unui apropiat al lui Trump în Rusia

Un oficial american implicat în supervizarea controversatului proiect de...