Containerele în care trăiesc zeci de oameni, încălzite de primărie

 

În Aninoasa, zeci de familii locuiesc în containere modulare, iar primăria plătește facturile lor la energie și apă. Locuințele noi destinate acestor persoane nu sunt încă gata, astfel că autoritățile trebuie să țină cont de cheltuielile la utilități și în bugetul pentru 2026.
Conducerea primăriei declară că recepția noilor blocuri nu va întârzia mult, însă iarna este grea, iar consumul de energie al celor care stau în containere este mare.

„Noi am făcut eforturi deosebite la plata facturilor astfel încât acești oameni să nu fie nevoiți să stea în frig. În containere se încălzesc, își pregătesc mâncarea folosind instalații electrice. Sunt vitregiți de soartă, dar noi încercăm ca administrație locală să îi sprijinim. Urmează să vedem bugetul pentru 2026, ce fonduri vom putea pune pentru a îi ajuta în continuare. Important este să finalizăm cât mai rapid blocurile în care vor fi mutați”, spune Nicolae Dunca, primar Aninoasa.

În prezent, potrivit autorităților locale, 67 de persoane locuiesc în containerele din Aninoasa, deși numărul celor evacuați este mult mai mare.

„E greu. Am tot fost și am văzut. Spațiul e mic, condițiile nu sunt ca în apartament, dar mă bucur că oamenii au înțeles. În blocurile vechi exista riscul de prăbușire”, adaugă edilul.

Primăria orașului Aninoasa recunoaște că banii folosiți pentru plata facturilor ar fi putut fi cheltuiți în alte scopuri, cum ar fi infrastructura rutieră, dar sprijinul acordat familiilor rămâne prioritar.

Share

1 COMENTARIU

  1. Dar fostul prefect pnl Marian Călin se lăuda, când i-a evacuat din locuințe în februarie 2023, că „Guvernul României, împreună cu autoritățile de la nivel lo­cal, se implică activ pentru a crea con­dițiile necesare pentru ca acești oa­meni să locuiască în siguranță și în condiții normale, temporar”. Suntem în anul 2026, Marian a plecat la București după ce a prins „prin redistribuire” un mandat de senator și cred că i se rupe de oamenii pe care i-a mințit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Agonie politică prostească

Situație conflictuală mai bezmetică decît cea de astăzi ţara...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

CÂRPACII. Drumul de 41 de milioane începe să crape la scurt timp după modernizare

Fisuri, crăpături longitudinale și tasări au apărut pe DJ...

Apocalipsa după Diana

În curând, cel mai mediatizat, cel mai filmat și,...

Analiză: România are energie, dar nu când trebuie

Vara anului 2026 a pus presiune serioasă pe sistemul...

România, tot mai dependentă de importuri de energie

Sistemul energetic național traversează o perioadă dificilă, în condițiile...