Cornel Nistorescu – 77 de ani de cuvinte care rămân

Cornel Nistorescu împlinește, astăzi, 77 de ani, cu o carieră de peste jumătate de secol în care a format generații de jurnaliști, a înființat trusturi media și a condus ziare. Cunoscut pentru frazele tăioase și analizele politice, el continuă să ofere cititorilor „cuvinte grele de adevăr” și să-i provoace pe cei din funcții publice.

Astăzi, când calendarul se oprește la 15 decembrie, nu sărbătorim doar o dată, ci un om care a transformat literele în arme, hârtia în câmp de luptă, iar jurnalismul într-o meserie care nu îmbătrânește. Cornel Nistorescu nu este doar un redactor, un director de ziar sau un fondator de trusturi media – a fost și rămâne un meșteșugar al cuvântului, unul care a șlefuit frazele până au devenit lame ascuțite, capabile să taie prin indiferență, prin minciună, prin superficialitate.

A scris reportaje care au rămas în memoria colectivă ca niște bijuterii literare, editoriale care au zgâriat suprafața lucrurilor până la os, analize care au anticipat vremurile înainte ca ele să se întâmple. A fost omul care a vorbit când alții tăceau, care a pus întrebări când alții se mulțumeau cu răspunsuri comode. A fondat „Expres”, a condus „Evenimentul Zilei”, „Cotidianul”, mai nou „Cotidianul de Hunedoara” a dat glas unei generații de jurnaliști care au învățat de la el că presa nu e doar o meserie, ci o vocație.

Cornel Nistorescu nu este doar un jurnalist, ci și un observator acut al societății, un comentator cu analize bine argumentate, invitat constant la televiziuni, mai ales în perioadele electorale, pentru perspectivele sale pragmatice și adesea profetice. „Mi-am dorit să fiu ziarist și asta am fost. Și, dacă ar fi să dau un sfat, acela ar fi: alege-ți munca în care să nu simți că îmbătrânești!” – un crez care definește pasiunea și devotamentul său pentru meserie.

Cum a evoluat rolul presei în România de la începutul carierei lui Cornel Nistorescu până în prezentEvoluția presei în România de la începutul carierei lui Cornel Nistorescu, până în prezent, reflectă o transformare profundă, adesea contradictorie, a rolului și a calității jurnalismului.

În perioada comunistă, presa era un instrument de propagandă, iar jurnaliștii erau obligați să „pună umărul la lumea nouă”, cum mărturisește el însuși. Nistorescu a încercat să practice o „ziaristică de tip moral”, folosind ironia și strâmbăturile pentru a păstra un minim de integritate și a supraviețui într-un sistem care impunea un discurs unic. Reportajele sale din acea vreme, publicate în reviste precum „Viața studențească”, „Echinox” sau „Flacăra”, erau adesea scrise „cu strâmbături”, pentru a păstra un pic de adevăr și de demnitate profesională, chiar dacă contextul le dilua semnificația reală. El recunoaște că, reluând acele texte astăzi, nu mai găsește în ele aceeași forță, pentru că totul era generat de contextul politic opresiv al vremii.

După 1989, Nistorescu a fost unul dintre cei care au crezut că presa românească va deveni liberă și independentă, un pilon al democrației. A fondat trustul „Expres”, a condus „Evenimentul Zilei” și „Cotidianul”, și a impus trenduri jurnalistice noi, pledând pentru libertatea cuvântului și pentru un jurnalism de investigație și analiză. În primii 15 ani ai democrației, a fost un jurnalist redutabil, cu editoriale și reportaje care au marcat epoca, cum ar fi celebrul „Cântarea Americii” din 2001, preluat de presa internațională. În această perioadă, presa românească a avut momente de glorie, cu jurnaliști care și-au asumat rolul de „câini de pază” ai democrației, criticând abuzurile puterii și informând cetățenii.

Totuși, Nistorescu a observat și o degenerare treptată a presei, mai ales după anii 2000. A criticat transformarea jurnalismului într-un „partener de circ al lumii politice”, unde mass-media a devenit adesea un instrument de manipulare, servind interesele oligarhilor și ale partidelor politice. A semnalat că, în loc să informeze și să educe, presa a ajuns să distragă atenția, să creeze spectacol și să servească agende ascunse. A vorbit despre „impotența patriotică” a României și despre lipsa unui proiect de țară, criticând faptul că mass-media a contribuit la această stare de lucruri, fie prin complicitate, fie prin superficialitate.

În ultimii ani, Nistorescu a devenit tot mai critic față de direcția luată de jurnalismul românesc, acuzând că presa a devenit „mult prea îndatorată guvernării” și că jurnaliștii au renunțat la independență în favoarea audienței și a intereselor financiare. A subliniat că, în loc să fie un spațiu de dezbateri serioase, media a ajuns să fie dominată de „flecăreli”, „circari” și „papagali”, care fac audiență în loc să facă jurnalism de calitate.

Concluzia sa este că, deși presa a câștigat libertatea după 1989, nu a reușit să-și păstreze credibilitatea și misiunea inițială. A rămas un observator critic, dar și un martor al decăderii unui sistem media care, în loc să educe și să informeze, adesea dezinformează și manipulează. Totuși, el încă crede în puterea cuvântului scris și în necesitatea unei prese libere și responsabile, chiar dacă realitatea actuală îl dezamăgește adeseaevz.ro+2.

În esență, pentru Nistorescu, evoluția presei românești este povestea unei promisiuni nerespectate: cea a unei mass-media libere, curajoase și independentă, care să servească cetățeanul, nu puterea.

„Mi-am dorit să fiu ziarist și asta am fost” – o mărturisire simplă, dar care poartă în spate greutatea a mii de articole, a zecilor de ani petrecuți în redacții, în fața ecranelor de televiziune, în mijlocul evenimentelor care au schimbat România. A fost observatorul care nu s-a lăsat orbit de lumini, comentatorul care nu s-a mulțumit cu suprafața, ci a săpat adânc, până la rădăcinile problemelor. A scris cu acea eleganță a frazei scurte și exacte, care lovește drept în țintă, fără să se piardă în vorbe goale.

De-a lungul timpului, a fost un critic neobosit al puterii, cu fraze grele de adevăr și concluzii șfichiuitoare, care au marcat conștiința publică. În „Cartea exasperării mele. Cincisprezece ani la Cotidianul”, el își mărturisește legătura profundă cu hârtia și cuvântul, un „ogor” pe care l-a însămânțat cu milioane de cuvinte, intrate în conștiința și delectarea cititorilor.

La 77 de ani, Cornel Nistorescu rămâne un far în peisajul media românesc, un om care a văzut țara în toate ipostazele ei – cu mândria, cu rușinea, cu speranțele și deziluziile – și a avut curajul să le numească pe nume. A fost cronicarul unei epoci, un om care a trăit presa nu ca pe un loc de muncă, ci ca pe o misie.

Iată-l astăzi, cu privirea ascuțită și cuvântul la fel de incisiv, gata să ne reamintească că jurnalismul adevărat nu moare, ci se reinventează. Să-i urăm să continue să ne provoace, să ne trezească, să ne facă să gândim. Să aveți parte de sănătate, de inspirație și de cititori care să înțeleagă valoarea cuvintelor dumneavoastră. Și să ne țineți, încă multă vreme, în priză cu realitatea.

La mulți ani, domnule Nistorescu!