Coruri din Ținutul Orăștiei

La noi timpul nu curge, nu trece ci vremuiește. La noi ești întrebat „pe ce vreme suntem?“, nu „cât este ceasul?“. Aici se scurge vremea, timpul având, parcă, alt rol. Între zidurile Cetății Orăștiei, în decursul veacurilor, au văzut lumina tiparului multe publicații, cărți și ziare, dar și formații de muzică corală – „Corul Orăștiei“ fiind o expresie larg răspândită. Despre acestea în articolul de azi.

Perioada de după 1947 nu a fost prielnică pentru dezvoltare culturală. În această vreme, stahanoviștii au preluat controlul asupra editurilor și tipografiilor, au interzis cărți și autori, iar bibliotecile și bibliotecile au fost obligate să ofere publicului așa-numită „artă proletcultistă”. În acest context, locul artistului a fost adesea luat de muncitorul agricol. Deși meseria din urmă era respectabilă, nivelul său de instruire era adesea insuficient.

Aceeași situație sa manifestat și în Orăștie. Publicațiile lui Moța au fost interzise, ​​librăria lui Branga a fost supuse verificărilor stricte, multe cărți au fost arse, iar corurile și orchestrele orașului (șase la număr) au fost restrânse la Corul Casei de Cultură. Conducerea politică sa opus vehement activităților culturale și religioase, încercând să le suprime. Totuși, profesorul Ioan Popa a reușit, în 1951, să readucă la viață muzica corală orăștiană, inclusiv operetă.

Cum ziceam în Ținutul Orăștiei, timpul par să curgă altfel, iar locuitorii întreabă „pe ce vreme suntem?”, nu „cât e ceasul?”. De-a lungul vremii, multe publicații, cărți și ziare, precum și grupuri de muzică corală au luat naștere între zidurile Cetății Orăștiei, „Corul Orăștiei” devenind o expresie bine cunoscută.

Istoria Corului de la Orăștie începe în 1868, când apar primele documente care menționează „Protocolul Comitetului Parohial și Școlar Greco-Oriental din Orăștie” din 28 iulie 1868, unde se stipula că „domnul învățător Ioan Bena va primi 200 fl pentru activitatea didactică coră și pentru crearea unui cor”. Un detaliu semnificativ este că în acest document se menționează că Ioan Bena trebuia să formeze un cor „cu două coarde” (voci). Acesta este considerat actul de naștere al Corului de la Orăștie.

Din 1883, corul a primit numele de „Reuniunea de cântări” și și-a demonstrat valoarea în 1906 la Festivalul societății corale românești ținute la Arenele Romane din București, organizat de Societatea muzicală „Carmen” condusă de DG Kiriac. Aici, atât corul cât și dirijorul au fost premiați cu Medalia de Aur.

În septembrie 1913, Orăștie a găzduit serbările ASTRA, iar Ioan Branga a prezentat un program impresionant alături de „Reuniunea de cântări”. În concert a cântat și Cella Delavrancea, fiica scriitorului Barbu Delavrancea.

Primele operete din Orăștie au fost puse în scenă între 1925 și 1928, sub conducerea muzicală a dirijorului Savel Horceag, care era șeful muzicii militare în acea viață. În 1947, dirijorul Aurel Subescu a reușit să pună în scenă opereta „La seceriș” de Tiberiu Brediceanu, cu ajutorul elevilor din oraș. Corul numără peste 100 de membri, iar orchestra era formată din aproximativ 40 de muzicieni, iar spectacolele au fost bine primite de publicul local.

Mai târziu, Ioan Popa a organizat și a coordonat, în anii 1953 și 1954, muzica operetelor „La Șezătoare” de Tiberiu Brediceanu și „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, prezentându-le inițiale în Orăștie și apoi în alte orașe. După o perioadă de cenzură, în 1957, sub conducerea sa, opereta „Crai Nou” a fost pusă din nou în scenă. În 1960, el a reunit foști membri ai corurilor și orchestrelor locale pentru a monta opereta „Ana Lugojana” de Filaret Barbu, beneficiind de contribuția mai multor profesioniști în domeniu.

În 1961, cu operetele „Crai Nou” și „Ana Lugojana”, corul a obținut premiul la II-lea la nivel național, primul loc nefiind acordat. Filaret Barbu a felicitat formația pentru prestația sa remarcabilă, iar Lia Hubic a subliniat dedicarea și talentul membrilor corului, care, în ciuda lipsei unei pregătiri muzicale formale, au reușit să exceleze.

Despre activitate artistică din anii 1960-1961, inclusiv concertele și aparițiile la radio și televiziune, au scris public precum „Tribuna” din Cluj, „Gazeta învățământului”, „Scânteia tineretului” și „Îndrumătorul cultural”. În anii ’60, Corul și colectivul Casei de Cultură din Orăștie au primit recunoaștere din partea multor personalități ale muzicii. Totuși, după anii ’70, activitatea corală din Orăștie a început să scadă din cauza politicilor regimului cultural comunist, care au impus limite stricte asupra vieții.

Despre renașterea Corurilor din Orăștie după 1990, voi scrie într-o altă ocazie.