Patru români criminali în Danemarca. Au fost prinși

 

Patru români au fost prinși de polițiști în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, fiind căutați de autoritățile din Danemarca pentru că ar fi ucis un conațional în luna august.

„Polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila, sub coordonarea procurorilor de caz, au depistat 4 bărbați, cetățeni români, pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor. Astfel, din cercetări a reieșit faptul că, la data de 24 august 2026, patru bărbați, cu vârste între 22 și 31 de ani, ar fi ucis un alt bărbat, tot român, pe teritoriul Danemarcei, iar corpul victimei, legat de o baterie auto, ar fi fost aruncat într-un râu”, a anunțat joi Poliția Română.

Autoritățile judiciare din Danemarca au emis mandate europene de arestare pe numele celor patru, iar Biroul Sirene România a sesizat Parchetele de pe lângă Curțile de Apel, respectiv inspectoratele de poliție județene, aceștia fiind depistați de polițiști, miercuri, în județele Constanța, Dâmbovița, Buzău și Brăila.

Autoritățile din Danemarca au fost informate cu privire la reținerea celor în cauză.

În prezent, procedura de executare a celor patru mandate europene de arestare este în curs de desfășurare.

 

Informațiile inițiale arătau că un român în vârstă de 22 de ani, care era căutat de autorităţile din Danemarca pentru omor, a fost prins de poliţişti într-o localitate din judeţul Constanţa.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miniștrii infernului din guvernul fantomă

Ne pregătim să avem un guvern ca să putem...

Ultima Oră

Share

bigfm

Similare
Articole

Culmea numirii prin Hotărâre de Guvern

Guvernul l-a repus, vineri, pe Picoiu Adrian-Teodor în funcţia...

Erupția vulcanului Etna. Atenționare pentru români

Ministerul Afacerilor Externe atenționează cetățenii români care se află,...

Suedez implicat în atentate la comandă, prins în România

Procurorii DIICOT au facut, joi, percheziții în București și...

Huiduieli pentru Ilie Bolojan la Constanţa

Premierul interimar Ilie Bolojan a fost huiduit, sâmbătă, de...