Criza apei din Prahova. Cinci spitale din București mobilizate

 

Aproximativ. 100.000 de oameni din Prahova şi Dâmboviţa au rămas de vineri fără apă în sistem centralizat. Centrala OMV Petrom de la Brazi, care asigură 10% din producția de electricitate a țării, a fost oprită. Spitale din Prahova nu beneficiază de apă potabilă și nici menajeră.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, marți seară, la Ploiești, că la nivelul ministerului a fost dispusă constituirea unei celule de urgență în care sunt incluse cinci spitale de urgență din București care vor fi pregătite să preia pacienți din Prahova în contextul crizei apei.

”Am convocat împreună cu președintele Consiliului Județean Prahova o ședință de urgență cu toți managerii unităților sanitare care sunt implicați în această situație, respectiv cu conducerea Direcției de Sănătate Publică, alături de șeful Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății și șeful Corpului de Control din Ministerul Sănătății. Discuțiile s-au axat pe situația unităților sanitare care nu beneficiază de apă potabilă și nici menajeră în acest moment de la rețeaua centralizată. Vorbim aici despre Spitalul Municipal din Câmpina, Spitalul de Psihiatrie Voila, Spitalul de Pneumoftizologie din Florești, Spitalul Orășenesc Băicoi și Spitalul de Pneumologie Breaza. La discuție a participat și managerul unității sanitare din Ploiești, anume al Spitalului Județean din Ploiești. În momentul de față, în aceste cinci unități sanitare sunt internați 378 de pacienți, iar personalul care deservește unitățile sanitare amintite mai sus este în număr de 1.260”, a spus ministrul Rogobete, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, cinci spitale vor avea paturi disponibile pentru a prelua pacienți din județul Prahova în caz de nevoie.

”La Ministerul Sănătății am convocat și dispus în această seară o celulă de urgență, în care am inclus spitalele de urgență din București și aici vorbesc de Spitalul Universitar, Spitalul Bagdasar, Floreasca, Spitalul Elias și Spitalul de Urgență pentru Copii. În cazul în care va fi necesar transferul pacienților internați deja sau în cazul în care vom avea o situație de urgență la nivelul județului – și discutăm despre o situație în care avem victime multiple care au nevoie de asistență medicală, toate aceste unități sanitare vor avea până luni, inclusiv, un număr de 5 paturi din zona chirurgicală și 5 paturi din zona nechirurgicală blocate pentru județul Prahova pentru a putea răspunde nevoii, necesității de transfer sau în cazul în care apar anumite urgențe. (…) În acest moment, Spitalul Județean dispune de numărul de locuri necesare în zona de ATI, dar și în zona de secții medicale sau chirurgicale și putem răspunde urgențelor medicale din județ. Însă, dacă apar situații în care numărul de pacienți crește, atunci suntem pregătiți cu spitalele din București, cele amintite, care vor rămâne în celula de criză coordonată direct de către mine până luni inclusiv”, a arătat Alexandru Rogobete.

Ministrul a explicat că situația de urgență medicală este împărțită în două componente, respectiv una care face referire la zona de sănătate publică pentru populația generală, iar apoi situația de urgență medicală sau medico-chirurgicală.

Rogobete a punctat că situația este una de alertă din punctul de vedere al sănătății publice, însă la această oră nu reprezintă o situație de urgență medicală.

”Sigur că Inspecția Sanitară de Stat din Ministerul Sănătății a lăsat și recomandările necesare pentru monitorizarea și controlul infecțiilor asociate a activității medicale în unitățile sanitare care nu dispun de apă potabilă sau menajeră în acest moment, iar în discuția avută cu domnul prim-ministru vom suplimenta cu 1.640 de peturi la 2 litri pe zi, până luni inclusiv, zilnic 1.640, pentru alimentarea celor 5 spitale cu apă potabilă, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical încadrat acolo”, a mai arătat ministrul Sănătății.

El a făcut apel la calm și echilibru și a precizat că, în momentul de față, nu se ia în calcul închiderea spitalelor.

”Sfatul medical, dacă doriți, este să consume apă îmbuteliată. Doar apă îmbuteliată în această perioadă’, a mai subliniat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Mircea Lucescu – un reper românesc

Nu demult, la o aniversare a lui Ovidiu Ioanițoaia,...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

VIDEO. Două zile fără apă potabilă din cauza unei avarii la stația Vălenii de Munte

Mai multe localități din județul Prahova au rămas fără apă potabilă, unele fiind afectate doar parțial,

Mai puțin plastic în ape, dar textilele rămân o problemă majoră

Ziua Mondială a Reciclării și apropierea Zilei Mondiale a Apei aduc în prim-plan schimbările vizibile în comportamentul românilor.

Criza apei potabile din Argeş. Ce pătimesc bieţii oameni

Apa „nu este destinată consumului uman şi poate fi utilizată în scop menajer şi pentru întreţinerea igienei corporale”

Apa, drept fundamental, nu marfă

În timp ce lumea se confruntă cu criza resurselor,...