O întrebare fundamentală: putem avea încredere în promisiunile lui Donald Trump?
Ce alegem? Europa sau SUA? Iată marea dilemă a momentului pentru politicienii şi analiştii noştri de vârf, scrie conteledesaintgermain.ro, într-o analiză pe care o redăm integral.
”Există argumente pentru ambele opţiuni. Multe dintre ele emoţionale. Acestea mi se par cele mai fragile. Altele raţionale. Aici aş privi cu mai mult interes.
Dar voi fi întrebat: de ce cu una dintre ele şi nu cu ambele? Nu ar fi aceasta alegerea ideală? Soluţia perfectă?
Pe zi ce trece şi ruleta rusească propusă planetei de Donald Trump îşi consumă tot mai mult gloanţele oarbe, devine esenţial să te întrebi ce şanse îţi rămân ca singurul glonţ adevărat din butoiaşul revolverului său, reconfigurarea zonelor de influenţă a superputerilor momentului, să nu te atingă chiar pe tine? Evident, şanse din ce în ce mai mici. Trecerea timpului adânceşte exponenţial pericolul.
Donal Trump e genul de jucător binar: cu mine sau împotriva mea. Nu lasă loc de strategii la două capete. Sau, dacă o face, foloseşte asta ca un şiretlic de moment ca să îţi înhaţe, mai târziu, tot potul.
Sigur că ar fi ideal pentru România să fie agreată de ambele tabere. Dar în războiul care se profilează între acestea, devine tot mai inevitabil să fii obligat să îmbraci tricoul uneia dintre echipe.
Nu cred deloc în şansele de echilibru ale unei poziţionări a României cu sacii … în două luntri.
Întâi pentru că nu avem greutatea specifică necesară, apoi pentru că nu avem diplomaţi de valoare pentru susţinerea unei astfel de echilibristici.
Cele mai multe păreri, care invocă nevoia de realism politic şi prioritatea de a fi cât mai bine protejaţi de pericolul din est, susţin că, fără nicio ezitare, SUA ar trebui să fie alegerea noastră în dilema pomenită. Mai ales că UE se dovedeşte o structură cu mai multe capete deci fără cap, cu mai multe viteze deci lentă în a se sincroniza. Ca să nu mai vorbim de slăbiciunea sa militară cauzată de dispariţia susţinerii americane la nivel de NATO.
Într-o lume normală, cu lideri normali şi reguli / angajamente / parteneriate strategice respectate şi eu aş recomanda SUA ca prima pe listă. Dar, din păcate, nu mai suntem într-o astfel de lume!
Suntem într-o bulibăşeală geopolitică totală în care, cel puţin din partea lui Donald Trump, ce e valabil azi nu mai e valabil mâine. Putin e când rău când bun. Zelenski e când patriot când trădător. NATO e când solid când o ruină. Şi aşa aş putea continua cu atitudinea acestui preşedinte impredictibil faţă de Canada, faţă de Groenlanda, fată de Iran, până ameţim de atâtea oscilaţii.
Pentru mine întrebarea fundamentală este: dacă România se distanţează de Europa şi merge pe mâna Americii într-o poziţionare tranşantă, ce garanţie putem avea că, la nevoie, America ne va apăra, că Trump îşi va ţine cuvântul şi va respecta parteneriatul strategic cu noi?
Eu cred că vorbim despre o garanţie foarte debilă. Eu cred că, într-o ipotetică negociere cu Moscova pentru reîmpărţirea zonelor de influenţă, Trump nu va avea nici cea mai mică ezitare să uite ce a promis şi să ne repoziţioneze acolo unde interesele ruso – americane (şi nu cele româneşti) o vor cere.
Văd tot mai mult cum încrederea în promisiunile versatilului Donald Trump poate să devină pentru noi un element de insecuritate naţională. O capcană în care suntem “sfătuiţi”, de tot mai multe voci reprezentând pragmatismul politic, să păşim”.
