Cultura asediată de învârtiți

Ministerul Culturii este, în forma sa actuală, o instituție total depășită. Nu doar ineficientă sau anacronică, ci profund incompatibilă cu ordinea democratică europeană. El a ajuns să aglutineze în jurul său întreaga eroare de concepție care, nu cu mult timp în urmă, constituia  însăși substanța dictaturii: controlul simbolic, validarea administrativă a valorii și subordonarea creației față de puterea publică.

În Europa democratică, cultura nu este un obiect al guvernării, ci un spațiu al libertății. Statul nu o definește, nu o ierarhizează și nu o legitimează. Rolul său este strict limitat și negativ: acela de a garanta libertatea creației și de a se abține de la orice ingerință arbitrară. Acolo unde statul pretinde că „administrează” cultura, el reînvie reflexe autoritare, chiar dacă acestea sunt camuflate sub proceduri moderne și limbaj.

Ministerul Culturii din România concentrează astăzi exact această eroare fundamentală. Aglutinarea competențelor, acumularea discreționară de resurse și monopolizarea legitimității culturale au transformat instituția într-un filtru de putere, nu într-un garant al interesului public. Cultura a fost extrasă din societate și reintrodusă sub formă de dosar, aviz și finanțare condiționată. Acesta nu este un accident administrativ, ci o moștenire conceptuală directă a regimurilor autoritare, în care creația era tolerată doar în măsura în care era controlabilă.

A vorbi despre reformarea Ministerului Culturii înseamnă a refuza realitatea. Instituțiile care concentrează o asemenea eroare de fond nu se reformează, ci trebuie scoase din acest demers istoric și democratic. Cultura trebuie eliberată de tutela statului și restituită spațiului civic, acolo unde îi este locul. Orice altă soluție prelungește confuzia și conservă mecanismele de control simbolic.

În prezent, Ministerul Culturii funcționează ca un rezervor de interese și un mecanism de distribuire a privilegiilor. Accesul la fonduri publice este condiționat de apartenență, de influență și de conformare administrativă, nu de valoare. Patrimoniul public este tratat ca o resursă negociabilă, competențele sunt extinse artificial, iar controlul real este diluat până la inexistență. Aceste practici nu sunt compatibile cu standardele europene ale bunei guvernări și ale statului de drept.

Confundarea culturii cu Ministerul Culturii este una dintre cele mai persistente forme de impostură instituțională din România post-aderare. Ea permite unor grupuri să se prezinte drept „reprezentanți ai culturii”, să se auto-legitimeze și să revendice un drept cvasi-natural asupra resurselor publice. Într-o societate europeană matură, cultura nu se reprezintă prin funcții și mandate, ci prin valoare și recunoaștere liberă.

Demersul civic european presupune o ruptură clară cu acest model depășit. Ministerul Culturii trebuie scos din centrul vieții culturale și din rolul de arbitru al valorii. Statul trebuie să se retragă din funcția de administrator al culturii și să își asume, cu onestitate, limitele: sprijin punctual, transparent, competitiv, limitat în timp și supus unui control public real.

Cultura nu poate fi europenizată prin ministere. Ea devine europeană prin libertate, pluralism și responsabilitate civică. Atâta vreme cât Ministerul Culturii va continua să concentreze reflexele unui trecut autoritar sub aparența unei administrații moderne, România nu va face decât să mimeze Europa, fără a o înțelege.