Cum stăm, de fapt, cu reforma justiției?

Situația justiției românești nu este o problemă apărută recent. Rădăcinile ei pot fi căutate chiar în decembrie 1989, odată cu celebrul proces improvizat atunci, care a marcat un început stângaci al tranziției instituționale. De atunci, justiția a rămas unul dintre cele mai vulnerabile domenii ale statului român, generând, de-a lungul timpului, derapaje majore sau minore, în funcție de interesele și agenda politică a momentului.

În dezbaterea actuală se pierde din vedere un aspect esențial: independența justiției nu înseamnă libertatea de a aplica legea după bunul plac, ci obligația de a acționa strict în limitele ei. Nemulțumirea publică nu are cum să fie atât de amplă fără cauze reale: încălcări grave ale legii, interpretări abuzive și, nu în ultimul rând, semne evidente de lipsă de profesionalism. Este greu de acceptat că un profesionist autentic ar putea încălca legea în exercițiul funcției sale. Totuși, cadrul legal recunoaște explicit existența infracțiunilor în justiție, ceea ce confirmă o realitate incomodă.

Apar sau nu apar investigații jurnalistice, cum este documentarul Recorder, tabloul general rămâne același. Mai grav este că o parte a celor din interiorul sistemului – sprijiniți și de voci externe care acționează ca purtători de mesaj – par să ignore problemele, apărând reflex structurile existente. În acest context, ideea acordării unor drepturi și beneficii speciale magistraților devine tot mai dificil de susținut, atâta timp cât sistemul nu funcționează conform așteptărilor și în acord cu legea.

Realitatea este că justiția actuală, în ansamblul ei, nu mai oferă garanțiile funcționării normale. Nu toată magistratura este afectată, dar disfuncțiile sunt suficient de serioase pentru a afecta credibilitatea întregului sistem. Mai mult, modul în care este înțeleasă și invocată independența justiției contravine chiar spiritului și literei Constituției: independența nu este un scut împotriva răspunderii, ci un mecanism de protecție a aplicării corecte a legii.

O reformă reală a justiției nu poate ocoli această problemă centrală: responsabilitatea. Legislația va trebui armonizată astfel încât principiul răspunderi profesionale să devină efectiv, nu doar teoretic. În sectorul privat, responsabilitatea este o condiție fundamentală a funcționării; nu există motive ca instituțiile statului să fie exceptate de la același principiu.

Pentru ca justiția să redevină un pilon credibil și funcțional, este necesară revenirea fermă la cadrul legal, întărirea profesionalismului și aplicarea proporțională a sancțiunilor acolo unde legea este încălcată. Numai așa se poate vorbi, onest și realist, despre o reformă a justiției în România.