Cumnata lui Drulă, împinsă de USR în funcţia de secretar de stat. Fritz nu vede o problemă

 

Alina Gîrbea, cumnata lui Cătălin Drulă, fost președinte USR și actual candidat la Primăria Capitalei, a fost numită secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), dar nimănui nu-i miroase a nepotism.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre angajarea cumnatei lui Cătălin Drulă în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că propunerea a fost făcută de USR şi a fost verificată, are un parcurs profesional care arată bine, dar ei nu fac dosare de cadre sau de rudenie.

”Fiecare partid are o pondere în coaliţie şi propune secretari de stat. Doamna Gârbea este propunerea de secretar de stat făcută de USR. Din punct de vedere al reglementărilor legale, a fost verificată, nu a avut niciun fel de probleme, are un parcurs profesional care arată bine, dar noi nu facem dosare de cadre sau de rudenie. Din punctul ăsta de vedere, cred că guvernul a făcut ceea ce trebuie”, a spus premierul într-o conferinţă de presă, întrebat despre angajarea cumnatei lui Drulă în funcţia de secretar de stat la MIPE.

Legat de faptul că aceasta ar fi cerut decontarea locuinţei şi transportului, premierul a spus: ”În ceea ce priveşte alte aspecte legate de drepturi, nu ştiu dacă a făcut cerere sau nu, dar, aşa cum ştiţi, există prevederi legale pe baza cărora un secretar de stat, un ministru, poate beneficia de locuinţă de serviciu, pentru care plăteşte o anumită formă de chirie în aşa fel încât, pe perioada funcţiei, să aibă unde locui”. El a precizat că, atunci când era secretar general al guvernului, ”se uitaseră cei care erau pe funcţie în aceste apartamente, după ce şi-au terminat mandatul”. ”Acum, acest lucru nu mai este posibil”, a adăugat Bolojan.

De asemenea, ministrul Dragoş Pîslaru a fost întrebat, joi, la Guvern, dacă ştie faptul că Alina Roxana Gîrbea, noul său secretar de stat, este cumnata lui Cătălin Drulă.

”Nu este rolul meu să fac astfel de analize, este o decizie…Şi dumneavoastră cred că aţi fost la o anumită şcoală sau un liceu sau o grădiniţă şi cu toate astea nu cred neapărat că ştiţi ce au făcut după aceea, după 20 de ani, 30 de ani, colegii dumneavoastră de grădiniţă, şcoală şi liceu. Poate aveţi relaţii mai apropiate cu colegii dumneavoastră decât am avut eu. Dar una peste alta, eu am un rol instituţional de coordonare a instituţiei, eu am primit-o în dimineaţa aceasta pe doamna Alina Gîrbea, după ce actul de numire a intrat în vigoare, sunt convins că vom avea o colaborare profesionistă, nu este rolul meu să fac investigaţii cu privire la orice aspecte legate de viaţa dumneaei personală. Vă asigur că, instituţional, doamna Gîrbea întruneşte toate condiţiile, având în vedere CV-ul dumneaei şi capacitatea sa profesională de a reprezenta cu brio portofoliul de demnitari, de secretari de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, a răspuns Dragoş Pîslaru.

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat joi că el este cel care a propus-o pe Alina Gîrbea în funcția de secretar de stat la MIPE. Acesta spune că Gîrbea nu mai are o relatie de rudenie cu Cătălin Drulă. „Alina nu are nimic de ascuns. A spus limpede că a existat o relație de rudenie cu Cătălin Drulă, între timp încheiată. Dar când Alina reușea în instituțiile europene, Cătălin Drulă de-abia intra în politică”, a afirmat Fritz.

Fritz acuză un atac la adresa lui Cătălin Drulă ”jegos și misogin”.

Alina Gîrbea participă activ la evenimentele USR și apare frecvent alături de liderii partidului.

Relațiile sale profesionale includ figuri cunoscute precum Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, și Oana Țoiu, ministrul de Externe.

 

Share

2 COMENTARII

  1. Doamne, câtă răutate să ataci o persoana competentă doar ptr ca este ruda cuiva! Este necesară o intelegere a fenomenului:
    1. Dl Drulă nu stia ca dansa este cumnata lui, deci n-are nicio treaba;
    2. Min. Pâslaru nu tine cont de cumetrii, nici de cumnății;
    3. Dl Fritz apreciază cetatenii onesti gen Nicushor – si – toata gasca de onesti, deci sustine angajarile pe baza de onestitate, nu de nepotism;
    4. In fine, premierul nu se ocupa de angajarile din ministere, doar face recomandari;
    5. Tot in fine, pres. Dan nu cunoaste rudele apropiatilor sai; de fapt cred ca nici pe dl. Drula nu-l cunoaste.
    👏😅
    6. PS: Unii s-ar putea intreba cum Dumnezeu tocmai cumnata unui prieten bun de-al lui Nicu a fost angajata la Min. cu pricina, de parca s-au terminat toti competentii din țărișoară…
    (Important e ca nici el nu stia.)

  2. fritz maninca cu gura plina pentru ca asta e rasa userista… la cit de tembeli sint astia chiar crede cineva ca se impiedica in bunul simt ca sa nu-si exprime, cu mindrie si elocinta, sordidul care sint? useristii nu au repere de etica si integritate, nu se impiedica nici macar in propriile lor cuvinte si actiuni contrare din trecut. ei, in permanenta, ling unde scuipa si li se pare delicios!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Orchestrație anti-Călin Georgescu

De multă vreme n-am mai asistat la o așa...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Postare dură despre USR: „scandalagii veninoşi”, „sunt o rușine”

Patrick André de Hillerin, unul dintre cei mai cunoscuți...

Scandal politic USR–PNL în Timișoara

Timișoara este scena unui nou conflict politic după ce...

USR dă de pămînt cu „status quo”

Mai ieri-alaltăieri, la Sibiu, partidul lui Fritz și Drulă...

Stelian Ion (USR) despre propunerile pentru Parchete: ”Un total dispreț”

Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, afirmă...