Cuvintele nu au granițe nici în Vulgata lui Ieronim, nici traducerea digitală – Ziua mondială a Traducătorilor

Într-o vreme în care o carte însemna luni sau ani de muncă, iar memoria unei civilizații putea fi pierdută odată cu distrugerea unui manuscris, Sfântul Ieronim a înțeles că păstrarea unui text înseamnă și păstrarea posibilității ca el să fie citit de cei care vin după noi.

Născut în jurul anului 347, Ieronim a cunoscut latina, greaca și ebraica și și-a dedicat o parte importantă a vieții traducerii și revizuirii textelor biblice, lucrare care avea să devină cunoscută sub numele de Vulgata, una dintre operele fundamentale ale culturii creștine occidentale.

Pentru Ieronim, traducerea nu putea fi redusă la înlocuirea unui cuvânt cu altul. Un text trebuia înțeles înainte de a fi trecut într-o altă limbă, iar sensul său trebuia păstrat chiar și atunci când structura, expresiile și ritmul originalului nu puteau fi reproduse întocmai. A fost o muncă dificilă, desfășurată într-o epocă în care accesul la manuscrise era limitat, iar diferențele dintre tradițiile lingvistice și culturale puteau schimba înțelesul unui text.

De aceea, data de 30 septembrie, ziua morții Sfântului Ieronim, a fost aleasă pentru Ziua Internațională a Traducătorilor, sărbătoare dedicată traducătorilor, interpreților și terminologilor. Alegerea sa are o logică aparte: Ieronim nu a rămas în istorie doar ca traducător al Bibliei, ci ca unul dintre oamenii prin care un patrimoniu scris într-o limbă a putut continua să existe într-o alta.

Istoria culturii este plină de asemenea transferuri. Textele grecești au trecut în latină, operele arabe au ajuns în Europa medievală prin traduceri, literatura europeană s-a răspândit dincolo de propriile spații lingvistice, iar marile opere ale lumii au devenit accesibile unor cititori care nu ar fi putut niciodată să le citească în original. Fiecare asemenea trecere a însemnat mai mult decât circulația unor cuvinte: a însemnat transmiterea unor idei, concepții și forme de a privi lumea.

Traducătorul lucrează însă într-un teritoriu în care echivalența perfectă este rareori posibilă. Un cuvânt poate avea sensuri diferite în funcție de epocă, loc și context, iar o expresie poate purta în ea o experiență culturală imposibil de reprodus printr-un simplu echivalent lexical. În literatură, problema este și mai evidentă: metafora, ironia, jocul de cuvinte sau ritmul unei fraze pot dispărea printr-o traducere literală, în timp ce o adaptare prea liberă poate îndepărta textul de autor.

În alte domenii, dificultatea este precizia. În drept, diplomație, medicină, administrație sau cercetare, traducerea trebuie să păstreze exactitatea informației și terminologia specifică. Interpretul are o sarcină și mai dificilă: să redea discursul aproape simultan, fără posibilitatea de a reveni asupra frazei sau de a consulta îndelung un dicționar.

În lumea contemporană, această activitate susține o parte importantă a comunicării internaționale. Organizațiile internaționale, instituțiile europene, universitățile, editurile, presa și cercetarea științifică folosesc zilnic traduceri pentru a face informația accesibilă unor comunități care nu împărtășesc aceeași limbă. În cazul Uniunii Europene, traducerea este legată direct de principiul multilingvismului și de accesul cetățenilor la informațiile și documentele instituțiilor europene.

Tehnologia a schimbat radical modul în care se face această muncă. Instrumentele de traducere automată și sistemele bazate pe inteligență artificială pot procesa într-un timp foarte scurt cantități de text imposibil de gestionat manual. Ele pot accelera activitatea și pot oferi soluții utile pentru texte standardizate, dar dificultățile apar atunci când sensul depinde de context, cultură, intenție sau stil. O poezie nu este doar o succesiune de cuvinte, după cum nici un document juridic nu este doar o înșiruire de propoziții.

Aici se vede și diferența dintre a traduce un text și a-l înțelege. Traducătorul trebuie să știe nu numai ce spune autorul, ci și de ce spune acel lucru într-un anumit fel, ce înseamnă expresia în cultura de origine și ce formulare poate transmite aceeași idee într-o altă cultură. Este o muncă de interpretare, documentare și alegere, iar rezultatul bun este cel care nu atrage atenția asupra propriului mecanism.

Ziua Internațională a Traducătorilor este, prin urmare, și o zi dedicată memoriei culturale. Civilizațiile nu-și transmit moștenirea numai prin monumente și obiecte, ci și prin texte. O operă care rămâne închisă într-o limbă poate aparține unei singure comunități; tradusă, ea poate intra în patrimoniul cultural al altora. Prin traducere, o idee poate supraviețui dispariției unei epoci, o carte poate depăși granițele țării în care a fost scrisă, iar experiența unei generații poate ajunge la cititori născuți la sute de ani distanță.

Ieronim a făcut această muncă într-o lume în care un text circula cu viteza manuscrisului și în care fiecare copie presupunea o nouă intervenție umană. Astăzi, un text poate ajunge în câteva secunde la milioane de oameni, dar problema fundamentală nu s-a schimbat: sensul trebuie să supraviețuiască trecerii dintr-o limbă în alta.

Poate că aceasta este cea mai importantă lecție a zilei de 30 septembrie. Traducerea nu păstrează doar ceea ce a fost scris; păstrează posibilitatea ca ceea ce a fost scris să continue să fie citit, înțeles și reinterpretat. Ieronim a tradus pentru oamenii timpului său, dar lucrarea lui a traversat secolele. În același fel, fiecare traducător contribuie, fără zgomot, la circulația memoriei între generații și între culturi.

O civilizație își poate pierde limba, teritoriul și chiar numele, dar memoria ei poate supraviețui atât timp cât cineva îi găsește cuvintele într-o altă limbă.

Coperta Pictura „Sfântului Ieronim” de Jacques Blanchard și „Google Translate” din domeniul public commons.wikimedia.org/wiki.