Existenta unui consens cu privire la faptul ca un popor este condus de guvernul pe care il merita este sugerata de personalitati ca Platon, Thomas Jefferson, George Orwell, Albert Einstein si multi altii care s-au exprimat convingator prin prisma prestantei unanim recunoscute de generatii… Acceptand aceasta ca o realitate si acordand beneficiul indoielii in a pune intreaga responsabilitate pe seama celor care ne guverneaza, avem dreptul sa ne intrebam care este legatura de cauzalitate dintre noi, cetatenii, si politicienii care ne conduc.
Nemultumirea poate avea un grad de subiectivitate, dar exista evaluari independente si obiective care o justifica. Astfel, Comisia Europeana evalueaza calitatea guvernarii stabilind un Index European al Calitatii Guvernarii, conform caruia Romania ocupa locul… 27! Similar, Grupul Bancii Mondiale publica anual indicatori care cuantifica sase dimensiuni definitorii ale calitatii guvernantei: exprimare relevanta si raspundere, stabilitate politica, efectivitate, sistemul de legi si reguli, statul de drept si controlul coruptiei. Valorile acordate Romaniei, pe o scara 0-100, sunt departe de a fi multumitoare: exprimare relevanta si raspundere (63.63), stabilitate politica (68.61), eficienta (59.47), sistemul de legi si reguli (60.91), statul de drept (63.35) si controlul coruptiei (48.38). Cu putine exceptii in care la anumiti indicatori suntem alternativ clasati doar inaintea Bulgariei, Ungariei sau Greciei, Banca Mondiala confirma Indexul European al Calitatii Guvernarii in cazul Romaniei. Deocamdata, singura posibilitate certa de a urca in clasament ar fi intrarea Moldovei si Ucrainei in Uniunea Europeana…
Cauzele situatiei nesatisfacatoare a Romaniei, certificata statistic si suportata material de cetateni, sunt cu siguranta multiple, interne si externe. O mana de ajutor in a identifica principala cauza o primim, nesperat de la filosoful antic grec Protagoras al carui aforism „Omul este masura tuturor lucrurilor, si a celor care exista precum exista si a celor care nu exista, precum nu exista” sugereaza faptul ca aceasta ar fi de natura umana si generata de cvasi-totalitatea cetatenilor: alegatori si alesi.
Spectacolul politic din aceste zile, demn de commedia dell’arte – nominalizarea unui prim-ministru, constituirea si instalarea unui guvern – este animat exclusiv de alesi, alegatorii incercand sa inteleaga din stal, fara a putea influenta sau prevedea un deznodamant.
Aliantele si coalitiile care si-au apropriat ideologic contra-naturii guvernarea Romaniei, aducand practic toate ideologiile la numitorul comun reprezentat de controlul bugetelor par a sugera o nostalgie subliminala pentru refacerea partidului unic. Singura deosebire fata de perioada anterioara anului 1990 pare a fi faptul ca disputele de atunci din spatele usilor inchise se poarta acum la lumina zilei, consecintele fiind identice: guvernarea ineficienta a tarii!
Pentru ca „Poporul Suveran” depaseste numeric cu mult capacitatea de gazduire a Palatului Parlamentului si evident, si numarul fotoliilor combinate ale Senatului si Camerei Deputatilor, a fost necesar ca „definirea si si exprimarea vointei politice a cetatenilor” sa fie incredintata partidelor politice. Deoarece partidele politice nu exista decat prin membrii lor este evident ca meritul realizarilor pozitive si responsabilitatea celor nefaste pentru tara si popor revin… embrilor de partid. Desigur, nu tuturor membrilor de partid, ci doar acelora care in calitatea de membri ai Senatului/Camerei Deputatilor constituie „organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare” si actioneaza „in serviciul poporului”. Oare?!
Performanta oricarei structuri, Senatul si Camera Deputatilor nefacand exceptie, este conditionata de capacitatea de a elabora legi, de asigurarea unui cadru democratic si de a reprezenta vointa celor care i-au ales. Aceste cerinte sunt conditionate la randul lor de calitatile factorului uman, deputati si senatori: competenta profesionala, experienta politica, integritate. Primordialitatea factorului uman implica faptul ca realizarea functionalitatili optime depinde si este consecinta a doi factori: dreptul la vot si dreptul de a fi ales.
Dreptul la vot il au toti cetatenii care au „varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv”, reglementare care constituie un superlativ al democratiei. Din punct de vedere „operational” pot fi formulate cateva critici care – desi constituind un secret a la Polichinelle – sunt elegant ignorate. Astfel, credibilitatea numarului cetatenilor cu drept de vot si modul determinarii sale genereaza involuntar ipoteza unui machiaj interesat. Aspecte care ar trebui macar discutate sunt acelea privind impactul asupra rezultatului alegerilor al dublei/multiplei cetatenii, al platii sau nu de taxe si impozite in Romania, inchiderea sesiunii de votare la un moment unic – corespunzator orei oficiale a Romaniei, legiferarea obligativitatii de a vota, obligatia de a vota doar la domiciliu, sanctionarea drastica a ilegalitatilor procesului de votare, etc.
Importanta covarsitoare o are insa impactul informational direct asupra alegatorilor si indirect asupra rezultatului electoral. Sursele de informatii ale alegatorului roman sunt 4-5 posturi TV, fiecare sustinand selectiv candidati/partide conform unor criterii intre care nu se numara obiectivitatea si profesionalismul analitic. Partidele si candidatii au inlocuit de mult mesajele electorale demne de acest nume cu lozinci sforaitoare alese de mercenari presupus specializati in „public relations”. Obiectivul este atat de clar incat poate fi exprimat prin adaptarea unei binecunoscute expresii: daca „un om informat valoreaza cat doi, un om dezinformat nu valoreaza nimic!” Calitatea discutabila a exprimarii electorale ar trebui sa constituie cu adevarat un proiect de tara in sensul corectitudinii informarii si perceptiei cetatenesti!
Dreptul de a fi ales il au toti cetatenii romani cu drept de vot, cu domiciliul in tara, care au implinit cel putin 23 de ani pentru Camera Deputatilor si 33 de ani pentru Senat. Alesii sunt cei care evident determina prestatia Parlamentului, respectiv realizarea principalelor atributii de reprezentare, legislative, de monitorizare a guvernului si a altor institutii. Diferentierea senatorilor si deputatilor exclusiv pe criteriul varstei este cel putin ilogica daca nu chiar absurda: varsta in sine nu inseamna nimic daca trecerea anilor nu creeaza o personalitate demna de responsabilitatea conducerii unui popor. Fiecare candidat ar trebui sa demonstreze experienta relevanta si capacitati intelectuale, psihice si etice pe fondul re/cunoasterii suficiente a doctrinei si programului partidului pe care il reprezinta la transpunerea carora in practica va trebui sa contribuie.
Procesul desemnarii candidatilor de catre liderii si/sau gruparile conducatoare ale partidelor este profund discriminatoriu prin aceea ca principiile performantei profesionale, educatiei si moralei sunt atat de discrete incat pasul pana la inexistenta este minuscul, preferandu-se sistemul relatiilor strict personale si subiectiv interesate (rudenie, civile, prietenie, economice, „recomandari”…). Un inventar exhaustiv al cv-urilor membrilor parlamentului, daca exista, nu a fost facut public dar informatiile punctuale ce apar in mass-media cu regularitate sunt sugestive, descurajante si de rau augur pentru cetateni…
O lege similara celei a guvernantei corporative a intreprinderilor publice (OUG 109/2011) nu ar rezolva situatia dar, cel putin, ar fi o incercare. Daca pentru administrarea unei intreprinderi publice o persoana trebuie sa indeplineasca un complex de cerinte, cum este posibila suficienta varstei pentru conducerea tarii? La urma urmei, stie cineva o intreprindere publica mai importanta decat Romania?!
Ceea ce se intampla astazi in Romania dovedeste cu usurinta faptul ca tara este guvernata dupa principiul bunului plac incurajat de toleranta impusa sau indusa. Cum ar putea fi altfel explicata eludarea evidenta a prevederilor Constitutiei in procesul desemnarii primului-ministru si acordarii increderii pentru constituirea guvernului si negocierea sustinerii parlamentare?
Asemeni crainicilor medievali care informau cetatenii in pietele publice cu privire la dispozitiile stapanirii, canalele de televiziune aduc in prim-planul atentiei publice personalitati considerate responsabile pentru situatia politica si economica actuala, justificator sau acuzator conform unor „simpatii” deja mult prea cunoscute: Nicusor Dan, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, George Simion, Dominic Fritz s.a.m.d. In realitate, raspunderea integrala revine Parlamentului Romaniei, incapabil sau refuzand sa elaboreze si sa puna in practica un sistem legislativ-reglementar eficient si sa urmareasca autoritar respectarea sa.
Solutia pentru un viitor adecvat al Romaniei? Formulat in urma cu mai mult de doua mii de ani, indemnul repetat obsesiv de Cato cel Batran „Carthago delenda est” poate fi adaptat in sensul reformarii parlamentului in ceea ce priveste procesul electoral, strictetea exigentei calitatilor profesionale si morale, exercitarea efective a autoritatii pe care teoretic o are (comisiile parlamentare controleaza guvernul si institutiile, nu invers!) si responsabilitatea actiunii si inactiunii. Nu in ultimul rand, trecerea la un alt partid sau la statutul de independent trebuie sa echivaleze pierderii automate a calitatii de parlamentar!
Simptomatic pentru ceea ce era de demonstrat, indexul european al calitatii actului de guvernare este, in cazul Romaniei, la limita inferioara a promovabilitatii sau la cea superioara a retrogradarii. Este putin probabil ca oricare din liderii politici actuali sa-si asume „reformarea reala, din temelii” a Parlamentului pentru ca situatia actuala le este extrem de favorabila.
Concluzia? Parlamentul este „masura tuturor lucrurilor, si a celor care exista precum exista si a celor care nu exista, precum nu exista”. Un parlament puternic este conditia necesara a functionarii politice, sociale si economice a statului de drept. Daca parlament nu e, nimic nu e!
Singura şansă pentru un preşedinte care ne-a fost impus tocmai din creierii munţilor Făgăraş şi livrat ca cel mai onest cetăţean din gaşca de tineri frumoşi şi liberi a Bucureştiului Vechi, e aceea de colabora intens cu Parlamentul României. Dacă Parlamentul României actual nu mai reprezintă Poporul Român ci doar interese private, trebuie urgent dizolvat. Un doctor în matematică va reuşi să aplice procedurile constituţionale complicate pentru a provoca alegerea unui nou Parlament. Mecanismul poate fi apoi perfecţionat pentru a obţine în timp configuraţia unui Parlament care să reprezinte cu adevărat interesele şi năzuinţele Poporului Român. Dacă se va dovedi că este neputincios, incapabil să redescopere şi să impună drumul spre o democraţie reală conform prerogativelor prezidenţiale constituţionale, atunci avem la Cotroceni doar un personaj decorativ, comic pentru unii şi tragic pentru alţii.
Parlament national în legalitate nu a existat încă din 2024 dinainte de alegeri sa nu spun că a fost o entitate fals instalată și funcțională împotriva propriei țări și națiunii române, și mortii votează, e parlamentul decedaților vii, la fel și plantatul aiurit la Cotroceni.